Potrivit unei Ordonanțe de Urgență, adoptată zilele trecute de Executiv, pacienții români cu COVID-19, precum și cei cu o boală cronică gravă, precum cancer, diabet, boală rară, cardiovasculară, cerebrovasculară sau neurologică vor avea acces la investigații paraclinice decontate, efectuate în regim ambulatoriu, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la solicitarea acestora, chiar dacă furnizorul aflat în relație contractuală cu casa de asigurări de sănătate a epuizat fondurile lunare contractate la momentul solicitării.
Investigațiile pot fi efectuate la orice furnizor de servicii medicale, de stat sau privat, aflat în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate.
„Investigațiile paraclinice efectuate în regim ambulatoriu, necesare monitorizării pacienților diagnosticați cu COVID-19, după externarea din spital sau după încetarea perioadei de izolare, precum și a pacienților diagnosticați cu boli oncologice, diabet zaharat, afecțiuni rare, boli cardiovasculare, boli cerebrovasculare, boli neurologice, se efectuează în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data solicitării acestora, chiar dacă furnizorul aflat în relație contractuală cu casa de asigurări de sănătate a epuizat fondurile lunare contractate la momentul solicitării. Pentru decontarea contravalorii acestora, sumele contractate inițial se suplimentează prin acte adiționale” - prevede Ordonanța de Urgență adoptată de Guvern.