Potrivit Metrorex, la acest moment, circulația se desfășoară în condiții normale.

„Astăzi, 26 mai 2022 ora 4.45, în tunelul dintre staţiile Tineretului şi Eroii Revoluţiei, a fost sesizat miros de fum. Echipele de intervenţie Metrorex s-au prezentat imediat la faţa locului pentru remediere. Acestea au constatat deteriorarea (conturnarea) din cauza umidităţii şi a condiţiilor din tunel (praf, alte reziduri) a unui izolator aflat între şina de alimentare cu energie şi calea de rulare”, au transmis reprezentanţii Metrorex, într-un comunicat.

Conform sursei citate, personalul Metrorex a sesizat ISU. Ventilaţia a fost acţionată imediat în sistem de evacuare a fumului din tunel/staţie.

„În scop preventiv, ISU a hotărât închiderea celor două staţii până la remediere. După verificări, staţiile au redeschise. Menţionăm că nu au fost blocate trenuri de metrou în tunel sau călători evacuaţi. Circulaţia trenurilor de metrou se desfăşoară la această oră în condiţii normale”, a precizat Metrorex.

Incidentul vine la două zile după ce, marți dimineață, la Piaţa Romană, un fum dens a cuprins o garnitură de metrou, pompierii fiind alertați că a avut loc un incendiu.

În urma incidentului, 172 de persoane au fost evacuate, dintre care 25 au avut nevoie de îngrijiri medicale.

După incident, polițiștii și procurorii au deschis și un dosar de cercetare penală, după cum a anunțat marți seară Poliția Capitalei, într-un comunicat. Autoritățile fac verificări pentru mai multe infracţiuni, respectiv „distrugere din culpă” și „neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă”.

Urmărește-ne pe Google News
Discursul prin care David Popovici i-a cucerit pe maghiari. Ce a spus despre Ungaria într-un interviu
GSP.RO
Discursul prin care David Popovici i-a cucerit pe maghiari. Ce a spus despre Ungaria într-un interviu
ȘOC! Ea e iubita lui David Popovici! Cum arată tânăra, primele imagini cu ea
Playtech.ro
ȘOC! Ea e iubita lui David Popovici! Cum arată tânăra, primele imagini cu ea
Cântăreață mexicană de 21 de ani, executată de soțul avocat într-un restaurant. I-a tras 3 gloanţe în piept şi a încercat să scape cu mită
Observatornews.ro
Cântăreață mexicană de 21 de ani, executată de soțul avocat într-un restaurant. I-a tras 3 gloanţe în piept şi a încercat să scape cu mită
Horoscop 27 iunie 2022. Scorpionii au multe idei de pus în practică pentru a administra anumite resurse pe care le dețin
HOROSCOP
Horoscop 27 iunie 2022. Scorpionii au multe idei de pus în practică pentru a administra anumite resurse pe care le dețin
Laurențiu Reghecampf a dat lovitura cu „Reghe Ranch”! Profit uriaș în afaceri pentru antrenor
Știrileprotv.ro
Laurențiu Reghecampf a dat lovitura cu „Reghe Ranch”! Profit uriaș în afaceri pentru antrenor
"Nu mai are mult". Spioni infiltraţi în Kremlin au aflat cât mai are de trăit Vladimir Putin! Data înaintată de informatori
Orangesport.ro
"Nu mai are mult". Spioni infiltraţi în Kremlin au aflat cât mai are de trăit Vladimir Putin! Data înaintată de informatori
Anunț MedLife, care implică dezvoltarea calității serviciilor medicale la nivelul județului Timiș
PUBLICITATE
Anunț MedLife, care implică dezvoltarea calității serviciilor medicale la nivelul județului Timiș
Got Wood Design, atelierul de mobilier handmade pornit în joacă și ajuns business de zeci de mii de euro
PUBLICITATE
Got Wood Design, atelierul de mobilier handmade pornit în joacă și ajuns business de zeci de mii de euro