Un băieţel din comuna Rădeşti, Galaţi, a fost sâmbătă la un pas de moarte după ce un dulap din bucătărie s-a prăbuşit peste el. Alin Tufă a fost transportat de urgenţă la Bucureşti, unde ar putea fi operat la coloană.
Micuţul de un an şi nouă luni e internat la Spitalul Bagdasar-Arseni din Capitală, la Neurochirurgie. El a fost transferat aici după ce medicii de la Galaţi au constatat că băieţelul a suferit un traumatism de coloană cervicală cu fractură de vertebră.
Micuţul a avut, se pare, mare noroc. Deşi gâtul îi este fixat cu o proteză, el îşi mişcă picioarele şi mănâncă singur cu ambele mânuţe.
“Se juca şi a căzut dulapul pe el. Ne-am speriat foarte tare şi mă rog la Dumnezeu să se facă bine. Se poate să nu fie nevoie să îl opereze”, ne-a declarat Angelica Tufă, mama lui Alin.
Protecţia copilului a deschis o anchetă
Deocamdată nu se cunosc exact circumstanţele în care dulapul s-a prăbuşit peste copil, aşa că Asistenţa Socială şi Protecţia Copilului au demarat o anchetă. Primele cercetări au arătat că este vorba de ghinion, pentru că soţii Vasile şi Angelica Tufă, care au împreună doi copii, sunt cunoscuţi în comună drept părinţi care au mare grijă de micuţii lor.