Gazprom, compania controlată de statul rus, a anunţat vineri că Mikhail Putin a fost numit vicepreşedintele Consiliului de Administraţie al Gazprom. Mikhail Putin este o rudă a preşedintelui rus Vladimir Putin. Mai exact, potrivit agenţiei Interfax, acesta este fiul unui văr îndepărtat al preşedintelui rus.
Potrivit unei biografii furnizate de Gazprom, Mikhail Putin s-a născut în anul 1967, a studiat medicina şi a lucrat la Ministerul Sănătăţii din Rusia. În perioada 2004-2007 a fost responsabil de direcţia medicală a grupului Gazprom. Începând din 2008, Mikhail Putin este membru în Consiliul director al companiei de asigurări Sogaz, principalul furnizor de servicii de asigurări pentru grupul Gazprom.
Despre Mikhail Putin, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitry Peskov, spunea zilele trecută că „este o rudă îndepărtată a preşedintelui” şi că nu ştie dacă cei doi au păstrat legătura, relatează Reuters.
De altfel, informaţiile despre familia lui Vladimir Putin sunt foarte puţine. Preşedintele rus a avut grijă să îşi ţină cele două fiice, Maria şi Katarina, precum şi pe nepoţii săi, departe de expunerea în mass-media. Pe de altă parte, potrivit unei investigaţii a jurnaliştilor de la Reuters din 2016, Ekaterina, fostă dansatoare acrobatică, a reuşit la doar 29 de ani să deţină împreună cu soţul ei, politicianul rus Kirill Shamalov, o avere de două miliarde de dolari. Ea este astfel mult mai bogată decât liderul de la Kremlin, ce susţine că are o avere de doar 7,65 milioane de ruble, echivalentul a 119.000 $ şi două apartamente.
Gazprom asigură o treime din necesarul de gaze naturale al Europei. Grupul rus aprovizionează Europa cu gaze naturale prin trei rute principale: conductele din Ucraina, ruta Yamal-Europe, via Belarus şi Polonia, precum şi gazoductul Nord Stream, care face legătura între Rusia şi Germania, via Marea Baltică.
Companiile româneşti nu au contracte de import încheiate direct cu Gazprom, ci cu două firme intermediare: Imex Oil, o subsidiară a grupului rus Conef, şi WIEE, un joint-venture între Gazprom şi nemţii de la Wintershall.