Bruxellesul a stabilit o serie de cerinţe pe care Ungaria trebuie să le îndeplinească pentru a accesa finanţarea, inclusiv o nouă legislaţie, şi despre care Budapesta a spus că vor fi respectate.

Ministrul justiţiei din Ungaria, Judit Varga, a scris, pe pagina sa de Facebook, că a înaintat primul proiect de lege în parlament, în contextul în care guvernul „se va concentra pe pregătirea şi implementarea angajamentelor faţă de UE în următoarele săptămâni şi luni”.

„Ungaria va putea intra în 2023 fără să piardă fonduri UE”, a precizat Varga.

Ce prevede proiectul depus în parlament

Proiectul de lege modifică legislaţia cu privire la cooperarea Ungariei cu biroul antifraudă al UE, OLAF, garantând că acesta primeşte sprijin din partea reprezentanţilor autorităţii fiscale ungare în investigaţiile sale asupra proiectelor finanţate de UE şi obţine acces la date şi documente la faţa locului.

În plus, propunerea schimbă regulile privind fundaţiile de management al activelor statului, obligându-le explicit să lanseze licitaţii de achiziţii publice pentru proiecte şi să înăsprească regulile privind conflictul de interese în managementul lor.

Demnitarul maghiar a și plecat marți, 20 septembrie, la Bruxelles, a anunțat tot pe pagina sa de Facebook.

Cazul Ungariei este primul în cadrul unui nou mecanism al UE menit a proteja mai bine statul de drept şi a combate corupţia în blocul comunitar.

Premierul naţionalist Viktor Orban, aflat la putere din 2010, a avut dispute repetate cu Bruxelles-ul în legătură cu politicile sale despre care Comisia Europeană susţine că „erodează democraţia”.

Consiliul UE are la dispoziție o lună pentru a decide dacă va da curs sau nu recomandării Comisiei. Ungaria va avea, de asemenea, o lună pentru a răspunde – deși poate solicita o prelungire –, ceea ce înseamnă că, cel mai devreme, Comisia ar putea îngheța fondurile către Budapesta începând din 19 noiembrie.

Foto: Facebook Judith Varga

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.