Un accident grav a avut loc în fața Spitalului Județean din Suceava. Un motociclist a intrat într-o ambulanță aflată în misiune, cu sirenele pornite, relatează Observatornews.ro.
Ambulanța transporta un pacient de la Gura Humorului, cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune. Aceasta a virat la stânga pentru a intra în curtea Spitalului Județean Suceava. O motocicletă a lovit cu putere autospeciala în acel moment.
„Şoferul de pe autosanitară a declarat că avea viteză foarte mare motociclistul. Autosanitara a fost scoasă din funcţiune. Noi vom face o anchetă internă, ca Serviciu de Ambulanță", a declarat Adriana Morari, purtător de cuvânt SAJ Suceava.
Motociclistul este un agent de poliție la IPJ Suceava, în vârstă de 32 de ani, aflat în timpul liber. Acesta a fost singura victimă. A primit îngrijiri chiar la locul accidentului, fiind serios rănit. Ulterior, a fost dus la spital de a doua ambulanță care a sosit la fața locului.
„A suferit un traumatism cranio-cerebral, prezenta un hematom, cu o suspendare temporară a stării de conştienţă şi o fractură de antebraţ. Chiar dacă pacientul pe care îl transporta era tot unul cu traumatism de membru inferior, era foarte bine ancorat în autosanitară şi stabil pacientul. Nimeni nu a păţit nimic din autosanitară", a declarat Adriana Morari.
„Este conștient, cooperant, în continuare în investigaţii imagistice şi paraclinice", a transmis şi Monica Terteliu Băițan, purtător de cuvânt la Spitalul Județean Suceava.
Polițistul avea o alcoolemie de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat, conform testelor de alcoolemie. În schimb, șoferul ambulanței a ieșit negativ.
Tot în Suceava, un copil în vârstă de 11 ani care se deplasa pe o bicicletă a fost lovit pe trecerea de pietoni de doi motocicliști care circulau unul după altul, în comuna Baia. Copilul traversa neregulamentar, pe bicicletă, iar accidentul a fost filmat.