Natalia Protasevici precizează că faţa fiului ei prezenta semne clare de violenţă în primul clip cu jurnalistul Roman Protasevici din centrul de detenţie. „Nu sunt medic, dar e sigur că l-au lovit la nas şi este posibil să i-l fi rupt”, a spus mama jurnalistului.

Natalia Protasevici a afirmat că obrazul stâng al fiului ei era umflat. „Chiar şi sub machiaj, se poate vedea o tentă gălbuie, probabil vânătăile i-au fost acoperite cu pudră”. Ea mai spune că a văzut şi semne de strangulare pe gâtul fiului ei. „Din câte se pare, l-au strâns de gât pentru a scoate dovezi de la el”, a declarat Natalia Protasevici.

Mama jurnalistului susţine că fiul ei a fost forţat să facă declaraţia video care a fost difuzată luni, 24 mai. „Fie a citit-o de pe o pagină, fie a fost forţat să o memoreze”, consideră Natalia Protasevici.

„Atitudinea angajaților față de mine e una corectă și conform legii. Voi continua să cooperez cu investigatorii și fac mărturisiri despre organizarea unor proteste de masă în Minsk”, spune Roman Protasevici în clipul postat pe reţelele de socializare.

De asemenea, tatăl lui Roman Protasevici susţine că fiul său a fost bătut şi constrâns. Mama jurnalistului se teme că utorităţile ar putea abuza de prietena lui Roman pentru a-l face pe fiul ei să cedeze.

Euroins și-a șters propria conferința de presă de pe YouTube, după ce amenințase în ea că va investiga persoanele incomode, iar ASF a interzis ziarul Bursa
Recomandări
Euroins și-a șters propria conferința de presă de pe YouTube, după ce amenințase în ea că va investiga persoanele incomode, iar ASF a interzis ziarul Bursa

Roman Protasevici a fost arestat duminică pe aeroportul din Minsk, după ce un avion al companiei RyanAir, care circula pe ruta Atena-Vilnius, a fost deturnat către capitala Belarusului.

Șocul trăit de un gălățean în Italia, când s-a întors la locuință. Era 2 noaptea: "Ea s-a întors zâmbind. Eu m-am speriat, m-am jenat"
GSP.RO
Șocul trăit de un gălățean în Italia, când s-a întors la locuință. Era 2 noaptea: "Ea s-a întors zâmbind. Eu m-am speriat, m-am jenat"
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bărbatul în braţele căruia Lavinia Pîrva a fost surprinsă în weekend! Imaginea pe care nu credeai că o să o vezi
Playtech.ro
Bărbatul în braţele căruia Lavinia Pîrva a fost surprinsă în weekend! Imaginea pe care nu credeai că o să o vezi
Ce se întâmplă cu afaceristul Cristian Țânțăreanu, la 78 de ani. Nimeni nu se aștepta să îl vadă așa, după ce s-a vindecat de cancer
Viva.ro
Ce se întâmplă cu afaceristul Cristian Țânțăreanu, la 78 de ani. Nimeni nu se aștepta să îl vadă așa, după ce s-a vindecat de cancer
Cod Rutier 2023. Cea mai dură măsură pentru vitezomani: când li se confiscă maşina
Observatornews.ro
Cod Rutier 2023. Cea mai dură măsură pentru vitezomani: când li se confiscă maşina
„Cu o durere de măsea a ajuns o legumă”. Familia unui tânăr din Constanța, în stare gravă de 2 luni, acuză medicii
Știrileprotv.ro
„Cu o durere de măsea a ajuns o legumă”. Familia unui tânăr din Constanța, în stare gravă de 2 luni, acuză medicii
Fosta iubită a lui Mihai Bendeac va prezenta o emisiune la TV: “Este necesară în aceste timpuri încărcate de griji”
FANATIK.RO
Fosta iubită a lui Mihai Bendeac va prezenta o emisiune la TV: “Este necesară în aceste timpuri încărcate de griji”
Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
Orangesport.ro
Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
Zodii care se confruntă cu probleme la finalul lunii martie. Nativii Balanță, printre cei vizați
Unica.ro
Zodii care se confruntă cu probleme la finalul lunii martie. Nativii Balanță, printre cei vizați
Horoscop 21 martie 2023. Săgetătorii ar fi bine să se lase în voia părții frumoase a firii lor, cea care îi poate inspira și pe cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 21 martie 2023. Săgetătorii ar fi bine să se lase în voia părții frumoase a firii lor, cea care îi poate inspira și pe cei din jur
La ce semne trebuie să fii atentă, ca să afli dacă ai endometrioză
PUBLICITATE
La ce semne trebuie să fii atentă, ca să afli dacă ai endometrioză