Președintele Camerei Deputaților a urcat în tribună alături de Viorica Dăncilă și Călin Popescu Tăriceanu de unde va urmări parada militară de 1 Decembrie. Dragnea a schimbat câteva cuvinte cu fostul președinte atunci când acesta a ajuns.

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a anunțat că nu va fi prezent, sâmbătă, pe 1 decembrie, la evenimentele organizate cu ocazia sărbătorii Centenarului. Reprezentanţii Cabinetului său de la Camera Deputaţilor au transmis că liderul social-medical va lipsi din motive medicale.

„Medicul nu-i recomandă să stea în frig atâtea ore”, au transmis cei de la Cabinet.

Zilele trecute, Liviu Dragnea anunțase că nu ştie dacă va participa la vreun eveniment cu prilejul Centenarului la care va fi invitat.

„Încă nu m-am decis (unde voi merge – n.r.), undeva unde o să fiu invitat. Am foarte multe invitaţii şi o să aleg zilele astea. Sper să fiu într-o stare de sănătate bună”, a spus Dragnea.

Anul trecut, preşedintele Camerei Deputaţilor a lipsit de la parada militară organizată în Capitală. Liviu Dragnea a depus doar coroanei la Parcul Carol, alături de Călin Popescu Tăriceanu, în calitate de preşedinţi ai Senatului.

Liderii Parlamentului şi premierul au lipsit şi de la recepţia organizată cu ocazia Zilei Naţionale, la Palatul Cotroceni, anul trecut.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea


Citește și: VIDEO/ Inventivitatea comercianţilor nu are limite! Ideea genială găsită de patronul unui magazin de la metrou, după ce Metrorex i-a tăiat curentul


 

Legături bolnăvicioase » Ce propunere i-a putut face Anamaria Prodan lui Reghecampf: „Da, accept în continuare”
PARTENERI - GSP.RO
Legături bolnăvicioase » Ce propunere i-a putut face Anamaria Prodan lui Reghecampf: „Da, accept în continuare”
Condiţia pe care trebuie să o îndeplinească românii fără certificat verde pentru a avea acces într-o instituţie publică pentru o plată urgentă
Playtech.ro
Condiţia pe care trebuie să o îndeplinească românii fără certificat verde pentru a avea acces într-o instituţie publică pentru o plată urgentă
Un fost chirurg a mărturisit că și-a ucis soția și a aruncat-o din avion, deasupra Atlanticului, după decenii în care și-a menținut nevinovăția, în SUA
Observatornews.ro
Un fost chirurg a mărturisit că și-a ucis soția și a aruncat-o din avion, deasupra Atlanticului, după decenii în care și-a menținut nevinovăția, în SUA
Horoscop 25 octombrie 2021. Scorpionii au parte de susținere și de încurajări, dar realitatea este diferită de ceea ce aud
HOROSCOP
Horoscop 25 octombrie 2021. Scorpionii au parte de susținere și de încurajări, dar realitatea este diferită de ceea ce aud
Testare Covid-19 la fiecare scară de bloc. Propunere de ULTIMĂ ORĂ
Știrileprotv.ro
Testare Covid-19 la fiecare scară de bloc. Propunere de ULTIMĂ ORĂ
Calvar pentru o tânără. Ce a putut să păţească după 10 partide de amor într-un timp atât de scurt
Telekomsport
Calvar pentru o tânără. Ce a putut să păţească după 10 partide de amor într-un timp atât de scurt
Curățarea nu este același lucru cu dezinfectarea. Află care sunt diferențele
PUBLICITATE
Curățarea nu este același lucru cu dezinfectarea. Află care sunt diferențele