Premierul Marcel Ciolacu a fost primit, joi, 15 februarie, de Papa Francisc, la Vatican. În timpul întâlnirii, care a durat aproximativ 25 de minute, cei doi au discutat despre comunitatea românească din Italia şi au oferit cadouri, potrivit News.ro.
„Astăzi am avut ocazia specială să discut la Vatican cu Sanctitatea Sa Papa Francisc şi să-i exprim recunoştinţa pentru sprijinul acordat comunităţilor româneşti din Italia şi din întreaga Europă”, a scris, joi, premierul Marcel Ciolacu pe Facebook.
În timpul întrevederii, Papa Francisc i-a oferit premierului român un un basorelief de bronz şi mai multe cărţi, în timp ce Marcel Ciolacu i-a dăruit Suveranului Pontif un tablou care îi înfăţişează pe cei şapte episcopi martiri beatificati de papă în 2019 şi unele produse specifice româneşti.
Premierul se află într-o vizită oficială în Italia, având alături de el mai mulţi membri ai Cabinetului. După vizita de la Vatican, premierul Marcel Ciolacu a fost întâmpinat de prim-ministrul Republicii Italiene, Giorgia Meloni, la Villa Doria Pamphili, din Roma. Cei doi oficiali vor avea o întrevedere, apoi vor participa la întâlnirea în plen a celor două delegații.
costin1984 15.02.2024, 15:45
Frumoasă vizita! E și cu iz de campanie electorală dar frumos!!!
Lucian1981 15.02.2024, 16:42
Camoanie electorală. Nimic mai mult. Lucrează la sentiment cu românii din diaspora.
Realist2023 15.02.2024, 20:22
Pai bine mai nea Ciolacule (zis si "carmaciul lui Dracnea"), nu ti-e jena sa fii al doilea la Papa, dupa Simion ??
DoarDiviziaB 15.02.2024, 21:27
Simion nu a intrat la Papa intr-u audienta dedicata lui ci s-a lipit de un grup de romani care avea audienta acolo. a fost ca un Proctinum. Acum o sa-mi cenzureze mesajul pentru ca am spus numele lui medicament. Cine nu stie sa caute ce inseamna.