FOTO și VIDEO | Rămășițele Regelui Carol al II-lea au fost reînhumate la Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală de la Curtea de Argeş. Principesa Margareta a lipsit

Comentează
Arhiva foto

Sicriul cu rămășițele pământești ale Regelui Carol al II-lea a fost înhumat, sâmbătă, în cadrul unei ceremonii religioase și militare, în Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală de la Curtea de Argeș. La ceremonia funerară au participat Alteţa Sa Regală Principele Radu, Alteţa Sa Regală Principesa Sofia, Alteţa Sa Regală Principesa Maria, Principele Nicolae și soția lui, Alina Binder, Prințul Paul, Prințesa Lia și fiul lor, Prințul Carol Ferdinad. UPDATE 13:12: Ceremonia de reînhumare a Regelui Carol al II-lea s-a încheiat. Rămășițele pamântești ale regelui Carol al II-lea au fost mutate în Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală de la Curtea de Argeş, alături de mormintele regelui Mihai şi ale reginei Ana.

UPDATE 12:55: Sicriul Regelui Carol al II-lea a fost așezat pe un catafalc în fața Noii Catedrale Arhiepiscopale şi Regale de la Curtea de Argeş.

UPDATE: 12:50: În câteva momente va mai începe încă o slujbă religioasă. La această a doua ceremonie vor putea participa doar membrii Familiei Regale.

<iframe src="https://www.facebook.com/plugins/video.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2Flibertatea%2Fvideos%2F495724544292099%2F&show_text=0&width=560" width="560" height="315" style="border:none;overflow:hidden" scrolling="no" frameborder="0" allowTransparency="true" allowFullScreen="true"></iframe>

UPDATE: 11:55: Principele Nicolae și soția lui, Alina Binder, au ajuns la ceremonia de reînhumare a Regelui Carol al II-lea. 

UPDATE 11:50: Ceremonia de reînhumare a Regelui Carol al II-lea urmează să înceapă în câteva minute la Curtea de Argeş, acolo unde au ajuns Alteţa Sa Regală Principele Radu, Alteţa Sa Regală Principesa Sofia şi Alteţa Sa Regală Principesa Maria.

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, va fi reprezentată la ceremonia funerară de Alteţa Sa Regală Principele Radu.

În anul 2003, Regele Mihai nu a participat la repatrierea rămășițelor Regelui Carol al II-lea, iar Custodele Coroanei Române, Margareta, duce mai departe poziția Regelui Mihai față de tatăl său cu care a avut întotdeauna o relație rece.

Un pensionar din Curtea de Argeș spune că nu a lipsit de la niciun ceremonial al Familiei Regale. "Altceva nu avem. Regii ne ridică și nouă faima. Eu veneam aici de când eram copil, dar acum este un eveniment foarte important și eram curios, oricum stau aproape", a declarat bărbatul.

UPDATE 11:30: Prințul Paul, Prințesa Lia și fiul lor, Prințul Carol Ferdinad au ajuns în această dimineață la Curtea de Argeș, pentru ceremonia de reînhumare a Regelui Carol al II-lea.

Paul-Philippe de Hohenzollern, cunoscut și ca Paul Lambrino sau Prințul Paul al României, este fiul lui Mircea Grigore Carol Lambrino, fiul prințului Carol al II-lea al României, din prima sa căsătorie, anulată de regele Ferdinand, cu Zizi Lambrino.

Foto: Sorin Cioponea

Anul acesta se împlinesc 66 de ani de la moartea suveranului român. Carol al II-lea, tatăl regelui Mihai, s-a stins din viață la 3 aprilie 1953, la Estoril, în Portugalia, acolo unde și-a și trăit ultimii ani din viață alături de Elena Lupescu.

Sicriul cu rămăşiţele sale pământeşti a fost adus de la Lisabona în anul 2003, din panteonul monarhilor de Braganza de la mănăstirea San Vincente, unde stătuse timp de o jumătate de secol, şi aşezat într-o criptă a mănăstirii Curtea de Argeş. La nici una dintre ceremonii, Mihai I de România, fiul regelui Carol al II-lea, nu a participat.

