Lucian Bode a participat, astăzi, 26 ianuarie, la reuniunea informală a Consiliului JAI de la Stockholm, organizat de Președinția suedeză a Consiliului Uniunii Europene, unde alături de omologii săi europeni au discutat și despre chestiunea Schengen.

„Pentru România, aderarea la spațiul Schengen reprezintă un proiect de țară. Eu vă asigur că România este pregătită pentru deveni parte a familiei Schengen. Am convingerea că anul 2023 va fi anul integrării depline în Uniunea Europeană, după aderarea la Uniunea Europeană”, a declarat ministrul pentru Euronews.

Ulterior, într-o postare pe Facebook, Bode a precizat că a avut o discuție și cu ministrul de interne austriac Gerhard Karner.

„În ceea ce privește relația cu Austria, am discutat cu omologul meu austriac, Gerhard Karner, și sunt încrezător că în perioada următoare vom relua dialogul bilateral, întrucât România are o așteptare legitimă ca Austria să își reconsidere poziția exprimată la vot în luna decembrie a anului trecut.

Totodată, i-am cerut ca Austria să revină la sprijinul constant arătat față de aderarea României, astfel încât procesul de aderare la spațiul Schengen să se finalizeze cât mai curând posibil. Cu atât mai mult cu cât noile date prezentate la Stockholm de către agenția europeană FRONTEX confirmă încă o dată că România nu se află pe principala rută de migrație din Balcani”, a transmis Bode.

Aceasta este prima întâlnire a miniștrilor de justiție și interne din Uniunea Europeană după votul negativ primit de România și Bulgaria pe 8 decembrie 2022 privind aderarea la Schengen.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (1)
Avatar comentarii

seaman651 26.01.2023, 20:57

A fost la ghicitoare?

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.