Nouă persoane, între care și un copil, au rămas blocate, duminică după-amiază, în telescaunul din Vatra Dornei, potrivit ISU Suceava. Primele informaţii au indicat o defecţiune tehnică, iar turiștii au fost coborâți la sol după o oră și jumătate.
Telescaunul s-a defectat în jurul orei 14.30 și a fost nevoie de intervenție specializată pentru ca persoanele blocate să poată fi coborâte la sol în siguranță. Potrivit publicației locale Monitorul de Suceava, problema a apărut după ce un copac acoperit de zăpadă a căzut peste rețea.
La fața locului au fost mobilizați pompieri militari şi salvamontişti, dar și efective ale Jandarmeriei Montane Vatra Dornei.
La final, toate cele nouă persoane au fost coborâte la sol și niciuna nu a avut probleme medicale. Operaţiunea de salvare a durat o oră şi jumătate, turiştii fiind blocaţi la o înălţime de cinci metri, potrivit ISU Suceava.
„Nu este nimeni în pericol. Vremea este bună, nu sunt probleme. Cel mai probabil a fost o defecţiune tehnică”, a declarat Alin Găleată, purtătorul cuvânt ISU Suceava, conform news.ro.