Ministrul Educației despre suspendarea cursurilor și după Paști: „Voi fi prima care va cere prelungirea, dacă este vorba de siguranța copiilor”

Comentează
VIDEO FSLI cere Ministerului Educației să oblige inspectoratele și directorii să nu mai cheme profesorii la școală

Ministrul Educației, Monica Anisie, crede că decretul pentru suspendarea cursurilor se va prelungi, dacă va fi necesar, și declară că va „fi prima care va cere prelungirea” și după Paști, „dacă este vorba despre sănătatea și siguranța copiilor”, potrivit declarațiilor pe care ministrul le-a dat în direct la Digi24.

Fostul ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțase deja trei scenarii care ar putea viza învățământul în situația de urgență în care se află România.

Potrivit ministrului Anisie, în acest moment, ministerul Educației lucrează la scenarii pentru toate situațiile, inclusiv pentru cei care au examenele de Evaluare Națională, de Bacalaureat sau de licență, la facultate.

Monica Anisie a mai declarat, la Digi24, că ministerul „va prezenta în foarte scurt timp” toate aceste variante la care se lucrează.

Sorin Cîmpeanu, președintele Consiliului Național al Rectorilor, a declarat, marți, că cel mai optimist scenariu care ar putea fi luat în calcul este cel în care anul școlar se reia la începutul lunii mai, iar cel mai pesimist – cel în care examenele naționale și admiterea la facultate vor fi la finalul lunii august, jumătatea lunii septembrie, notează platforma edupedu.ro.

Scenariile luate în calcul

Potrivit lui Sorin Cîmpeanu, un scenariu optimist ar prevedea ca reluarea cursurilor să aibă loc în luna mai, iar examenele de Bacalaureat, Evaluarea Națională, Admiterea la liceu și Admiterea în universități s-ar desfășura pe calendarul existent.

În cazul unui scenariu intermediar, reluarea cursurilor ar fi în luna iunie-iulie, ceea ce presupune că examenele naționale ca Evaluarea Națională, Bacalaureatul să fie amânate, dar pentru perioade mici de timp.

Pentru acest scenariu, vacanța de vară se scurtează, a mai spus Cîmpeanu, citat de edupedu.ro.

Există și un scenariu pesimist, conform căruia, reluarea cursurilor are loc în luna august, iar examenele de Bacalaureat, Evaluarea Națională, precum și cele de licență la facultate vor avea loc la sfârșitul lunii august, începutul lunii septembrie.

Admiterea la facultate ar putea fi programată la jumătatea lunii septembrie, iar vacanța de vară ar putea fi folosită pentru încheierea situației pentru anii de studiu și pentru susținerea examenelor, potrivit declarațiilor lui Sorin Cîmpeanu.

Fost ministru al Educației, Cîmpeanu a mai spus că „în afara stării de urgență, structura anului școlar este stabilită prin ordin de ministru în învățământul preșcolar, în timp ce în învățământul superior, structura este stabilită de fiecare univeristate în parte”.

Președintele Consiliului Național al Rectorilor a mai avertizat că sunt și discipline la care predarea și evaluarea nu se poate face online.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Aparate foto la reducere de Black Friday
11:00
Black Friday 2026: când încep cele mai mari reduceri din an în România
Curcubeu de după nori
10:21
După ploi și frig, meteorologii anunță vreme mai caldă: unde se anunță 30 de grade Celsius
MONDEN
Celine Dion a urcat pe scena de la Paris, după o pauza de 6 ani. Sursa FOTO/ Gettyimages
10:56
Céline Dion a susținut primul concert după o pauză de 6 ani. Artista a făcut spectacol la Paris. „Am promis că nu voi plânge”
Alexia Eram pe covorul rosu la Venetia. Sursa Foto/ Facebook
10:22
Alexia Eram, adevărul despre banii familiei sale. „Mă deranjează. Îmi place să fiu în centrul atenției”
POLITIC
Un colaj cu două fotografii în care apare Elena Lasconi în timp ce face zacuscă de pește
09:34
Elena Lasconi a făcut zacuscă de pește pe Facebook: „Oare cei care ne conduc fac zacuscă? Sau cine le face zacusca”
Colaj format din două fotografii: în imaginea din stânga este președintele Nicușor Dan alături de Mirabela Grădinaru, iar în imaginea din dreapta sunt Alexandra Nazare și soția lui, pe treptele bisericii, la nunta
08:34
Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru au participat la nunta lui Alexandru Nazare. Cine sunt politicienii care au fost la Casa Albă din București
Ultimele știri
11:54
Un bărbat din Timișoara a fost înjunghiat de iubita lui. O vecină aflată în blocul de peste drum a văzut totul
11:42
PRO TV a anunțat oficial noul juriu „Românii au talent” sezonul 17. Misterul a fost elucidat. „O mare onoare”
11:36
Canada vrea să devină membru asociat al UE și renunță la SUA. Planul lui Mark Carney
11:19
Un șofer de Ferrari s-a urcat beat la volan, a intrat în patru mașini parcate și a lovit o țeavă de gaz, în Sibiu
TRENDING
ExclusivReportaj
07:00
Atacul „strigoilor” de pe TikTok într-un sat din Brăila unde primarul a renovat cimitirul: „Plictiseală mare, trăim timpuri urâte!”
08:12
Revolut, păcălit de infractori, le-a dat pașapoarte, selfie-uri și date despre Bitcoin
07:00
Tragerile loto din 13 septembrie 2026. Report de peste 1,11 milioane de euro la Loto 6 din 49
12 sept.
Horoscop 13 septembrie 2026. Peștii au de rezolvat probleme practice, de clarificat multe aspecte legate de cheltuieli sau economii
Porthdinllaen, Gwynedd, Țara Galilor, 21 octombrie 2023. Barul „Ty Coch” (Casa Roșie).
10:33
Satul din Marea Britanie care nu are mașini, drumuri sau pubele: „Simt că timpul se oprește în loc”
Un adolescent de 15 ani a supraviețuit miraculos după ce a petrecut mai multe zile pe ape înghețate, în Alaska. Sursă foto: captură video BBC.
12 sept.
Adolescent de 15 ani salvat după ce a plutit zile întregi în apele înghețate din Alaska. Fratele și vărul său au murit
Un brutar celebru vinde o pâine cu 60 de dolari( aproximativ 51 de euro) în Manhattan. Sursă foto: Facebook /Martin Auer.
12 sept.
Prețul „obscen” cu care se vinde o pâine cu secară în inima cartierului de lux Manhattan. Și totuși, clienții stau la coadă
Șampania din Franța devine mai tare din cauza căldurii. Sursă foto: Profimedia.
12 sept.
Valurile de căldură extremă schimbă șampania din Franța: limita maximă de alcool a fost majorată
Primarul unei comune din Italia dirijează circulația, după ce singurul polițist din localitate a demisionat. Sursă foto: La Tribuna di Treviso.
12 sept.
Un primar dintr-o comună din Italia a ajuns să dirijeze traficul după ce singurul polițist local a demisionat: „Nu mă așteptam”
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Judecătoare
Analiză
10:00
Procesul judecătoarei care n-a motivat 821 de hotărâri judecătorești: Monica Cipariu ar putea plăti pentru victima unui criminal eliberat și din vina ei
Cine este Teodora Sava, prima româncă la The Voice UK, care a întors toate cele 4 scaune. Sursă foto: Sava Mihaela / Facebook
07:54
Teodora Sava, prima româncă ajunsă la „The Voice UK”, a întors toate cele 4 scaune. Are 24 de ani și a plecat din Piatra-Neamț pentru muzică: „Este cel mai mare vis al meu”
Primul avion nou TAROM din ultimii 20 de ani. Când va zbura „Mircea Lucescu” și care este prima destinație
Reportaj
12 sept.
Primul avion nou din flota TAROM din ultimii 20 de ani: când zboară prima dată aeronava Boeing 737 MAX botezată „Mircea Lucescu”
Locuitorii din Botoșani au primit sâmbătă după-amiază un mesaj RO-ALERT privind o posibilă incursiune de drone. Foto: Getty Images
12 sept.
Dronă prăbușită în județul Suceava, după o alertă de incursiune aeriană în Botoșani. Două avioane F-16 au fost ridicate de la sol
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă