Ministerul Mediului susține că salvatorii din Sibiu ar fi pus puii de urs în pericol. De ce i-a amendat

Comentează
Arhiva foto

Asociația Prietenii Berzelor din Sibiu care s-a implicat în salvarea celor doi pui de urs găsiți de un localnic la Biertan a fost amendată cu 10.000 de lei pentru că nu a cerut autorizație de la Garda de Mediu pentru preluarea și transportarea animalelor la sanctuarul din Zărnești. În timp ce ONG-ul critică instituția pentru amendă, Ministerul Mediului spune că acesta a pus urșii în pericol prin faptul că i-a transportat până la Brașov fără supravegherea unui medic veterinar și fără autorizație.

„Deși asociația Prietenii Berzelor deține, în mod indiscutabil, meritul salvării celor doi pui de urs, modul în care reprezentanții acestei asociații au acționat este total contrar prevederilor legale și ar fi putut duce la înrăutățirea stării de sănătate sau chiar la decesul exemplarelor. Relocarea exemplarelor din speciile strict protejate se face sub îndrumarea directă și numai cu acordul și supravegherea instituțiilor statului”, spune Ministerul Mediului, într-un comunicat de presă.

N-au sunat la 112 și nu au răspuns la telefon, susține ministerul

Cei doi pui de urs de două luni au fost găsiți de un localnic lângă o casă din comuna Biertan, județul Sibiu. Fiind fără mamă, puii erau în pericol. Localnicul a contactat întâi Asociația Prietenii Berzelor, care a luat apoi legătura cu Asociația Milioane de Prieteni, ce deține sanctuarul urșilor din Zărnești, județul Brașov. Animalele erau înfometate și deshidratate când au fost găsite.

Motivul pentru care Garda de Mediu a amendat ONG-ul din Sibiu este că nu a avut documente oficiale de la instituție pentru a transporta urșii în Brașov.

Ministerul Mediului spune că ar fi trebuit să sune la 112, așa cum este procedura, și să semneze o declarație privind capturarea unei specii strict protejate. Garda de Mediu, Agenția pentru Protecția Mediului și DSVSA decid împreună, după ce medicii veterinari consultă animalele, care este următorul pas și dacă este necesară plasarea puilor de urs într-un centru de reabilitare.

Asociația Prietenii Berzelor a sărit peste acești pași, acuză ministerul, și a transportat animalele fără documente legale și fără supravegherea unui medic veterinar la sanctuarul urșilor din Zărnești, punând urșii, care erau oricum într-o stare precară, în pericol.

Mai mult, susțin reprezentanții ministerului, comisarii Gărzii de Mediu au aflat abia de la Asociația Milioane de Prieteni din Brașov de cei doi urși și au încercat în zadar să contacteze ONG-ul din Sibiu pentru că nimeni nu a răspuns la telefon.

Președinta asociației care a preluat inițial urșii, Miruna Gritu, se apără și spune că birocrația ar fi întârziat transportul ursuleților într-un loc protejat și asta i-ar fi pus în pericol.

Ce reproșează ministerul:

  • ONG-ul din Sibiu nu a anunțat Garda de Mediu prin 112 că a preluat animalele, ceea ce i-a atras o amendă de 10.000 de lei;
  • nu a adus un medic veterinar care să verifice starea celor doi pui de urs;
  • a transportat ilegal ursuleții la Zărnești, faptă pentru care a fost deschis un dosar penal;
  • a ignorat apelurile și mesajele comisarilor Gărzii de Mediu;
  • a decis singur să ducă puii de urs în sanctuarul din Zărnești, cu toate că sanctuarul îngrijește urși maturi care nu mai pot fi reabilitați; cei doi pui pot fi însă duși înapoi în pădure după o perioadă, dar pentru asta trebuie să treacă printr-un program specializat.

Referitor la ultimul punct, spune ministerul, se ia deja în calcul mutarea celor doi pui de urs într-un centru de reabilitare, respectiv la orfelinatul urșilor din Harghita, singurul de acest fel din țară.

Asociația din Zărnești: „Ne uităm cum un animal agonizează și așteptăm ca cineva să semneze o hârtie?”

În conflictul dintre ONG-ul din Sibiu și instituțiile de mediu a intervenit și asociația care îngrijește acum puii de urs în sanctuarul din Zărnești.

Asociația Milioane de Prieteni apără ONG-ul Mirunei Gritu și spune că a aceasta a acționat după „legea morală de protecție a animalelor”, nu după „cea dată din birouri”, de oameni care nu participă niciodată la acțiuni de salvare.

„Era oare mai bine să se întâmple ca în cazul ursului rănit de la Harghita, care a agonizat 12 ore până s-a luat o hotărâre? Sau ca în cazul ursulețului din Sibiu, care a murit într-o vază de flori după ce a fost împușcat, așteptând o autorizație? Și, dacă Asociația Prietenii Berzelor, asociație de protecție a animalelor, este amendată că a salvat doi pui de urs atunci ce facem cu cetățeanul Cilan Gheorghe, din comuna Fântânele, județul Arad, care deține ilegal, ca persoană fizică neautorizată, de 30 de ani, urși?”, a transmis asociația printr-un comunicat de presă.

Nu contestăm că legea trebuie respectată și că trebuie întocmite documentele necesare pentru deținerea animalelor sălbatice, dar această lege nu ar trebui să aibă o dublă măsură. Iar această lege ar trebui revizuită pentru a se putea acționa în interesul și pentru salvarea animalului, nu pentru a acoperi cu acte moartea unui suflet care așteaptă ore în șir o decizie SCRISĂ. Ne uităm cu un animal agonizează și așteptăm ca cineva să semneze o hârtie?Asociația Milioane de Prieteni:

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Militari români, femei și bărbați, îmbrăcați în uniforme militare
9 sept.
„O manipulare alarmistă”, demontată de Administrația Prezidențială: România nu trimite trupe pe frontul din Ucraina
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată pe Șoseaua Chitilei - Strada Prahova, în Sectorul 1
9 sept.
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată de Primăria Capitalei. Cum funcționează
MONDEN
Robert Jărcălău la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
9 sept.
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
Tom Jones
9 sept.
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea Marii Britanii”: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
9 sept.
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
9 sept.
Victor Ponta a defilat alături de delegația României la Jocurile Mondiale ale Nomazilor. În arenă s-au aflat Xi Jinping și Vladimir Putin
9 sept.
Un radar a trimis amenzi greșite la întâmplare șoferilor din Elveția timp de o săptămână: „Nu am condus niciodată așa rapid”
9 sept.
Philips România, amendată cu un milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp de pe telefonul de serviciu
9 sept.
Financial Times: directorul CIA va deveni principalul negociator american cu Rusia și Ucraina. Reacția Casei Albe
TRENDING
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
9 sept.
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept.
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au transformat spectaculos ecosistemul local în doar un an. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
9 sept.
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
9 sept.
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Mesajul lui Nicușor Dan pentru profesori, elevi și părinți la începutul anului școlar 2026-2027: „Școala trebuie să formeze adulți cu simț critic” și „Nu neglijați interacțiunile cu ceilalți”
9 sept.
Nicușor Dan a promulgat legea care permite continuarea lucrărilor la hidrocentralele începute înainte ca zonele respective să fie declarate protejate
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus denunț la DNA și sesizare la ANI pe numele judecătorului CCR Cristian Deliorga, după zborul de lux la Mykonos Sursă foto: Facebook /Emanuel Ungureanu.
9 sept.
Deputatul Emanuel Ungureanu a sesizat DNA și ANI după dezvăluirile privind zborul privat de lux al judecătorului CCR Cristian Deliorga
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii. Sursă foto: Getty Images
9 sept.
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
9 sept.
Procesul în dosarul în care Călin Georgescu și Horațiu Potra sunt acuzați de lovitură de stat a început cu o amânare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală