Mirela conduce HOSPICE Casa Speranței din 2016. Și spune că lucrurile pe care le-a văzut și trăit aici nu se compară cu nimic altceva. Îi tremură vocea de fiecare dată când vorbește despre pacienții care au trecut pe la HOSPICE și care au lăsat în urmă câte o poveste. Ne spune că a fost chiar și nașă de cununie pentru doi pacienți în fază terminală. Asta a fost dorința lor. Medicii nu știau sigur dacă viitorul mire va trece peste weekend, dar lucrurile au mers bine, așa că au avut o nuntă în toată regula. Cu limuzine – scaunele cu rotile, nuntași – personalul medical, cu tort și baloane. Și nași, Mirela și soțul ei. A fost o dorință împlinită. Și un final frumos. 

Ne-a mai spus că pacienții HOSPICE au o particularitate aparte. Sunt cei care au auzit “ne pare rău, nu se mai poate face nimic”. Pe ei sistemul public de sănătate îi exclude, de cele mai multe ori și cel social. Iar în ceea ce privește copiii, aceștia sunt excluși și din sistemul educațional. 

Doar că din momentul diagnosticului de boală incurabilă cu prognostic limitat de viață începe cu adevărat lupta cu timpul. Și fiecare clipă e prețioasă pentru ei. Pacienții care ajung la HOSPICE Casa Speranței vin de cele mai multe ori epuizați. Fizic, emoțional și financiar. Iar scopul celor de aici este să le îmbunătățească viața, atât cât a mai rămas din ea, fiecare beneficiind de un tratament individual, în funcție de nevoi. Este demonstrat că îngrijirea paliativă începută din timp îmbunătățește calitatea vieții pacienților, în multe cazuri prelungind-o peste prognosticul dat de medici în momentul diagnosticului. 

Un studiu recent finanțat de Uniunea Europeană spune că la fiecare trei minute o persoană are nevoie de îngrijire paliativă. Iar la fiecare zece minute un om moare de cancer. În România, aproape 90% dintre bolnavii incurabili nu au parte de îngrijire paliativă. Sunt 17 județe în care nu există nicio echipă de îngrijire la domiciliu, iar în București sunt doar două – cele ale HOSPICE. Pentru a acoperi toți pacienții numai din București ar fi nevoie de 47 de echipe. 

Cei de la HOSPICE au planuri mari în continuare. Au deja două spitale, la București și Brașov, un centru de îngrijire pentru copii și șase sedii în patru orașe din România. Oferă internare în secțiile de adulți și copii, îngrijire la domiciliu, servicii de policlinică, de kinetoterapie, de limfedem, consiliere psihologică și asistență socială. Acoperă toate tipurile de nevoi ale pacienților. Și toate aceste lucruri sunt asigurate de cei 250 de angajați, majoritatea cadre medicale, oameni extrem de dedicați. HOSPICE ajută anual peste 4000 de pacienți cu boli incurabile, iar în cei 27 de ani de la înființare s-a ocupat de peste 30.000 de pacienți și de familiile lor. 

Și cel mai important, fac toate aceste lucruri gratis. Cu ajutor doar din donațiile companiilor și a persoanelor individuale. Susține-i și tu! Companiile pot redirecționa până la finalul anului 20% din impozitul pe venit/profit către HOSPICE Casa Speranței și astfel pot da o destinație concretă banilor pe care i-ar fi plătit oricum către stat. Procedura e simplă și nu implică nicun cost. Detalii pe https://www.hospice.ro/20hospice/

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații