Scriitorul Dan Mircea Cipariu, preşedintele juriului, a mărturisit că a fost profund impresionat de Monica Iacob Ridzi, care a purtat proteze la picioare la decernarea premiilor.
”Astăzi am prezidat pentru a şaptea oară consecutiv Concursul Naţional „Poezie de Puşcărie” organizat de Administraţia Naţională a Penitenciarelor. M-a impresionat teribil Monica Iacob Ridzi (premiul II, la poezie), cu proteze la picioare şi o privire care cutreiera parcă o altă lume. Sper ca preşedintele Johannis să răspundă favorabil cererii ei de graţiere. Umanitatea e tot ceea ce pare că ne-a mai rămas…”, a scris Dan Mircea Cipariu, pe Facebook.
Soţul Monicăi Iacob Ridzi, primarul din Petroşani Tiberiu Iacob Ridzi, a declarat pentru Mediafax că soţia sa a câştigat locul al doilea cu o poezie intitulată ”Poezie despre viaţă”, în care ”exprimă în cuvinte exact ce simte şi ce trăieşte”. El precizat că Monica Iacob Ridzi poartă două orteze la genunchi întrucât altfel nu poate merge.

Urmărește-ne pe Google News
Selfieurile ucigașe! 10 poze făcute fix înainte ca protagoniștii să moară! ATENȚIE, IMAGINI SENSIBILE
GSP.RO

ȘOC! Porecla pe care a primit-o Carmen Iohannis după dineul NATO. Mulți au râs de soția președintelui
Playtech.ro
ȘOC! Porecla pe care a primit-o Carmen Iohannis după dineul NATO. Mulți au râs de soția președintelui
Reacția unui parior împătimit, după ce a aflat de impozitul de 40%: "Voi câştiga mai puţin decât am pariat"
Observatornews.ro
Reacția unui parior împătimit, după ce a aflat de impozitul de 40%: "Voi câştiga mai puţin decât am pariat"
Horoscop 1 iulie 2022. Capricornii primesc o mână de ajutor de mare preț de la cineva din familie, sub forma unei disponibilități
HOROSCOP

În ce loc din România vrea gigantul Varta să deschidă o fabrică de un miliard de euro
Știrileprotv.ro
În ce loc din România vrea gigantul Varta să deschidă o fabrică de un miliard de euro
Decesul care a încremenit ţara! Cântăreaţa, găsită spânzurată, la câteva zile după un mesaj misterios: "Dacă mi se întâmplă ceva, ştiţi"
Orangesport.ro
Decesul care a încremenit ţara! Cântăreaţa, găsită spânzurată, la câteva zile după un mesaj misterios: "Dacă mi se întâmplă ceva, ştiţi"
Jewelry Seven, atelierul de bijuterii custom în care pasiunea se îmbină cu creativitatea
PUBLICITATE

POVEȘTI CARE VINDECĂ. După 19 ani de dureri de spate, un bărbat a cunoscut medicii care i-au redat mobilitatea