Maia Sandu, aplaudată în Parlamentul European după ce a pledat pentru primirea în UE: „Republica Moldova are nevoie de o ancoră”

Comentează
Arhiva foto

Într-un discurs istoric în Parlamentul European, aplaudat în picioare de cei prezenți, Maia Sandu le-a cerut eurodeputaților să susțină cauza Moldovei și a solicitat sporirea ajutorului acordat de UE, argumentând că „am fost loviți dur de mai multe crize, care au culminat cu războiul” declanșat de Putin la granița cu Ucraina.

„După căderea cotinei de fier, în regiunea noastră au fost mari așteptări pentru conectarea la Europa. Ne-am așteptat ca statele noastre să fie tratate egal, să nu mai existe zone de influență și state-tampon”, a spus președinta Republicii Moldova, potrivit g4media.ro.

Maia Sandu a precizat că războiul de la graniță „a fost provocat de jocurile Rusiei”, care „vrea să redeseneze regiunea, să acapareze teritorii”: „Războiul Rusiei contra Ucrainei a avut ca scop să transforme Ucraina într-o anexă a sa. Vedem toți tragedia oamenilor din Ucraina care și-au pierdut apropiații”.

Moldova resimte profund tragedia din Ucraina. În 24 februarie, Moldova s-a trezit într-o nouă realitate. Am auzit din biroul meu bombele căzute asupra regiunii Odesa.Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, în Parlamentul European:

Ea a precizat că cetățenii moldoveni vor schimbare și reforme concrete și s-a referit și la reformele din justiție și instituționale, cerând statelor membre să nu mai primească oligarhi moldoveni și banii obținuți din acte de corupție.

„Guvernul are un angajament profund pentru reforme în justiție. Am eliminat multe scheme de corupție. Vă cer ajutorul în lupta anti-corupție. Vă cer să îi opriți pe politicienii moldoveni care au furat banii statului. Respingeți banii murdari veniți din Moldova”, a spus Maia Sandu.

A adăugat apoi că „în ciuda reușitelor, am fost loviți dur de mai multe crize, ce au culminat cu războiul” și că „inflația istorică este provocată de creșterea prețurilor energiei”, iar în acest context măsurile luate și investițiile făcute își vor arăta roadele abia peste câțiva ani.

Apel la pace în Parlamentul European

Maia Sandu le-a mulțumit europarlamentarilor pentru susținerea acordată și le-a cerut eurodeputaților să pledeze pentru cauza Moldovei.

„Nu cerem decât să putem trăi în pace, să fim conduși de voința poporului nostru. Vă cer să fiți ambasadorii Moldovei în țările voastre, să pledați cauza Moldovei. Vă rog să auziți mesajul puternic al moldovenilor. UE a creat cea mai lungă perioadă de pace în istoria Europei. Extindeți această ancoră și spre țara noastră, care are nevoie de pace.

Valorile UE sunt și ale noastre. Vă cer să creșteți ajutorul UE pentru Moldova, pentru a avea un partener care aduce stabilitate”, a spus președinta Republicii Moldova în Parlamentul European.

Republica Moldova a depus o cerere oficială de aderare la UE la începutul lunii martie 2022. Pe 5 mai, Parlamentul European a votat o rezoluție pentru acordarea statutului de stat candidat la UE.

Țara condusă de Maia Sandu a fost puternic afectată de războiul declanșat de Rusia. Pe lângă faptul că a primit un număr mare de refugiați ucraineni, s-a confruntat și cu atacuri cibernetice și cu o serie incidente de securitate în Transnistria, regiunea separatistă sprijinită de Rusia.

Republica Moldova este țara non-UE care a primit cel mai mare număr de refugiați ucraineni, deși se află într-o situație economică dificilă cauzată și de dependența de energia și gazele din Rusia, a notat site-ul Calea Europeană.

Foto: EPA

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Fotografie cu caracter ilustrativ
BREAKING NEWS
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
MONDEN
Pamela Anderson
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
Concurenții de la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
13:50
Alin Alexuc Ciurariu a dat de înțeles cine a câștigat Asia Express 2026: „Cred că m-ar teroriza”. Ce a spus colegul lui Gabi Torje despre Mirela Vaida
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
15:17
Agențiile de turism deja lansează oferte pentru vara anului 2027. Printre cele mai populare destinații: Albania, Grecia și Spania
15:08
Românii fac naveta 53 de minute, dar cine sunt „super navetiștii Europei”
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
15:02
Cum a apărut Alexia Eram pe covorul roșu la Festivalul de Film de la Veneția. Fiica Andreei Esca, ținută de mii de euro
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Saci cu cartofi şi ceapă într-o piaţă
15:07
Pregătirea cămării pentru iarnă: 5 pași pentru a păstra legumele proaspete mai mult timp
Două perechi de chiloți, una descompusa și murdară și una intacta, albă, așezate pe iarba verde, o lopată între ele
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
Cele două reactoare ale Centralei Nucleare de la Cernavodă
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!