Amenințările nucleare ale președintelui rus Vladimir Putin ar trebui luate în serios, subliniază fostul cancelar german Angela Merkel, într-un interviu pentru ziarul Sueddeutsche Zeitung, citat de publicația rusă independentă Meduza.
„A lua în serios cuvintele (lui Vladimir Putin – n.r.), nu a le ignora ca pe o cacealma, dar a le lua în serios nu este în niciun caz un semn de slăbiciune sau de conciliere, este un semn de înțelepciune politică”, a declarat Angela Merkel, referindu-se la declarațiile președintelui rus despre folosirea armelor nucleare.
În discursul său din 21 septembrie, în care a anunțat mobilizarea parțială în Rusia, Vladimir Putin a acuzat Occidentul că vrea să-i distrugă țara și că recurge la „șantajul nuclear”.
Liderul de la Kremlin a avertizat că va folosi „toate mijloacele pe care le avem la dispoziție” și că cei care încearcă să folosească șantajul nuclear împotriva Rusiei vor constata că situația se poate întoarce împotriva lor. „Nu este o cacealma”, a spus el, explicit.
Și fostul președinte rus, Dmitri Medvedev, actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate, a declarat pe 22 septembrie, că după anexarea teritoriilor ucrainene, armata rusă le va proteja și va folosi pentru asta orice arme, inclusiv „armele nucleare strategice”.
ivryernest 28.09.2022, 19:42
Ea și cu primul ministru al Ungariei sunt singurii care vorbesc cu bun simț, din cauză că nu visează, ca ceilalți. În toate astea, România joacă un rol foarte subaltern, limitat la a spune, în mod automat "am înțeles, să trăiți !" Dar se pare totuși că o face fiindcă nu are încotro.
Motanul_Malitios 29.09.2022, 22:39
Ba, da' tu nu ai de facut altceva decat sa comentezi la articole ca broasca la bariera?
nimeni66 29.09.2022, 23:29
Motanel, toti astia care sustineti un potential razboi, sa va vad micutilor cand o sa vina camionul la poarta voastra ca sa va incorporeze . Atunci va fi momentul adevarului. Aia care cred ca nu e posibil, dormiti in pace dragii mei.
nimeni66 29.09.2022, 23:36
Iar despre d-na Merkel, gemnanii sa-i sarute mainile si picioarele, cate zile va avea dansa. Uitati-va ce calicaturi de conducatori ii urmeaza.