Carol al II-lea, singurul rege român care nu şi-a găsit până acum odihna de veci în biserică, va fi aşezat într-unul dintre mormintele apropiate de cele consacrate cuplului regal Mihai I şi Ana de România. Şi la acest eveniment, ca şi la cel din urmă cu 16 ani, Casa Regală va fi reprezentată doar de ASR principele Radu.

A avut onoruri de șef de stat la înmormântare, dar nu și loc de veci în biserică

Sâmbătă, 9 martie, TVR 1 va transmite în direct, într-o Ediţie Specială care începe la ora 12.00, ceremonia de aşezare a osemintelor regelui Carol al II-lea în Noua Catedrală şi necropolă regală din Curtea de Argeş, unde se află şi mormintele regelui Mihai şi reginei Ana. Înaintea transmisiunii, jurnalista Camelia Csiki a pregătit un reportaj cu întreaga poveste a refugiului portughez al regelui Carol al II-lea.

„Deşi în Portugalia, la înmormântare, Carol al II-lea a avut parte de onoruri de şef de stat, pentru că se înrudea cu regii Portugaliei, nu a avut parte de un loc de veci în biserică şi de o slujbă ortodoxă, după datina română. A aşteptat să îşi doarmă locul de veci într-un lăcaş sfânt ortodox, timp de 66 de ani, dintre care 16 în România. Pentru că este gata noua catedrală, se va face această reparaţie. La Curtea de Argeş urmează să mai fie aduşi, în următorul an, încă doi membri ai familiei regale: fratele lui Carol al II-lea, prinţul Mircea, răpus de febra tifoidă în Primul Război Mondial, dar al cărui loc de veci este acum în Castelul Bran, într-o criptă care trebuie restaurată, şi regina-mamă Elena. Vor fi înmormântaţi tot în Noua Catedrală Regală de la Curtea de Argeş”, ne-a spus Camelia Csiki, realizator al emisiunii „Ora regelui” de la TVR.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Militari români, femei și bărbați, îmbrăcați în uniforme militare
9 sept.
„O manipulare alarmistă”, demontată de Administrația Prezidențială: România nu trimite trupe pe frontul din Ucraina
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată pe Șoseaua Chitilei - Strada Prahova, în Sectorul 1
9 sept.
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată de Primăria Capitalei. Cum funcționează
MONDEN
Robert Jărcălău la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
9 sept.
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
Tom Jones
9 sept.
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea Marii Britanii”: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
9 sept.
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
9 sept.
Victor Ponta a defilat alături de delegația României la Jocurile Mondiale ale Nomazilor. În arenă s-au aflat Xi Jinping și Vladimir Putin
9 sept.
Un radar a trimis amenzi greșite la întâmplare șoferilor din Elveția timp de o săptămână: „Nu am condus niciodată așa rapid”
9 sept.
Philips România, amendată cu un milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp de pe telefonul de serviciu
9 sept.
Financial Times: directorul CIA va deveni principalul negociator american cu Rusia și Ucraina. Reacția Casei Albe
TRENDING
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
9 sept.
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept.
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au transformat spectaculos ecosistemul local în doar un an. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
9 sept.
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
9 sept.
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Mesajul lui Nicușor Dan pentru profesori, elevi și părinți la începutul anului școlar 2026-2027: „Școala trebuie să formeze adulți cu simț critic” și „Nu neglijați interacțiunile cu ceilalți”
9 sept.
Nicușor Dan a promulgat legea care permite continuarea lucrărilor la hidrocentralele începute înainte ca zonele respective să fie declarate protejate
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus denunț la DNA și sesizare la ANI pe numele judecătorului CCR Cristian Deliorga, după zborul de lux la Mykonos Sursă foto: Facebook /Emanuel Ungureanu.
9 sept.
Deputatul Emanuel Ungureanu a sesizat DNA și ANI după dezvăluirile privind zborul privat de lux al judecătorului CCR Cristian Deliorga
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii. Sursă foto: Getty Images
9 sept.
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
9 sept.
Procesul în dosarul în care Călin Georgescu și Horațiu Potra sunt acuzați de lovitură de stat a început cu o amânare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală