Mesajul lui Cornel Păsat pentru Oana Roman, după ce Mioara Roman a murit: „Sunt alături de ea, acum, la greu”. Își susține fosta iubită

Comentează
Arhiva foto

Cornel Păsat a făcut primele declarații după ce Mioara Roman a murit. El a cunoscut-o foarte bine pe aceasta pe vremea când a format un cuplu cu fiica ei, cu Oana Roman.

Oana Roman și Cornel Păsat, dansatorul de la Flamingo Boys, au avut o relație timp de șapte ani. În 2007 s-au despărțit, dar au rămas în relații bune, sunt alături unul de altul atât în momentele fericite, cât și în cele mai puțin plăcute.

Acum, Cornel Păsat a aflat că Mioara Roman, mama Oanei Roman, s-a stins din viață pe 23 februarie. Nu a rămas indiferent și a reacționat, mai ales că el a cunoscut-o pe aceasta pe vremea când forma un cuplu cu fiica ei.

„M-ați luat pe nepregătite, nu aflasem încă, este o veste foarte tristă. Îmi pare foarte, foarte rău, toate gândurile bune pentru doamna Mioara Roman, Dumnezeu să o odihnească în pace și să aibă grijă de sufletul ei frumos!

Mi-o amintesc ca pe o doamnă extrem de elegantă, un exemplu de educație și de rafinament. Tot timpul mi s-a părut a avea un suflet tânăr”, a declarat Cornel Păsat pentru playtech.ro. Totodată, el a avut și un mesaj pentru Oana Roman, fosta lui iubită, pe care o susține în această situație dificilă.

„Condoleanțe! Îi transmit Oanei toate gândurile mele bune și să fie puternică! Știu că în ultima vreme a avut foarte multă grijă de mama ei, a iubit-o foarte mult. Îi doresc Oanei să treacă peste greutatea asta, nu o să fie deloc ușor. Sincere regrete și sunt alături de ea, acum, la greu”, a mai spus Cornel Păsat.

Unde și când va fi înmormântată Mioara Roman

Oana Roman a anunțat sâmbătă că sicriul cu trupul neînsuflețit al mamei sale va fi depus duminică la Biserica Sfântul Gheorghe Nou, strada Cavafii Vechi, nr. 6, iar slujba de înmormântare va avea loc astăzi, 26 februarie, la ora 14.00.

Mioara Roman va fi înmormântată la Cimitirul Reînvierea, din sectorul 2. „Pentru toți cei care doresc să își ia rămas bun de la mama. Va fi depusă mâine, duminică, 25 februarie, la ora 14, la Biserica Sfântul Gheorghe Nou, strada Cavafii Vechi nr. 6. Slujba de înmormântare va avea loc la aceeași biserică luni, 26 februarie, ora 14. Înmormântarea va avea loc după slujbă, la cimitirul Reînvierea, strada Reînvierii nr. 4”, a scris Oana Roman pe rețelele de socializare.

„Va fi dusă cu o limuzină de lux, iar slujba va fi oficiată de patru preoți”

Oana Roman a avut câteva dorințe în ceea ce privește înmormântarea mamei sale. „Oana și-a dorit cel mai mult ca eu să o fac frumoasă pe mama ei pe ultimul drum, pentru că a fost o femeie frumoasă. Îi vom face un procedeu care se numește tanatoestetică funerară, o procedură de reconstrucție”, a spus Gabriela Lucuțar.

La înmormântarea Mioarei Roman vor fi foarte multe flori albe, așa cum își dorește fiica ei. De asemenea, slujba va fi oficiată de patru preoți. „Pentru funeralii, Oana a solicitat foarte multe flori albe, un munte de flori albe, se vor împarți foarte multe pachete pentru persoanele nevoiașe. Va fi dusă cu o limuzină de lux, iar slujba va fi oficiată de patru preoți”, a mai spus „Regina Întunericului”, pentru Click!.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
SRI respinge o presupusă implicare în desemnarea premierului
Analiză
12:00
Analiză Libertatea: Serviciile de informații din România au copiat modelul militarizat de funcționare de la serviciile rusești
fratii-paval.jpg
11:04
Frații Pavăl (Dedeman) demolează halele fostei Comatchim, singurul comerciant de hârtie și carton din România înainte de 1989
MONDEN
Fetele din cuplurile de la Insula Iubirii 2026 | Foto: Antena 1
Exclusiv
13:40
Cuplul care a rămas împreună și după Insula Iubirii 2026. Cum au fost surprinși la o petrecere din București
Silviu Prigoană
12:41
Obiectele lui Silviu Prigoană au ajuns la târgul de vechituri din Vitan. Imagini cu lucrurile personale ale regretatului om de afaceri
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
14:05
Serialul „South Park” își schimbă numele în „South America” pentru a-l ironiza pe Donald Trump
Exclusiv
14:01
Primele imagini de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Tensiuni, lacrimi și momente intime în noul show de la PRO TV
Analiză
14:00
Culisele împărțirii posturilor de la TVR și Radio România între AUR și PSD. Cum a ajuns „cartoful fierbinte” la partidul lui Simion
13:54
Vor să dea statul în judecată pentru a rămâne în viață: Medicamentul-minune care înlocuiește operația pe inimă, blocat la Guvern
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
Un bărbat în vârstă, îmbrăcat elegant în costum cu papion, stând lângă portiera deschisă a unei mașini, în fața unei case din piatră.
13:30
Un șofer în vârstă de 100 de ani își conduce Mercedesul fără ochelari și încă merge pe bicicletă: „Văd un iepure de la 1 km distanță”
O grădină îngrijită cu gazon verde și pomi fructiferi plini de mere roșii, având în fundal case
12:47
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
Barbat laptop
11:52
Managerul unui supermarket a intrat pe internet în timpul programului de 7.685 de ori în 25 de zile și a fost concediat
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
11:35
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un colaj cu două fotografii în care apare o casă amenajată într-o peșteră. În prima imagine este o femeie care stă într-un hamac, iar în a doua imagine este un living într-o încăpere cu pereți de stâncă
11:32
O femeie a cumpărat o peșteră cu 70.000 de euro și apoi s-a mutat în ea. Câți bani plătește pe utilități în fiecare lună
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Prim-plan cu un termometru de exterior care indică o temperatură ridicată, pe fundalul unui drum urban însorit și aglomerat cu vehicule.
10:59
ANM a emis două avertizări de căldură în România: urmează două zile cu temperaturi de până la 35 de grade în unele zone
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Arhiva foto
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală