„Uitați-vă la exercițiile militare și, de asemenea, la retorica lor, ei par să încerce să se pregătească să lanseze un război împotriva Taiwanului. Guvernul taiwanez privește amenințarea militară chineză ca pe ceva ce nu poate fi acceptat și o condamnăm”, a spus Wu.

Întrebat dacă Taiwanul are informații despre momentul unei potențiale acțiuni militare chineze, având în vedere evaluările serviciilor de informații americane potrivit cărora președintele Xi Jinping a dat instrucțiuni armatei Beijingului să fie pregătită până în 2027, oficialul de la Taipei a spus că „liderii chinezi se vor gândi de două ori înainte de a decide să folosească forța împotriva Taiwanului”.

„Și nu contează dacă este vorba de 2025 sau 2027 sau chiar mai departe, Taiwanul trebuie pur și simplu să se pregătească”, a adăugat Joseph Wu.

China a început exercițiile militare sâmbătă, 8 aprilie, la o zi după ce președinta Taiwanului, Tsai Ing-wen, s-a întors dintr-o vizită de zece zile în America Centrală și în Statele Unite, unde s-a întâlnit cu președintele Camerei Reprezentanților, Kevin McCarthy, și cu alți parlamentari americani.

Beijingul a descris manevrele militare ca fiind „un avertisment serios împotriva conlucrării forțelor separatiste din Taiwan cu forțele externe și o mișcare necesară pentru apărarea suveranității naționale și a integrității teritoriale”.

Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO
Recomandări
Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO

„China nu poate dicta cum își face prieteni Taiwanul. Și China nu poate dicta modul în care prietenii noștri vor să își arate sprijinul față de Taiwan”, a spus în acest context ministrul de externe de la Taipei.

Beijingul a făcut exerciții militare similare la scară largă în jurul Taiwanului în august anul trecut, după ce președintele de atunci al Camerei Reprezentanților din SUA, Nancy Pelosi, a vizitat insula.

Taiwanul și China sunt guvernate separat de la sfârșitul unui război civil în urmă cu mai bine de șapte decenii. Taiwanul a trecut de la o guvernare autoritară la o democrație în anii 1990, însă China revendică insula autonomă ca teritoriu al său, iar în ultimii ani, președintele Xi Jinping și-a exprimat clar ambițiile de reunificare, chiar prin forță, dacă este necesar.

Foto: EPA

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Știrileprotv.ro
Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
FANATIK.RO
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Observatornews.ro
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI