Decizia filialei vine în conflict cu anunţul liderului partidului, Călin Popescu Tăriceanu, care anunţase că toţi cei care au acceptat nominalizările de miniştri sunt excluşi automat din partid.

Rezoluţia a fost adoptată în unanimitate şi mai prevede că organizaţia judeţeană îşi exprimă dezacordul faţă de excluderea din partid a senatorului de Prahova, Teodor Meleşcanu, şi sprijină demersurile sale în calitate de nou preşedinte al Senatului.

Totodată, ALDE Prahova consideră că hotărârea Biroului Permanent Central referitoare la modalitatea de sancţionare a membrilor de partid care acceptă funcţii publice de la alte partide contravine prevederilor statutare.

„Conform articolului 19, litera e din Statutul ALDE, sancţiunea excluderii pentru membrii BPC şi BPEx la propunerea Preşedintelui partidului se poate lua numai prin hotărârea Delegaţiei Permanente Naţionale. Rezultă, deci, foarte clar că Hotărârea din 3 septembrie încalcă prevederile statutare”, se precizează în comunicatul ALDE Prahova.

Organizaţia le solicită Graţielei Gavrilescu şi lui Teodor Meleşcanu să susţină „continuarea proiectelor iniţiate, împreună cu PSD, în cadrul guvernării, pentru atingerea ţintelor asumate prin programul de guvernare”.

ALDE Prahova face apel către toate filialele din ţară şi către conducerea centrală a partidului pentru convocarea unui congres după alegerile prezidenţiale.

„Este un moment crucial pentru ALDE! Nu avem voie să mai facem greşeli personale! Şi, ca să nu greşim, trebuie să ne consultăm cu membrii şi aleşii noştri, cu simpatizanţii, pentru că de la ei a venit forţa ALDE! Lor trebuie să le cerem părerea! Lor trebuie să le dăm socoteală! Datorită lor ALDE a crescut, incredibil de repede, şi a ajuns partid parlamentar şi la guvernare. Şi nu din cauza lor, la europarlamentare, ALDE a obţinut doar 4%! În consecinţă, am procedat, ca întotdeauna: am discutat aceste probleme în organizaţia mea şi voi ţine cont de tot ceea ce mi s-a spus. Sper ca vocea colegilor mei să se facă auzită şi la Bucureşti şi să acopere zgomotul de fond, generat de neprietenii ALDE, partid pentru care noi muncim atât de mult!” a declarat Graţiela Gavrilescu, citată în comunicat.

FOTO Răsturnare incredibilă de situație în mariajul Walter - Raluca Zenga + Unde a fost pozată frumoasa blondă
PARTENERI - GSP.RO
FOTO Răsturnare incredibilă de situație în mariajul Walter - Raluca Zenga + Unde a fost pozată frumoasa blondă
ȘOCANT! Ce a făcut Traian Băsescu imediat după condamnarea Ioanei. Elena Băsescu n-a avut de ales
Playtech.ro
ȘOCANT! Ce a făcut Traian Băsescu imediat după condamnarea Ioanei. Elena Băsescu n-a avut de ales
Momentul în care micul tâlhar recidivist de la Timişoara fuge încătuşat de poliţişti şi e lovit de o maşină. Martorii, râzând: "A dat maşina peste el!"
Observatornews.ro
Momentul în care micul tâlhar recidivist de la Timişoara fuge încătuşat de poliţişti şi e lovit de o maşină. Martorii, râzând: "A dat maşina peste el!"
Horoscop 7 martie 2021. Săgetătorii pot interveni cu precizie în modelarea unor planuri
HOROSCOP
Horoscop 7 martie 2021. Săgetătorii pot interveni cu precizie în modelarea unor planuri
Ce se întâmplă cu examenele naționale, dacă o localitate este în carantină
Știrileprotv.ro
Ce se întâmplă cu examenele naționale, dacă o localitate este în carantină
Prezentatoarea TV care s-a cuplat cu un copil de 17 ani. Ea este cu 19 ani mai mare: ”Amândoi eram singuri”
Telekomsport
Prezentatoarea TV care s-a cuplat cu un copil de 17 ani. Ea este cu 19 ani mai mare: ”Amândoi eram singuri”
Oferte speciale pentru femei și tombolă cu premii, în luna martie (Publicitate)
PUBLICITATE
Oferte speciale pentru femei și tombolă cu premii, în luna martie (Publicitate)