Mihai Tudose nu va fi ministrul energiei, spune Marcel Ciolacu. SURSE: Când vrea PNL să discute rotația cu PSD

Comentează
Foto: Hepta

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat vineri, 27 ianuarie, la o conferință de alegeri a filialei PSD Brăila, că, deși îl vrea pe Mihai Tudose în Guvern „cât se poate de repede”, varianta ca acesta să fie ministru la Energie în locul lui Virgil Popescu, după rotația din mai, nu se susține.

Liderul social-democrat a precizat, totodată, că secretarul general al Guvernului, Marian Neacşu, nu va prelua conducerea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE).

„Să ştiţi că nici Marian Neacşu nu se duce la ANRE, nici Tudose la Energie, ca să închidem şi aceste breaking-news-uri false. Da, pe Mihai Tudose îl vreau în Guvernul României, cât se poate de repede. Mihai Tudose are experienţa necesară de a face parte din Guvernul României, în orice funcţie”, a spus liderul PSD, fără să precizeze la ce minister s-ar încadra fostul premier.

„Se apropie alegerile, vor fi patru rânduri de alegeri în acelaşi an şi întotdeauna intervine manipularea şi, de această dată, cred că ne-am învăţat foarte bine lecţia. Da, cred că vom câştiga toate rândurile de alegeri, pentru că suntem singura formaţiune politică coerentă, cu un program, cu specialişti şi cu soluţii”, a adăugat Ciolacu, potrivit news.ro.

Surse PNL: Discuțiile din coaliție privind rotativa, abia în mai

Liberalii nu iau în calcul să discute eventuale schimburi de portofolii cu PSD față de ceea ce s-a agreat în noiembrie 2021 decât peste patru luni, au precizat surse din partidul condus de premierul Ciucă pentru Libertatea. Astfel, la acest moment, PNL agreează ca discuțiile să aibă loc abia în perioada 10-15 mai.

Marcel Boloș, asumat de PNL ca ministru al Proiectelor Europene, a spus deja că protocolul coaliției de guvernare, semnat în noiembrie 2021, poate fi modificat, dacă acest lucru va fi convenit în discuțiile dintre liderii coaliției.

PSD, prin vocea secretarului general Paul Stănescu, a spus că singurul punct din protocol care nu se negociază este alternanţa funcţiei de premier. Iar Marcel Ciolacu a spus și el că ar fi o greșeală ca Marcel Boloș să fie schimbat la rotativa din luna mai și a lăudat și activitatea Ministerului Justiției, condus de liberalul Cătălin Predoiu, în mandatul căruia România a scăpat de MCV.

Ce prevede protocolul coaliției pentru mai 2023: se schimbă 4 ministere

Acordul politic care stă la baza coaliției de guvernare, semnat de liderii PNL, PSD, UDMR și minorități atunci când Florin Cîțu era președintele PNL, prevede că Nicolae Ciucă va fi șeful Guvernului până pe 25 mai 2023, iar la rotație se vor schimba atât premierul, cât și miniștrii transporturilor, proiectelor europene, finanțelor și justiției.

„La schimbarea premierului, conform rotației politice convenite, se vor înlocui și următorii reprezentanți în guvern: vicepremierul din partea PSD va fi înlocuit de vicepremierul din partea PNL; ministrul transporturilor din partea PSD va fi înlocuit cu nominalizarea pentru acest portofoliu din partea PNL, iar PSD va prelua Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene; ministrul finanțelor publice din partea PSD va fi înlocuit de titularul pentru acest portofoliu din partea PNL, iar PSD va prelua conducerea Ministerului Justiției; coordonatorul Secretariatului General al Guvernului din partea PSD va fi înlocuit de reprezentantul PNL, iar PSD va prelua coordonarea Cancelariei Prim-ministrului”, se arată în documentul semnat pe 25 noiembrie 2021 de Florin Cîțu (PNL), Marcel Ciolacu (PSD), Kelemen Hunor (UDMR) și liderul minorităților naționale, Varujan Pambuccian.

Acordul politic este valabil pe durata mandatului parlamentar 2021-2024.

Cum se va face rocada premierilor

Scenariul cel mai probabil este acela în care premierul PNL Nicolae Ciucă va demisiona în mai 2023, partidele de coaliție vor merge la președintele Klaus Iohannis cu o nouă propunere de premier, iar șeful statului va lua decizia desemnării.

Potrivit Constituţiei, pasul următor este ca persoana desemnată premier să ceară în termen de 10 zile votul de încredere al Parlamentului pentru programul de guvernare şi pentru lista de miniștri. Acestea se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, iar Parlamentul va acorda încredere Guvernului prin votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.

Conform protocolului coaliției, PSD va fi partidul care va da premierul în mai 2023, iar acesta va fi Marcel Ciolacu.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Satul din Prahova unde bucureștenii au cumpărat aproape toate casele. Sursă foto: Captură Youtube.
18:31
Satul din Prahova în care s-au mutat zeci de bucureșteni: au cumpărat aproape toate casele vechi disponibile
Omar Hayssam a fost eliberat din închisoare.Creierul răpirii jurnaliștilor în Irak a părăsit Penitenciarul Jilava.Sursă foto: Arhivă Libertatea.
18:06
Omar Hayssam a ieșit din Penitenciarul Jilava. Sirianul a fost preluat de o ambulanță
MONDEN
Adina Buzatu la nunta fiicei sale
Exclusiv
19:05
Adina Buzatu, despre condiția impusă de fiica și ginerele ei la nuntă: „Am respectat-o și nu am comentat”
Dan Alexa si Alina Puscau la Asia Express. Foto/ Antena 1
17:40
Cadoul pe care Dan Alexa i l-a oferit Alinei Pușcău. Vedeta a făcut totul public, în cea mai grea perioadă din viața ei, lupta cu cancerul
POLITIC
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, în Parlament la votul moțiunii de cenzură PSD-AUR împotriva guverului Bolojan, 5 mai 2026 Sursă foto: Vlad Chirea/ Libertatea
13:54
Sorin Grindeanu, atac dur la Ilie Bolojan: „S-a dezumflat umflatul cu pompa de boți”. Ce spune despre zborul privat la Mykonos
Ilie Bolojan a devenit premier în iunie 2025 și a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026
06:29
Ilie Bolojan, reacție după ce AUR a ajuns la aproape 40% în sondaje: „AUR are un avantaj că nu a fost niciodată în guvernare”
Ultimele știri
21:26
Șoferul unui autobuz a oprit imediat și a încercat să salveze viața unei pasagere, în Serbia: „Nu a încetat până când au venit doctorii”
21:21
Moaștele, noua armă a lui Putin. „Nici sfânt, nici antioccidental”: cine a fost, de fapt, cneazul Dmitri Donskoi, a cărui mână dreaptă a fost trimisă pe front pentru a-i îmbărbăta pe soldații ruși
20:49
Ilie Bolojan dă undă verde pentru sute de angajări și indexarea salariilor cu inflația în zeci de companii locale
20:39
Cum comentează Traian Băsescu sondajul care plasează AUR la 40%: „Tandemul PSD-AUR se va instala la un moment dat la putere”
TRENDING
11:39
„Ducele”, un primar din Argeș, acuzat că a făcut din bani publici un drum către terenurile sale. Localnicii l-au reclamat la DNA
15:50
Cum a fost „concediată” Nadia Comăneci de Donald Trump. În ce emisiuni și seriale a mai apărut celebra gimnastă
10:37
Un general al Armatei Române a fost găsit împușcat în cap, în Prahova
21:50
Horoscop 12 septembrie 2026. Taurii au nevoie de puțin mai multă deschidere față de cei dragi și față de oricine a dovedit deja că le dorește binele
O femeie a aruncat la gunoi o comodă în care păstra peste 50000 de euro. Sursă foto Profimedia.
19:43
O femeie a aruncat la gunoi o comodă în care păstra peste 50.000 de euro: ce a făcut persoana care a găsit banii
Colaj țipar blocat intr-o fantana din Muntenegru de 35 de ani.
18:55
Un țipar de 2 kilograme trăiește în fântâna unei familii din Muntenegru de 35 de ani: nimeni nu știe cum a supraviețuit acolo
Cristina Vladau pacienta cu migrena si vicepresedintele Asociatiei pentru Sanatatea Creierului Foto Alexandra Manaila Libertatea
18:22
„Am ratat concedii și evenimente importante din viață”: Adevărul despre migrene, de la mituri la terapiile de 26 de milioane de euro
Schimbarea din aplicații care îi face pe tineri să renunțe la telefon. Sursa foto: Getty Images.
16:07
Cum îi ții departe pe copii de rețelele sociale: măsura simplă care schimbă comportamentul online
Ciorchini proaspeți de struguri pe un butoi rustic
14:07
Turismul vitivinicol, noul trend pentru vacanțe în toamna 2026. Destinația UNESCO la doi pași de România unde biletele încep de la 51 de lei
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Un borcan transparent plin cu pasta de roșii, alături de o lingură din lemn cu bulion și câteva roșii proaspete pe o masă.
08:28
Cum se face sucul de roșii sau bulionul de casă
Martorul de combustibil aprins pe bordul unei mașini, indicând o autonomie rămasă de 50 km.
9 sept.
De ce nu este bine să conduci cu rezervorul aproape gol
Calendar din lemn care arată data de 29 februarie, cu o mână ce mută un bloc de la 28 la 29.
10 sept.
De ce anul are 365 de zile, dar din 4 în 4 ani are 366. Explicația simplă
Un pensionar a fost lovit pe trotuar de o femeie care conducea un triciclu electric. Sursă foto: Captură video Prima TV.
17:48
Un pensionar a fost lovit pe trotuar de o femeie care conducea un triciclu electric, la Pașcani
5 Știri by Libertatea actualitate 11 septembrie 2026. Foto: Libertatea.
17:18
5 Știri by Libertatea – Actualitate: Cum se poate face rost de bilete furate la Castelul Peleș | Câți bani cheltuie Guvernul pe protocol
Președintele Comisiei parlamentare speciale pentru controlul activităţii Serviciului de Informaţii Externe, senatorul Alexandru Muraru
Exclusiv
17:00
Unii ofițeri SIE ar putea primi dreptul legal să-și cerceteze penal colegii, conform unui proiect de lege adoptat deja de Camera Deputaților
O româncă din Italia riscă închisoarea după ce bătrâna de care avea grijă a fost găsită moartă la 10 luni de la dispariție. Sursă foto: Profimedia.
16:53
O româncă din Italia riscă închisoarea după ce bătrâna de care avea grijă a fost găsită moartă la 10 luni de la dispariție
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate