Cod portocaliu de ploi torențiale în Bacău și Iași

ANM a emis o alertă Cod portocaliu pentru mai multe localități din județele Bacău și Iași. Avertizarea vizează fenomene meteorologice extreme în următoarea oră.

Conform ANM, până la ora 21.30, se vor înregistra averse torențiale care vor acumula între 25 și 40 l/mp. De asemenea, sunt așteptate descărcări electrice frecvente, vijelie cu viteze între 50 și 70 km/h și grindină cu dimensiuni între 2 și 4 cm.

În județul Bacău, localitățile vizate sunt: Comănești, Dărmănești, Dofteana, Berești-Tazlău, Slănic-Moldova, Berzunți și Sănduleni.

În județul Iași, alerta se aplică pentru: Iași, Tomești, Holboca, Ciurea, Miroslava, Popricani, Vlădeni, Valea Lupului, Ungheni, Victoria, Probota, Țigănași, Rediu, Trifești, Bârnova, Golăiești, Movileni, Aroneanu și Roșcani.

ANM precizează că „avertizările de fenomene periculoase imediate se emit pentru o perioadă de maximum 6 ore”. Locuitorii din zonele afectate sunt sfătuiți să rămână vigilenți și să urmeze recomandările autorităților.

Cod roșu de vijelii în Bacău

ANM a emis o avertizare de cod roșu de vijelii și ploi torențiale pentru mai multe localități din județul Bacău.

Potrivit avertizării, în intervalul 19:40 – 20:30, în localitățile Asău, Agăș și Brusturoasa se vor înregistra averse torețiale care vor acumula peste 40 l/mp, frecvente descărcări electrice, grindină de 2-4 cm. De asemenea, în zona vizată, în ultimele ore s-au acumulat cantități de 50-70 de l/mp.

Cod roșu și portocaliu de inundații pe mai multe râuri

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis avertizări de inundaţii pentru judeţele Suceava şi Neamţ. Situaţia este critică pe râul Bistriţa, unde s-a instituit Cod roşu pe sectorul aval S.H. Dorna Arini – amonte Ac. Izvoru Muntelui. Avertizările sunt valabile până la ora 12.00.

Precipitaţiile abundente din ultimele ore şi cele prognozate pot duce la creşteri semnificative ale debitelor şi nivelurilor apelor. Există riscul depăşirii Cotelor de pericol în zonele menţionate.

INHGA a emis şi o avertizare Cod portocaliu pentru sectorul aval S.H. Broşteni – amonte Ac. Izvoru Muntelui al râului Bistriţa. Aici, creşterile de debite şi niveluri pot depăşi Cotele de inundaţie.

Autorităţile recomandă populaţiei din zonele afectate să rămână vigilentă şi să urmeze instrucţiunile autorităţilor locale.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (1)
Avatar comentarii

Lake1 29.07.2025, 01:51

Ferească cine mai poate, de mai rău. Că pădurile noastre, sunt prin Austria, știe bine cineva, sau mâncate de cine era la putere.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.