Ministrul Economiei a revenit după ce a spus că vinovații pentru dezastrul de la Salina Praid vor plăti

 1 comentariu
Ministrul Radu Miruță la Salina Praid

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, și ministrul Economiei, Radu Miruţă, ambii de la USR, au vizitat duminică, 29 iunie, Salina Praid, aflată în pericol de prăbușire, și au constatat că lucrările necesare nu se vor finaliza până la 1 iulie, aşa cum era programat.

Miruță a spus atunci că vinovații sunt cunoscuți și că vor plăti: „Da, s-a greșit la Praid. Se știa bine ce trebuie făcut, însă nu s-a făcut. Deci nu vorbim de o greșeală «abstractă». Sunt oameni, cu nume și prenume, care au luat decizii greșite privind salina. Și vă asigur: vor răspunde pentru asta”.

După ședința CSAT din 30 iunie, prima prezidată de președintele Nicușor Dan, Radu Miruță și-a nuanțat declarațiile. „Am pus pe masa CSAT datele pe care le-am adunat ca ministru în ultimele zile, dar și ceea ce am văzut cu ochii mei, la fața locului. Da, cine a greșit va plăti, dar facem acești pași așezat, după lege”, a scris ministrul pe Facebook luni, 30 iunie.

„Salina Praid nu este doar un loc cu sare, ci este un punct-cheie pentru locurile de muncă, sănătatea comunității locale și un simbol al valorificării responsabile a resurselor noastre naturale. Este momentul sǎ tratăm serios și responsabil resursele pe care le avem”, a susținut Radu Miruță.

Cronologia dezastrului de la Salina Praid, din județul Harghita

Autorităţile încearcă să stabilizeze situaţia încă de la începutul lunii mai, a relatat news.ro.

Șeful DSU, Raed Arafat, a spus că prima infiltraţie masivă a apelor pârâului Corund în Salina Praid a avut loc pe 20 februarie 2023, din cauza ploilor şi a topirii zăpezii, iar infiltrarea apei în mină a fost oprită în 24 de ore. Apa a fost eliminată din salină luna următoare, iar zona afectată din apa pârâului Corund a fost betonată.

Pe 18 aprilie 2024, apele s-au infiltrat din nou în salina de la Praid, pe sub un dig, și s-au luat măsuri. Ulterior, s-a decis realizarea unei expertize tehnice a salinei, finalizată în vara anului trecut.

Pe 5 mai 2025, a început a treia infiltraţie masivă, când apa a intrat în subteran.

Pe 7 mai, Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Praid a propus declararea stării de alertă, informarea populaţiei şi interzicerea accesului în zona afectată, propunere avizată la nivel judeţean.

Pe 14 mai, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Harghita a stabilit emiterea în regim de urgenţă a autorizaţiilor şi avizelor pentru construirea unui canal de deviere a apei.

Pe 22 mai, a fost emisă o nouă hotărâre a CLSU Praid prin care s-a prelungit starea de alertă.

Pe 27 mai, debitul apei din pârâul Corund a depăşit 60 de metri cubi pe secundă, fapt care a dus la dizolvarea unei părţi a albiei pârâului şi la pătrunderea apei în mod masiv în subteran.

Pe 28 mai, autorităţile din Harghita au decis demararea urgentă a lucrărilor pentru eliminarea infiltraţiilor. S-a decis realizarea a două diguri de beton în subteran, care să prevină inundarea, însă acestea au cedat sub presiunea apei, iar până seara salina a fost complet inundată.

Pe 29 mai, în Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă s-a decis ca Ministerul Apelor şi cel al Antreprenoriatului să facă de urgenţă demersuri pentru evaluarea situaţiei de la Praid şi să propună Guvernului măsuri, inclusiv prin alocarea de bani din Fondul de Rezervă la dispoziţia Guvernului.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    iugavirgil 01.07.2025, 20:36

    vorbe goale , centrala sarii de la bucuresti trebuia desfiintata pana acuma . 300 de amatori care au stat pe spatele a 70 de mineri . schimbati legile care protejeaza ageamii , asta trebuie sa faceti in primul rand .

ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!