„În ceea ce privește traficul greu, mașini de peste 7,5 t, camioane, autocare, în aproape toată Europa, în 23 din 27 de state membre se taxează folosirea rețelelor de drumuri naționale ale țărilor respective, nu pe timp ca în România, unde avem o rovinietă care e valabilă o zi, o săptămână sau un an, ci pe distanță parcursă. Bulgaria, Ungaria, Austria folosesc acest sistem. E vorba ca și noi să facem această trecere pentru traficul greu, iar pentru mașini mici rămâne rovinieta și sistemul de acum”, a spus Cătălin Drulă, luni, la Digi24.

Ministrul transporturilor a explicat importanța introducerii acestui tip de taxare.

„Așa e și în Austria, pentru mașini mici se plătește vinieta austriacă, traficul greu plătește la distanță parcursă. Permite o taxare mai corectă și a utilizării, și a poluării, ne permite să avem o competiție mai echilibrată între traficul feroviar și cel rutier”, a mai precizat Drulă.

Modificarea sistemului de taxare pentru reţeaua de drumuri naţionale şi autostrăzi este stabilită printr-o directivă europeană şi a fost o condiţie pentru finanţarea proiectelor de infrastructură prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

În prezent, rovinieta pentru autoturisme costă între 15 lei pe săptămână şi 137 de lei pe an, iar la camioane de la 54 de lei pe zi la 6.000 de lei pe an. Rovinieta a fost introdusă în 2002.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Finala Vocea României 2024, live video online, Pro TV. Aura Șova, câștigătoarea sezonului 12
FANATIK.RO
Finala Vocea României 2024, live video online, Pro TV. Aura Șova, câștigătoarea sezonului 12
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Tobă, lebăr, caltaboş şi cârnaţi din piaţă, duşi la analize la laborator. Concluzia după o săptămână este şocantă
Observatornews.ro
Tobă, lebăr, caltaboş şi cârnaţi din piaţă, duşi la analize la laborator. Concluzia după o săptămână este şocantă
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun
HOROSCOP
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI