Ministrul educaţiei, Ligia Deca, a declarat marți, 16 ianuarie, că în funcţie de siguranţa copiilor trebuie gândit regulamentul, dar a spus că decizia nu se poate lua „la centru” şi că ea încurajează parteneriatul între profesori şi elevi, care „trebuie să fie bazat pe respect reciproc”.
„Cred că în România, din punctul de vedere al infrastructurii, avem foarte multe situaţii. Avem situaţii cu clădiri istorice care au una dintre intrări chiar pe trotuar, care este destul de îngust şi se iese în stradă. Avem şcoli unde există spaţii ample de intrare şi nu ar fi o problemă să se intre pe aceeaşi intrare. De aceea, eu sunt pentru ca fiecare şcoală să prevadă în regulamentul de acces care sunt condiţiile pe care comunitatea le consideră a fi acceptabile”, a declarat Ligia Deca într-o conferință de presă la Pitești, conform news.ro.
Ea a adăugat că fiecare școală trebuie să ia singură decizia, adică dacă se desființează intrarea separată pentru elevi și profesori.
„Cred că educaţia trebuie să fie despre dialog şi învăţarea reciprocă. Susţin faptul că fiecare şcoală în funcţie de particularităţile constructive şi de siguranţă, că până la urmă şi planurile de evacuare depinde infrastructură, deci în funcţie de aceste elemente care ţin de siguranţa copiilor, cred că trebuie gândit regulamentul, dacă e nevoie o intrare, de două , de mai multe intrări”, a spus ministrul educației.
„Nu cred că această decizie se poate lua la centru, însă eu încurajez parteneriatul între cadrele didactice şi elevi, care trebuie să fie bazat pe respect reciproc”, a mai afirmat Ligia Deca.
Intrarea separată pentru profesori și elevi a provocat dezbateri în spațiul public, după ce Consiliul Național al Elevilor a cerut ca în Statutul Elevului să fie interzisă această practică, moștenită din generații în generații.
Aura1 17.01.2024, 08:04
Nu știu cu ce ar ajuta o intrare comună, ar învăța mai bine elevii?
lipanileana 17.01.2024, 08:41
Categoric că trebuie să se țină cont de siguranța copiilor.
bog53dan 17.01.2024, 09:12
Dar de siguranta profesorilor cand se va tine cont avand in vedere multele actiuni ostile indreptate de elevi impotriva multora din cadrele didactice? Exemple sunt multiple in ultimii ani (multe dintre ele nici nu mai sunt facute publice), agresiuni asupra doamnelor profesor atat in incinta scolilor dar mai ales in spatiul public.
Vrajitoarea 17.01.2024, 09:41
Nu știu cu ce ajută o intrare separată, învață elevii mai bine?
Iulix10 17.01.2024, 09:58
Profesorii vor sa aiba intimitate.