Potrivit surselor citate, declarația lui Johnson sugerează că o amânare a acestei etape este tot mai probabilă, iar o decizie urmează să fie anunțată luni. Autoritățile britanice își propusesră ca, în contextul vaccinării majorității populației și scăderii numărului de cazuri de Covid, pe 21 iunie să fie ridicate toate măsurile de lockdown.

96% din cazuri, provocate de tulpina indiană

Tulpina indiană a coronavirusului (varianta Delta) a luat însă avans, devenind dominantă în Marea Britanie și ar putea amâna planurile autorităților. La ora actuală, 96% din noile cazuri raportate sunt provocate de această tulpină. Presa britanică scrie că ar putea fi decisă o amânare a ridicării restricțiilor cu cel puțin patru săptămâni.

În ultima etapă a relaxării, restricțiile care ar urma să fie ridicate privesc inclusiv redeschiderea discotecilor și creșterea numărului persoanelor care se pot aduna la diverse evenimente.

„Este clar că varianta indiană este mai transmisibilă şi este de asemenea cert că numărul cazurilor creşte, la fel şi cel al spitalizărilor”, a mai semnalat Boris Johnson. El a mărturisit că acum este „mai puţin optimist” decât la sfârşitul lunii mai în privinţa evoluţiei pandemiei.

Două treimi din populație, vaccinată anti-Covid

Pandemia s-a agravat în Marea Britanie în ciuda faptului că această țară este printre cele mai avansate în vaccinarea anti-Covid. Până în prezent, au fost vaccinate cu prima doză peste 41 de milioane de persoane, adică circa două treimi din populație. Dintre acestea, 29,5 milioane au primit doza completă.

Sâmbătă, autoritățile britanice au raportat 7.738 de noi cazuri de Covid și 17 noi decese asociate acestei boli.

Citeşte şi:

Recuperarea după COVID-19. De ce unele economii vor reveni mai greu la normal, iar asta va afecta pe toată lumea

Primarul Moscovei a decretat „o săptămână de vacanță”, din cauza creșterii cazurilor COVID

„Am DIVORȚAT, dar am hotărât să nu știe nimeni!” » Anamaria Prodan a scăpat declarațiile care înconjoară România!
PARTENERI - GSP.RO
„Am DIVORȚAT, dar am hotărât să nu știe nimeni!” » Anamaria Prodan a scăpat declarațiile care înconjoară România!
BOMBĂ! Ce a făcut Mr. Pink imediat după ce s-a despărțit de Monica Gabor. Ce detalii am aflat: ”Mi-a promis” EXCLUSIV
Playtech.ro
BOMBĂ! Ce a făcut Mr. Pink imediat după ce s-a despărțit de Monica Gabor. Ce detalii am aflat: ”Mi-a promis” EXCLUSIV
Filmul accidentului în care doi frați au murit pe loc, în Teleorman: "Cică avea 180 la oră. I-a făcut țăndări"
Observatornews.ro
Filmul accidentului în care doi frați au murit pe loc, în Teleorman: "Cică avea 180 la oră. I-a făcut țăndări"
Horoscop 5 august 2021. Berbecii au parte de o zi interesantă, cu multe momente deschise către nou
HOROSCOP
Horoscop 5 august 2021. Berbecii au parte de o zi interesantă, cu multe momente deschise către nou
Vizita la un mecanic auto a devenit o loterie. Ce a pățit un român a cărui mașină pierdea ulei
Știrileprotv.ro
Vizita la un mecanic auto a devenit o loterie. Ce a pățit un român a cărui mașină pierdea ulei
Marea gimnastă a ţării rupe tăcerea după Olimpiadă: "Am fost goală cu medicul peste mine. Minoră fiind...". În tot acest timp, părinţii au fost ţinuţi în afara hotelului
Telekomsport
Marea gimnastă a ţării rupe tăcerea după Olimpiadă: "Am fost goală cu medicul peste mine. Minoră fiind...". În tot acest timp, părinţii au fost ţinuţi în afara hotelului
(Publicitate) Câștigă și tu un bilet la UNTOLD. Extragere va avea loc vineri, 6 august! Succes!
PUBLICITATE
(Publicitate) Câștigă și tu un bilet la UNTOLD. Extragere va avea loc vineri, 6 august! Succes!