Motivarea condamnării lui Liviu Dragnea: Pedeapsa îi dă posibilitatea unei schimbări de atitudine

Comentează

Înalta Curte de Casație și Justiție a prezentat motivarea decizie de condamnare a lui Liviu Dragnea la 3 ani și 6 luni de închisoare. În document se arată că această pedeapsă este suficientă pentru a-i da posibilitatea unei schimbări de atitudine.

"Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, în majoritate, în procesul de reanaliză efectivă a criteriilor de individualizare judiciară prevăzute în art. 72 din Codul penal 1969, consideră cuantumul pedepsei de 3 ani şi 6 luni ca fiind suficient şi proporţional, în raport cu circumstanţele reale şi personale ale inculpatului, asigurând realizarea scopurilor pedepsei, de coerciţie, prevenţie şi cel educativ, dându-i posibilitatea unei schimbări de atitudine şi raportare la valorile sociale afectate prin fapta comisă, respectiv încrederea în instituţiile publice şi relaţiile de serviciu, în conştientizarea consecinţelor unei infracţiuni de serviciu, din perspectiva funcţiei deţinute, neimpunându-se majorarea acestuia", se precizează în motivarea citată de Agerpres.

Judecătorii au decis, în majoritate, că, în raport de cuantumul pedepsei rezultante de 3 ani şi 6 luni închisoare, "privarea de libertate constituie singura modalitate legală de executare a pedepsei care este aptă să conducă la îndeplinirea concretă a funcţiilor sancţiunii aplicate".

Pe 27 mai, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat, definitiv, pe Liviu Dragnea, la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Paul Mitu, cabina avion Boeing 737 MAX-8
Analiză
10:00
Atacul din avionul Flydubai, explicat de Paul Mitu, „eroul din Atlantic”. Pilotul român a amerizat în ocean în 1980 și toți pasagerii au supraviețuit
O persoană îmbrăcată într-o pelerină albastră de ploaie cu glugă, mergând pe trotuarul ud al unei străzi din fața unei clădiri.
08:38
Vremea se răcește și apar ploile în unele zone spre sfârșitul săptămânii. Prognoza meteo ANM pentru perioada 6 octombrie-1 noiembrie 2026
MONDEN
Cătălin Scărlătescu | sursa foto: Instagram
09:56
Cum a fost surprins Cătălin Scărlătescu în mașină alături de iubita lui. Imagine rară în care apar împreună
Cezar Ouatu
09:46
Cezar Ouatu, primele declarații despre partenera sa, după botezul fiicei lor: „Suntem din altă lume”
POLITIC
PNL analizează propunerea lui Luca Niculescu pentru funcția de premier, anunță purtătorul de cuvânt Ionel Bogdan.
5 oct.
Ionel Bogdan, prima reacție din PNL după desemnarea lui Luca Niculescu: „Vom analiza programul și echipa”
George Simion, îmbrăcat într-un costum albastru, cămașă albă și cravată neagră, în Parlament, pe fundal blurat, pe 26 aprilie 2026
5 oct.
George Simion, atac la Luca Niculescu după desemnarea pentru funcția de premier: „E tot o marionetă”
Ultimele știri
10:52
„Apocalipsa”, o carte rară, acoperită de o copertă realizată de Salvador Dalí, grea de 150 kg, a dispărut fără urmă
10:50
Cu ce se ocupă Andreea Antonescu în America. A părăsit România alături de fiicele sale: „Nu mai alerg după cantitate, ci după calitate”
10:47
Ana Pandeli, declarații rare despre Codin Maticiuc: „Simți că-ți toacă nervii 6 luni din 12”
10:40
Roma, un nou succes de clasă mondială al cuplului de dansatori Rareș Cojoc - Andreea Matei. Ce le mai trebuie pentru a întregi o serie fără egal în istorie
TRENDING
08:45
Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu, dusă la DIICOT. Este audiată în dosarul de înșelăciune de peste 1,1 milioane de euro
09:30
Când se pune varza la murat? Perioada potrivită și semnele că este gata
5 oct.
Instagram face 16 ani - 10 lucruri pe care să le știi despre rețeaua socială
5 oct.
Horoscop 6 octombrie 2026. Taurii vor ca totul să se facă așa cum le convine lor, în special acasă, în familie
Femeia care s-a mutat din Las Vegas în Sardinia
10:03
O femeie a călătorit din Vegas în Sardinia pentru o porție de ton și s-a mutat definitiv într-un sat cu 6.000 de oameni
Altena, pe malul râului Lenne, deasupra Castelului Altena, cu prima pensiune pentru tineret din lume, districtul Märkischer Kreis, orășel din Sauerland, Renania de Nord-Westfalia, Germania, Castelul Altena
09:26
Un castel din Germania găzduiește cel mai vechi hostel din lume
Un bărbat la un târg de vechituri
09:03
Căuta discuri de vinil, dar a cumpărat un tablou vechi cu 30 de dolari și l-a vândut apoi cu peste 1.000.000 de dolari
O femeie din Italia a obținut o sumă importantă drept despăgubiri după ce a alunecat pe un capac de suc într-o sală de cinema. Sursă foto: Getty Images.
5 oct.
A călcat pe un capac de suc la cinema și și-a rupt piciorul. Suma incredibilă obținută în instanță de o femeie din Italia
Piața imobiliară din Budva, una dintre cele mai cunoscute și căutate stațiuni turistice din Muntenegru, trece printr-o reconfigurare majoră. Sursă foto: Hepta.
5 oct.
Rușii și turcii își vând apartamentele, chiriile au scăzut cu până la 200 de euro, într-o stațiune foarte cunoscută din Muntenegru
Cum se spală corect afinele, zmeura și murele
16 sept.
Cum se spală corect afinele, murele și zmeura. Metoda prin care elimini mucegaiul și pesticidele
Ce este moringa - beneficii și contraindicații
18 sept.
Ce este moringa, ”copacul lui Dumnezeu": beneficii, contraindicații și cum se consumă
Cât pește este bine să consumi pe săptămână
18 sept.
Cât pește pe săptămână e sănătos să mănânci, în funcție de vârstă
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
23 sept.
De ce să freci oglinda cu spumă de ras
Natalia are nevoie de 8.000 de euro pentru o proteză oculară.
08:00
Natalia are nevoie de 8.000 de euro pentru o proteză oculară și tratamente postoperatorii. Fetița are doar 2,7 ani și suferă de retinoblastom bilateral, o formă rară și agresivă de cancer infantil
Un avion de vânătoare F-18 efectuează o demonstrație aeriană în cadrul Spectacolului Aerian Internațional Torre del Mar 2024, organizat pe plajă
07:35
Alertă aeriană în Tulcea și avioane F-18 ridicate de la Kogălniceanu: Două ținte aeriene din Ucraina, detectate în apropierea graniței cu România
Raperul Cedry2k se autoportretizează în videoclipurile sale în costumații ale deținuților din închisorile comuniste. Foto: captură YouTube
Analiză
07:00
Studiu despre rap-ul românesc underground cu discurs naționalist. Muzica care pune în circulație simboluri ale Mișcării Legionare
Ferma Black Angus a lui Gigi Nețoiu, amendată din nou, cu 40000 de lei Ce au găsit inspectorii
06:29
Ferma Black Angus a lui Gigi Nețoiu, amendată din nou, cu 40.000 de lei. Ce au găsit inspectorii
Arhiva foto
07:06
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul