„M-am ridicat în picioare, am întins mâna”
Aceasta a fost prima lor întâlnire de la plecarea de la Casa Albă în anul 2021. Cei doi, Pence și Trump, au schimbat câteva cuvinte în timpul evenimentului.
Donald Trump, în vârstă de 78 de ani, a fost văzut în timp ce dădea mâna cu Mike Pence, în drum spre locul său la funeraliile de stat ale lui Jimmy Carter, organizate la Catedrala Națională din Washington D.C.
„M-a salutat când a venit pe culoar. M-am ridicat în picioare, am întins mâna. El mi-a strâns mâna. I-am spus: «Felicitări, dle președinte» , iar el a spus: «Mulțumesc, Mike»”, a dezvăluit Pence pentru Christianity Today, în timpul unui interviu podcast.
Pence, în vârstă de 65 de ani, s-a declarat bucuros că a vorbit cu Donald Trump, cu care a avut un schimb de replici dure în trecut. Donald Trump a pus înfrângerea sa în alegerile din 2020 pe seama faptului că Pence a refuzat, în calitate de șef al Senatului, să ia măsuri pentru a bloca confirmarea alegerii lui Joe Biden ca președinte.
Jimmy Carter a murit la vârsta de 100 de ani
În timpul confirmării, susținători ai lui Donald Trump au luat cu asalt Capitoliul, mulți scandând „Spânzurați-l pe Mike Pence”.
Fostul vicepreședinte a mărturisit, de asemenea, că în urma scurtei conversații avute cu Donald Trump oamenii „au văzut o oarecare speranță că am putea trece peste acele zile dificile.”
Recomandări
Femeia grav bolnavă care a învins sistemul. A fost nevoită să-și cumpere singură un medicament care a costat 95.000 de euro, pentru a-și salva viața
Funeraliile de stat pentru Jimmy Carter au avut loc joi, 8 ianuarie, iar la ceremonie au participat Joe Biden, Bill Clinton, George W. Bush, Barack Obama și Donald Trump.
Jimmy Carter, cel de-al 39-lea președinte al SUA, a murit pe 29 decembrie 2024, la vârsta de 100 de ani. El a devenit primul președinte american care a depășit această vârstă.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
„Noi nu aveam banii la comun. Aveam până și două frigidere diferite. Dacă mergeam la cumpărături, ne puneam separatorul între”. Ți se face pielea de găină dacă auzi ce i-a mărturisit Alina Sorescu lui Cătălin Măruță, despre mariajul ei cu Alexandru Ciucu. De ce nu a putut divorța mai devreme
Viva.ro
Lovitură dură! Președintele Klaus Iohannis trebuie să dea statului 260.000 de euro. Decizie definitivă a ÎCCJ, după ce a pierdut două case
Libertateapentrufemei.ro
WOW, iată cel mai nou cuplu din showbiz-ul românesc! El - cântăreț și fiul unuia dintre cei mai mari artiști ai României, ea - actriță tânără și frumoasă. S-au afișat recent împreună și reacțiile oamenilor curg neîncetat. Chimia dintre ei este explozivă!
Adevarul.ro
Un fost primar judecat pentru avansuri sexuale a contestat că în înregistrări ar fi vocea sa. Ce îi spunea victimei: „Îţi asigur tot ce vrei, te duc în lumea bună”
Elle.ro
Dani Oțil, un antreprenor de succes. Care este noua afacere a prezentatorului de la Antena 1: „E greu să găsești în altă parte…”
Unica.ro
NEATENȚIA ar putea s-o coste scump pe Laura Vicol! Ce au descoperit procurorii DIICOT în declarația ei de avere. DETALIUL care ar putea face diferența în dosarul NORDIS
Observatornews.ro
"Ești iubirea mea". A făcut două împrumuturi la bancă și urma să-și vândă casa, după ce "Elon Musk" i-a cerut bani pentru rachetă
HOROSCOP
Horoscop 10 februarie 2025. Racii vor fi tentați să ceară ajutor de la cei din jur pentru a rezolva probleme simple, doar ca să se simtă mai bine