„Excluderea lui Cristi Danileț din magistratură este una dintre cele mai mari mizerii din ultimii ani. Pentru foarte mulți dintre noi, justiția cinstită, inteligentă, nesubordonată politic era simbolizată de neobositul judecător, foarte implicat în explicarea publică a mecanismelor juridice”, a scris Mircea Cărtărescu pe Facebook, luni seară, 13 decembrie.

„Sunt cu totul alături de el și sper ca tocmai justiția, care l-a lovit acum pe nedrept, să-l și reabiliteze”, a adăugat scriitorul multipremiat în cei 40 de ani de activitate.

Cristi Danileț, exclus din magistratură pentru postări pe TikTok

Secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a decis luni, 13 decembrie, excluderea din magistratură a judecătorului Cristi Danileţ de la Tribunalul Cluj, pentru manifestările pe care le-a avut pe rețelele de socializare.

„Azi s-a decis excluderea mea din magistratură de către CSM pentru două filmulețe publicate anul trecut pe TikTok: într-unul tai gardul viu de acasă, în celălalt curăț o piscină”, a scris Danileț pe Facebook.

Decizia nu este definitivă.

Urmărește-ne pe Google News
Întrebarea indecentă primită de o jucătoare despre sânii ei. Reacția tinerei i-a lăsat pe toți fără replică
GSP.RO
Întrebarea indecentă primită de o jucătoare despre sânii ei. Reacția tinerei i-a lăsat pe toți fără replică
ABUZURILE la care Elena Udrea este supusă. Blonda rupe tăcerea din arest: „Ce părere aveți?”
Playtech.ro
ABUZURILE la care Elena Udrea este supusă. Blonda rupe tăcerea din arest: „Ce părere aveți?”
"A infectat-o!". Familia unei badante românce vrea peste 1 milion de euro de la bătrânul pe care femeia îl îngrijea când a murit de Covid, în Italia
Observatornews.ro
"A infectat-o!". Familia unei badante românce vrea peste 1 milion de euro de la bătrânul pe care femeia îl îngrijea când a murit de Covid, în Italia
Horoscop 25 mai 2022. Săgetătorii își vor regăsi curajul de a privi realitatea în față și de a acționa conform noilor observații
HOROSCOP
Horoscop 25 mai 2022. Săgetătorii își vor regăsi curajul de a privi realitatea în față și de a acționa conform noilor observații
Ce au făcut două turiste în Grecia după ce le-a venit nota de plată 600 de euro pentru o gustare și două cocktail-uri
Știrileprotv.ro
Ce au făcut două turiste în Grecia după ce le-a venit nota de plată 600 de euro pentru o gustare și două cocktail-uri
ŞOC în Capitală! Marea vedetă a murit după ce a căzut misterios de la balcon: primele informaţii
Orangesport.ro
ŞOC în Capitală! Marea vedetă a murit după ce a căzut misterios de la balcon: primele informaţii
Ce s-a aflat despre abonamentele medicale, analizând 1 din 3 abonați
PUBLICITATE
Ce s-a aflat despre abonamentele medicale, analizând 1 din 3 abonați