Casino-ul din Sinaia este una dintre cele mai spectaculoase şi încărcate de istorie clădiri din oraşul prahovean. Amplasat în nordul parcului D. Ghika, nu este deschis vizitelor publicului larg, Se face o singură excepţie, cu ocazia zilelor oraşului. Astfel, turiştii care reuşesc să ajungă spre sfârşitul lui septembrie în staţiunea de la cota 1400 află şi istoria interesantă a acestui imobil construit în doar câteva luni şi inaugurat în 1912.
În afară de localnici, puţini sunt cei care ştiu faptul că pe sub aleile parcului, între cazino şi cel mai apropiat hotel, Palas, s-a construit un tunel pentru a-i proteja de hoţi pe cei care câştigă la jocurile de noroc. Catacomba de trecere era luminată şi ventilată, iar aceasta mai servea la ceva: amantele miliardarilor însuraţi, parfumate cu Chanel nr. 5, erau ascunse de ziariştii gazetelor de scandal.
În sala mare a cazinoului, Sala Oglinzilor, care se întinde pe 650 mp erau montate 13 mese la care se putea juca la ruletă. De asemenea, în cazinou mai există o cameră privată, de 80 mp,în care miza era de cinci ori mai mare decât în alte săli. Aici se aflau două mese la care oamenii de afaceri interbelici N. Malaxa, Max Auschnitt şi alte nume sonore ale high-class-ului de atunci pierdeau constant la jocurile în care partener le era regele Carol al II-lea.
În cazino lucrau 120 de crupieri şi chelneri, majordomi, dame de companie la comandă, florărese, garderobieri cu toţii făcând tot posibilul ca jucătorii să se cât simtă bine.
Foto: casino-sinaia.ro
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.