Marcel Ciolacu insistă pe impozitul progresiv. Ce spune Florin Cîțu

Comentează

Preşedintele PSD și al Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, a declarat luni, 16 mai, că în coaliție se vor lua mai multe măsuri fiscale și a precizat este adeptul impozitului progresiv. În schimb, președintele Senatului, liberalul Florin Cîțu, a spus că el nu este de acord cu taxe noi şi nici cu redimensionarea sistemului de taxare, cerută de Ciolacu.

Liderul PSD a precizat că se analizează toate cifrele în interiorul Guvernului şi ulterior va fi o decizie politică. „Sunt mai multe măsuri fiscale pe care va trebui să le luăm şi să le prezentăm până la 1 iunie. Codul Fiscal trebuie modificat cu şanse luni înainte, pentru ca viitorul buget de stat să îl construim pe noile măsuri luate de la 1 iunie”, a spus Marcel Ciolacu, potrivit news.ro.

Despre introducerea de noi taxe şi impozite, președintele Camerei Deputaților a spus că s-a îmbunătăţit colectarea odată cu numirea noului șef ANAF, liberalul Lucian Heiuș. „Există şi o redimensionare şi o reaşezare a impozitelor, astfel încât să fie o colectare mai bună, dar asta nu înseamnă că mărim taxele”, a spus Ciolacu.

El a precizat că susţine în continuare impozitul progresiv, adăugând că se vor face deductibilităţile necesare. 

În momentul în care introduci impozitul progresiv, vă dau un exemplu, numai în zona de sănătate, este asigurarea de sănătate, asigurările pe viaţă, să fie deductibile, astfel încât să nu fie impozitat acel venit. Mai mult, la asigurările de sănătate, de viaţă, avem o sumă care se duce la Pilonul III.Președintele PSD, Marcel Ciolacu:

În schimb, preşedintele Senatului, Florin Cîţu a afirmat că el, ca membru al PNL, nu susţine taxe noi şi nici redimensionarea sistemului de taxare.

„Eu vă spun acum ca simplu membru al PNL că noi nu susţinem, şi avem şi în programul de guvernare, nu susţinem taxe noi, redimensionarea sistemului de taxare. PNL a venit cu soluţii în 2020 şi 2021 care au crescut gradul de colectare, sunt doi ani record”, a spus preşedintele Senatului. 

Florin Cîţu a precizat că „ar fi culmea acum să venim acum să venim să introducem taxe, pentru că asta ar însemna mai puţini bani la buget”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Calin Georgescu in fata sustinatorilor sai, dupa ce a primit control judiciar in loc de arest preventiv. Foto: Vlad Chirea / Libertatea
BREAKING NEWS
14:59
Călin Georgescu ar putea scăpa de arestul preventiv. Tribunalul București a decis arestul la domiciliu, însă decizia nu este definitivă
Călin Georgescu, la Tribunalul București
ReportajExclusiv
14:28
Călin Georgescu, obligat să se prezinte la procesul în care e judecat pentru propagandă legionară și promovarea cultului unor persoane vinovate de crime de război
MONDEN
Gabi Bădălău și Claudia Pătrășcanu
13:40
Gabi Bădălău, ofertă neașteptată pentru Claudia Pătrășcanu în plin scandal. Ce îi garantează fostei soții dacă se mută la București
Actorul Toma Cuzin, cunoscut drept Firicel din Las Fierbinți | sursa foto: PRO TV
Exclusiv
13:40
Reacția PRO TV după ce actorul Cuzin Toma ar fi fost reținut: „Nu susținem astfel de comportamente”. Ce a făcut Firicel din Las Fierbinți
POLITIC
Traian Băsescu a fost președintele României în perioada 2004-2014. Foto: Profimedia
14:10
Traian Băsescu avertizează că România mai are doar două variante pentru un guvern cu o oarecare stabilitate: „Ne place sau nu, asta e!”
Premierul desemnat Luca Niculescu. Foto: Hepta
12 oct.
Luca Niculescu admite că există varianta să își depună mandatul înainte să ajungă la votul din Parlament. Ce a spus despre sprijinul lui Nicușor Dan
Ultimele știri
15:19
Un bărbat din Olt a furat o mașină în care se afla un copil și a făcut accident după câteva minute
15:17
PNL acceptă să susțină Guvernul Luca Niculescu 6 luni. Ilie Bolojan: „Vom fi în opoziție, dar în primele șase luni nu vom vota nicio moțiune de cenzură”
Analiză
15:15
PSD decide miercuri dacă intră la guvernare în Cabinetul Niculescu. Variantele de pe masă SURSE
15:13
Reguli stricte Wizz Air pentru transportul dispozitivelor electronice: ce este complet interzis în bagajul de cală și ce nu ai voie să faci în timpul zborului
TRENDING
09:54
Un meteorolog a analizat ultimele 47 de ierni și rezultatele sunt „surprinzătoare”: zăpada siberiană și iarna 2026-2027
12 oct.
La ce folosesc, de fapt, sferele de beton de pe trotuarele orașelor. Rolul pe care puțini îl cunosc
12 oct.
Un mecanic polonez a comparat motorul unui Volkswagen cu cel al unei mașini produse în China și a găsit mai multe asemănări suspecte
10 oct.
Câtă apă se pune la orez pentru a ieși pufos de fiecare dată
Un câine și o pisică împreună pe canapea
14:30
Cum menții o pisică sau un câine activ în casă când afară plouă sau e prea frig
Ambulanța aflată în misiune, blocată de un șofer iresponsabil pe autostradă. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
13:19
Amendă uriașă pentru un șofer care a blocat o ambulanță în misiune, pe o distanță de 6 km, în Germania: a ignorat complet sirena și luminile albastre
avion Qantas în aer
12:49
Un zbor Italia-Australia a fost anulat după o invazie de ploșnițe la bord. Pasagerii au fost mușcați timp de 17 ore, iar medicamentele din avion s-au epuizat
Rândunica este o pasăre mică, are o lungime de 19 cm, mai mică decât vrabia, și o greutate de 16-24 g. Sursă foto: Getty Images.
11:57
În 1974, mii de rândunele au fost urcate într-un Boeing 727, alături de 140 de pasageri. Povestea neobișnuitei operațiuni de salvare a păsărilor din Europa
Portretul unei doamne blonde cu o atitudine pozitivă, îmbrăcată în halat de laborator, care zâmbește către aparatul foto în timp ce prezintă două flacoane de pastile, într-un birou.
10:51
Adevărul despre suplimentele pentru longevitate. Medicii geriatri spun ce obiceiuri simple prelungesc cu adevărat viața
Cât timp se fierb cartofii pentru piure
11 oct.
Cât timp se fierb cartofii pentru un piure reușit
Dafin, cimbru și mărar
10 oct.
Cum se conservă frunzele de dafin, cimbru și mărar pentru iarnă
Ce este zona 2 de efort în timpul antrenamentelor
17 sept.
Ce este zona 2 de efort și de ce e cea mai bună pentru arderea grăsimilor
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
23 sept.
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
mama-nastere-nou-nascut
13:36
Mamele ar putea avea pe cineva drag alături la naștere. Proiectul de lege care poate schimba regulile în maternități
O criză fără precedent zdruncină sistemul de sănătate din România. Sursă foto: Getty Images
Analiză
13:00
Dezastru la examenul național de medic specialist 2026: Rată masivă de picare, bareme contestate și memorii. Zeci de tineri medici riscă să devină șomeri
O femeie căreia vântul i-a suflat umbrela roșie și merge pe stradă prin ploaie
10:47
Cod galben de vânt puternic și lapoviță la munte. ANM a emis noi alerte meteo: zonele vizate de rafale și ploi în următoarele 24 de ore
Mihai Chiriță este acuzat că ar fi prejudiciat . Sursa foto: Shutterstock, Facebook / Mihai Chiriță
Analiză
10:00
Achiziție „în orb” la Primăria Iași: factură de două milioane de lei, avizată și achitată în mai puțin de trei ore. Ce a cauzat atâta grabă în instituția publică condusă de Mihai Chirica
Donald Trump a acuzat faptul că participarea SUA în NATO a fost tratată istoric ca „o stradă cu sens unic”. Foto: Getty Images
07:27
De câte războaie e nevoie ca să iei un Nobel pentru Pace?
Luca Niculescu, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu Sursa foto Dumitru Angelescu, Agerpres
12 oct.
Pactul care a băgat România în criză. Luca Niculescu, pe urmele tandemului Nicu&Marcel
sistem-energie-curent-baterii
12 oct.
Eficiență sau Supraviețuire? Noua arhitectură energetică a României în fața riscurilor hibride și geopolitice
Ilie Bolojan și mai mulți lideri ai PNL
11 oct.
Noul PNL: Good Bye, USA și Deutschland Uber Alles?