Fostul lider PSD Liviu Dragnea a declarat duminică seară, la Realitatea Plus, că ministrul PSD al familiei, Gabriela Firea, a intrat într-o capcană acceptând funcția propusă în Guvernul Ciucă, „crezând că de aici își va face o rampă de imagine” pentru alte funcții.
„Nu am de ce să-i iau apărarea Gabrielei Firea, știți ce a spus despre mine, dar bugetul Ministerului Familiei este cel mai mic și asta arată că familia și tinerii nu sunt importanți pentru Guvern, mută banii unde au interese. Este capcana în care a intrat Gabriela Firea, crezând că de aici își va face o rampă de imagine. A fost trimisă acolo ca să fie compromisă”, a spus Liviu Dragnea.
„Nu există să nu fie bani. Asta arată de fapt dovada clară că în România este un stat polițienesc, condus de instituții de forță, ținut sub cizmă”, a precizat fostul președinte social-democrat, cu privire la proiectul de buget pentru anul următor, pus duminică în dezbatere publică de Ministerul Finanţelor.
Afirmațiile lui Dragnea vin în contextul în care Ministerul Familiei, condus de Gabriela Firea, a primit cel mai mic buget pentru 2022, din tot guvernul condus de Nicolae Ciucă, doar 183 de milioane de lei. Totodată, estimarea pentru următorii ani este în scădere, până la 175 de milioane de lei în 2024.
Fostul lider PSD a comentat apoi și situația Vioricăi Dăncilă, pe care a promovat-o în funcția de premier, aceasta fiind actualmente consilier de strategie al guvernatorului BNR, Mugur Isărescu.
„Dăncilă nu a fost un om mediocru. Au fost două probleme: viclenia și lăcomia. Viorica Dăncilă nu este un om prost”, a mai spus Dragnea.