MENIU CAUTĂ
, de Mihai Niculescu

Măicuțele de la Mânăstirea Timișeni-Șag au înroșit în Vinerea Mare 1.000 de ouă. Acesta vor ajunge la oamenii nevoiași

Distribuie

Măicuțele de la Mănăstirea de la Timișeni-Șag, de lângă Timișoara au înroșit 1.000 de ouă în Vinerea Mare. Tradiția datează de ani buni, iar ouăle înroșite cu frunze de ceapă sunt așezate în cruce în curtea mânăstirii. Mai apoi, ajung pe masa unor oameni nevoiași.

În Vinerea Mare, dinaintea Sfintelor Paști, de dimineață, după slujbă, măicuțele au început să vopsească ouăle. Nu cu vopsele de la magazin, ci cu coji de ceapă. Măicuțele au trebăluit prin bucătărie toată dimineața, au fiert ouăle și le-au vopsit, relatează tion.ro.

Ouăle se înroșesc la mănăstire de când acest edificiu de cult a fost construit în localitatea de lângă Timișoara. S-a ajuns însă la 1.000 de ouă înroșite după Revoluția din Decembrie 1989.

Datina înroșirii ouălor

Obiceiul colorării ouălor s-a transmis creștinilor şi practicat mai ales la popoarele Europei şi Asiei. Spre deosebire de alte ţări ale Europei, unde obiceiul s-a restrâns sau a dispărut, la români a înflorit, atingând culmile artei prin tehnică, materiale, simbolistica motivelor şi perfecţiunea realizării.

Folclorul conservă mai multe legende creştine care explică de ce se înroşesc ouăle de Paşti şi de ce ele au devenit simbolul sărbătorii Învierii Domnului. Una dintre ele relatează că Maica Domnului, care venise să-şi plângă fiul răstignit, a aşezat coşul cu ouă lângă cruce şi acestea s-au înroşit de la sângele care picura din rănile lui Iisus. Domnul, văzând că ouăle s-au înroşit, a spus celor de faţă:

„De acum înainte să faceţi şi voi ouă roşii şi împestriţate întru aducere aminte de răstignirea mea, după cum am făcut şi eu astăzi”.

Ciocnitul ouălor semnifică sacrificiul divinităţii primordiale şi se face după reguli precise: persoana mai în vârstă (de obicei bărbatul) ciocneşte capul oului de capul oului ţinut în mână de partener, în timp ce rosteşte cunoscuta formulă ”Hristos a înviat”, la care se răspunde cu ”Adevărat a înviat”.

Sursa foto: tion.ro


Citește și: VIDEO / Paște la Jurilovca. Când rămân singure pe lume, bătrânele se retrag în căsuțele din curtea bisericii. Schitul babicilor, locul unde opt femei se roagă pentru noi


 

Comentarii