24 de români au fost condamnați în ultimii 10 ani în China și Hong Kong, iar în prezent patru dintre ei își execută pedeapsa, transmite Ministerul Afacerilor Externe (MAE) la solicitarea Libertatea. La începutul lunii mai, ziarul a prezentat povestea lui Marius Balo, clujeanul care a petrecut 8 ani într-o închisoare din China, pentru fraudă.
Cuprins:
Conform datelor MAE, „în Republica Populară Chineză, trei cetățeni români au fost condamnați și își execută pedeapsa”. Infracțiunile pentru care sunt închiși sunt următoarele:
Un alt cetățean român este condamnat în Hong Kong pentru trafic de droguri.
Iar în Taiwan 4 cetățeni români se află în spatele gratiilor pentru săvârșirea infracțiunilor de falsificare de instrumente financiare și fraudă cu carduri bancare, mai arată răspunsul MAE.
În ultimii 10 ani, în China au fost condamnați opt români; cei trei care își execută pedeapsa în prezent și alți cinci, care au fost eliberați.
De asemenea, în ultimii 10 ani, un cetățean român a fost sancționat cu cinci zile de arest, amendă contravențională și expulzare pentru zădărnicirea combaterii bolilor, iar alți doi români au fost arestați pentru câte trei zile, mai precizează MAE, fără să ofere informații despre motivul arestării.
Totodată, în ultimii 10 ani, pe teritoriul Hong Kong au fost condamnați 16 români - cel care își execută pedeapsa în prezent și alți 15 cetățeni, care au părăsit Hong Kong.
În Taiwan cinci cetățeni români au fost condamnați (cei patru care își execută pedeapsa în prezent și un cetățean român care a fost extrădat în cursul acestui an), iar pe teritoriul Regiunii Administrative Speciale Macao a fost condamnat un cetățean român, arată MAE.
Marius Balo, 41 de ani, este profesorul clujean, absolvent de teologie, care a fost condamnat la 8 ani de închisoare, în 2014, pentru o schemă de fraudare din care a făcut parte în Shanghai. Balo a ieșit din penitenciar în 27 martie, după 2.922 de zile petrecute în spatele gratiilor în China. Reporterul Libertatea l-a însoțit în prima lui zi de la revenirea acasă, la Cluj, și a reconstituit istoria condamnării și a întemnițării sale.