„M-am tot gândit. M-am hotărât. Mi-am pus la dispoziție apartamentul. Pentru oameni aflați în suferință și în nevoi”, a scris Maia Morgenstern, pe Facebook.

„O voi face într-un cadru organizat, prin intermediul unor organizații oficiale. Pentru a fi de folos, pentru ca bunele mele intenții să nu fie batjocorite, pentru a nu fi trasă pe sfoară, cum s-a mai întâmplat. Da, sunt perfect conștientă că există riscul ca unii și alții sa profite de buna credință a oamenilor de bună credință”, a adăugat actriţa.

„Da, sunt perfect conștientă ca există riscul ca suferința semenilor noștri să fie folosită în scopuri nu tocmai cinstite. Da, știu, înțeleg. Îmi asum. Voi încerca să previn orice fraudă și orice manipulare. De orice fel. Și, cu toate acestea, susțin neîncetat: Omenia trebuie să primeze. Bunătatea”, a mai transmis Maia Morgenstern.

Guvernul României a anunţat, luni, că peste 70.000 de cetăţeni ucraineni au trecut granița, din Ucraina în România, de la începutul invaziei ruse.

Tot luni, Nicuşor Dan a anunţat că Primăria Capitalei a strâns 7 tone de ajutoare în urma donaţiilor făcute de bucureşteni, iar până în prezent 710 refugiaţi au primit diverse forme de asistenţă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.