Mohamed Amra, criminalul prins în România, a fost dus cu elicopterul la Paris: de ce a fost prea riscantă folosirea unui convoi de poliție

Comentează
Ofițerii de poliție îl escortează pe Mohamed Amra, 23 februarie 2025, după arestarea sa cu o zi înainte.

A fost nevoie de măsuri extreme în Franța, demne de un scenariu de film. Mohamed Amra, criminalul prins în România, a fost scos din celula sa miercuri, 11 iunie, pentru a fi transferat la tribunalul din Paris, unde va fi interogat pentru prima dată de judecătorii care anchetează evadarea sa violentă, relatează Liberation.

O operațiune criticată

Traficantul de droguri a fost transportat cu un elicopter care a decolat de la închisoarea de maximă siguranță din Condé-sur-Sarthe, în departamentul Orne, puțin după ora 7:30.

Grupul de intervenție al jandarmeriei naționale (GIGN), unitate de elită specializată în gestionarea crizelor și misiuni periculoase, este responsabil de securitatea misiunii, potrivit Jandarmeriei.

Anunțul transportului pentru interogatoriu la Paris a lui Mohamed Amra, arestat în februarie în România și deținut într-o închisoare de maximă siguranță din departamentul Orne, a stârnit rezerve din partea ministrului de Interne și critici din partea sindicatelor penitenciare.

Aceștia au pledat mai degrabă pentru transferul judecătorilor de instrucție ai Jurisdicției Naționale de Lupta împotriva Crimei Organizate (Junalco) la închisoarea din Condé-sur-Sarthe sau pentru o audiere prin videoconferință.

Evadare soldată cu 2 morți

În timpul unei precedente operațiuni, în mai 2024, a lui Mohamed Amra, un recidivist condamnat pentru infracțiuni grave, doi agenți de penitenciar au fost uciși și trei au fost grav răniți.

Poreclit „Musca”, bărbatul a petrecut nouă luni în libertate înainte de a fi arestat pe 22 februarie la București.

 

Acesta este acum urmărit penal, în special pentru omoruri în bandă organizată și recidivă. Aproximativ patruzeci de persoane, printre care și traficantul de droguri în vârstă de 31 de ani, sunt anchetate în acest dosar complex.

Prima audiere, primele declarații

Potrivit unei surse apropiate dosarului, interogatoriul va viza și accesul său la drepturile de apărare și condițiile de detenție, pe care Mohamed Amra le-a denunțat deja prin intermediul unuia dintre avocații săi.

Deși suspectul s-a arătat reticent în a răspunde la întrebări privind fondul dosarului, potrivit acestei surse, audierea ar trebui să permită interogarea sa cu privire la pregătirea evadării, la ziua operațiunii și la lunga sa fugă.

O audiere importantă, potrivit procurorului din Paris, Laure Beccuau: această „primă audiere” va fi momentul „primelor declarații”, a subliniat ea vineri într-un interviu acordat RMC/BFMTV.

Contactați miercuri de AFP, avocații suspectului, Benoit David și Lucas Montagnier, nu au dorit să facă nicio declarație înainte de audiere.

S-a ascuns timp de 9 luni

Vânat de autoritățile franceze după ce a evadat în urma unei ambuscade în care au murit doi polițiști, Mohamed Amra (anchetat în Franța pentru infracțiuni extrem de grave) a reușit să se ascundă de investigatorii francezi timp de nouă luni.

În 22 februarie 2025, trei polițiști români l-au capturat pe Mohamed Amra în București, unde francezul a venit pentru realizarea unor operații estetice care să îi schimbe înfățișarea. 

După ce a fost prins de polițiștii români, Amra a încercat să ofere o sumă foarte mare de bani pentru a fi lăsat liber, iar DNA a deschis un dosar penal pentru dare de mită. 

În urma discuțiilor, procurorii francezi și români au decis ca ancheta pentru corupție să continue în Franța, unde Amra este investigat deja „pentru o sumedenie de fapte penale”: „omoruri în formă calificată, tentativă de omor, furt calificat în stare de recidivă, ascunderea de bunuri provenite din furturi calificate, înșelăciune în formă calificată, distrugere, asociere în vederea comiterii de infracțiuni, port ilegal de arme și materiale explozive, transport de arme fără autorizație, achiziția și deținerea neautorizată de materiale de război, arme și muniții”. 



Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
MONDEN
Cheloo
12:00
Boala de care suferă Cheloo. Dezvăluirea făcută la Asia Express: „De gradul 3”
Mihai Trăistariu | Foto: Facebook
10:58
Câți bani a câștigat Mihai Trăistariu în vara lui 2026 din garsonierele închiriate la mare și din muzică: „Mi-a mers bine, dar am și muncit”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
12:43
Patru opere furate din Muzeul Renoir, două abandonate. Tablourile dispărute valorează 9 milioane de euro
12:25
Regula de la care nu se abate Daniela Nane pentru a arăta impecabil la 54 de ani: „Funcționează la mine”
12:25
Cum a apărut Dana Rogoz alături de copiii ei: „Ce eforturi am făcut să nu plâng”. Imagini din prima zi de școală
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
O pensionară cu părul cărut, în timp ce stă la un birou din sufragerie, în fața unui laptop și plătește facturi
09:15
O femeie de 80 de ani nu a putut să își cumpere mâncare trei săptămâni din cauza unei plăți către o firmă de taxi
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
O ploaie torențială densă căzând peste acoperișul din țiglă al unei case și peste copacii din jur.
08:08
ANM anunță ploi și furtuni în România spre finalul săptămânii. Prognoza meteo pentru perioada 8 septembrie-5 octombrie 2026
Riccardo Valentin Moraru
7 sept.
Muncitor român mort pe un șantier din Italia, în ultima zi de muncă: a căzut de la 12 metri și s-a electrocutat. „Vrem să știm adevărul”, spun părinții lui
Hacker care utilizează un computer conectat la rețeaua globală
7 sept.
Hackerii se dau angajatori pe LinkedIn și fură datele celor care vor să se angajeze
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!