Discuţiile dintre Maia Sandu şi Antony Blinken au vizat mai multe subiecte importante, printre care şi provocările de securitate, potrivit sursei citate.

„Am vorbit despre provocările de securitate cu care ne confruntăm noi şi întreaga regiune, dar şi despre eforturile depuse de către autorităţile de la Chişinău pentru consolidarea statului de drept, modernizarea economiei şi asigurarea securităţii cetăţenilor noştri”, a declarat preşedinta Maia Sandu.

Suntem profund îngrijoraţi cu privire la unele dintre planurile pe care le-am văzut venind dinspre Rusia pentru a încerca să destabilizeze guvernul.

Antony Blinken:

Totodată, şefa statului moldovean a mulţumit Statelor Unite pentru asistenţa oferită. „Suntem recunoscători poporului american pentru contribuţia consecventă la dezvoltarea democraţiei, a instituţiilor publice şi pentru sprijinul pe care ni l-a oferit în aceste vremuri complicate pentru a deveni mai rezilienţi economic şi energetic, dar şi mai performanţi în domeniul securităţii”, a subliniat Maia Sandu, citată în comunicat.

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a acuzat luni Rusia că plănuieşte o lovitură de stat în ţară cu ajutorul unor cetăţeni instruiţi militar din Belarus, Serbia şi Muntenegru, care ar urma să desfăşoare acţiuni violente deghizate în proteste în Republica Moldova.

Atacată în bar de cinci persoane care nu știau că este campioană la box. Neașteptat ce a urmat
GSP.RO
Atacată în bar de cinci persoane care nu știau că este campioană la box. Neașteptat ce a urmat
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Sărăcia i-a împins la divorț pe soții Dinu și Deea Maxer? Lidia Fecioru face afirmații dure EXCLUSIV
Playtech.ro
Sărăcia i-a împins la divorț pe soții Dinu și Deea Maxer? Lidia Fecioru face afirmații dure EXCLUSIV
Ce s-a întâmplat cu fosta soție a lui Adrian Sârbu, după ce era odinioară cea mai invidiată femeie. Poze rare cu ea, la 55 de ani
Viva.ro
Ce s-a întâmplat cu fosta soție a lui Adrian Sârbu, după ce era odinioară cea mai invidiată femeie. Poze rare cu ea, la 55 de ani
Povestea cutremurătoare a românului care a stat opt ani într-o închisoare din China. „În doi ani nu am văzut lumina soarelui”
Știrileprotv.ro
Povestea cutremurătoare a românului care a stat opt ani într-o închisoare din China. „În doi ani nu am văzut lumina soarelui”
Suma de bani pe care orice român ar trebui s-o aibă în casă. Trucul eficient care îți face viața mai ușoară
FANATIK.RO
Suma de bani pe care orice român ar trebui s-o aibă în casă. Trucul eficient care îți face viața mai ușoară
Ce a păţit gimnasta minune a României. Scandal uriaş în sportul românesc
Orangesport.ro
Ce a păţit gimnasta minune a României. Scandal uriaş în sportul românesc
Horoscop zilnic, 2 aprilie. Nativii Capricorn și Scorpion, printre norocoși
Unica.ro
Horoscop zilnic, 2 aprilie. Nativii Capricorn și Scorpion, printre norocoși
Horoscop 2 aprilie 2023. Taurii ar fi bine să aleagă activități mai puțin stresante și chiar să-și permită un interval generos de odihnă
HOROSCOP
Horoscop 2 aprilie 2023. Taurii ar fi bine să aleagă activități mai puțin stresante și chiar să-și permită un interval generos de odihnă
Frumusețea din spatele meseriilor uitate
PUBLICITATE
Frumusețea din spatele meseriilor uitate