NATO îşi schimbă şeful, dar nu face revoluţie. Provocările care îl așteaptă pe Mark Rutte
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Fostul premier al Olandei, Mark Rutte, va prelua marţi, 1 octombrie, conducerea NATO, însă şeful celei mai puternice alianţe militare din lume nu are deloc puterea să schimbe lucrurile în profunzime, comentează AFP, potrivit news.ro.
Cuprins:
La NATO, „totul, cu adevărat totul, de la cel mai lipsit de importantă lucru la cel mai strategic, este decis prin consens”, rezumă Ian Lesser, de la German Marshall Fund, un think tank din Bruxelles.
„Amploarea posibilităţilor ca secretarii generali să schimbe în profunzime ceea ce face NATO este aşadar foarte limitată”, subliniază el.
„În calitate de secretar general al NATO ai puterea de a stabili agenda, eşti cel care prezidează Consiliul Atlanticului de Nord”, instanţa politică de decizie a NATO, explică pentryu AFP Jamie Shea, un fost purtător de cuvânt al Alianţei şi cercetător la think tank-ul britanic Chatam House.
Însă nu eşti cel care decide singur o intrare în război şi cu atât mai puţin cel care apasă pe butonul nuclear. Numai statele membre au această putere şi mai ales Statele Unite.
Așteptat cu curiozitate
Şeful Alianţei Nord-Atlantice nu este, cu toate acestea, lipsit de influenţă. Fostul secretar general, Lord Robertson, a jucat un rol deloc neglijabil în declanşarea Articolului 5 după atentatele de la 11 septembrie 2001, aminteşte Ian Lesser.
Articolul 5 - pilonul Alianţei - obligă toţi membrii să ajute un stat membru NATO în caz de atac. El a fost declanşat - în mod simbolic - în favoarea Statelor Unite pentru singura dată în istoria Alianţei.
Personalitatea noului secretar general va juca de asemenea un rol, iar Mark Rutte, după cei zece ani de mandat ai fostului premier norvegian Jens Stoltenberg, este aşteptat cu curiozitate. Îşi va impune, oare, marca încă de la instalare sau va aştepta un eventual al doilea mandat?
„Atunci când sosesc, (secretarii generali - n.r.) au tendinţa să fie candidaţii continuităţii, dar după ce stau un pic, evident, câştigă încredere”, subliniază Shea.
Continuitatea, importantă pentru NATO
Jens Stoltenberg a orientat Alianţa către o susţinere sporită a Ucrainei după lansarea invaziei ruse la scară largă, la 24 februarie 2022. El a propus şi a obţinut un angajament din partea aliaţilor de a furniza minimum 40 de miliarde de euro pe an Ucrainei şi ca NATO să se afle la conducerea furnizării ajutorului militar din Occident.
Rămâne ca, pe timp de război, unitatea şi continuitatea să primeze, ceea ce nu împinge deloc la bulversări.
„Într-o situaţie geopolitică atât de dificilă, menţinerea continuităţii şi direcției în politica externă şi de securitate este foarte importantă”, subliniază un diplomat NATO, care s-a exprimat sub protecţia anonimatului
Pe culoarele uriaşei clădiri NATO de la Bruxelles, se aşteaptă însă, prin înlocuirea lui Stoltenberg, un nou stil de managament, „care să includă un pic mai mult”, după un deceniu de administraţie „norvegiană”, mai degrabă verticală, potrivit altui diplomat al Alianţei Nord-Atlantice.
Stoltenberg refuză să-i dea sfaturi succesorului său
Mark Rutte este un obişnuit al culoarelor NATO şi UE. El provoacă curiozitate mai ales în privinţa coordonării între NATO şi Uniunea Europeană (UE), în contextul în care aceasta este tot mai implicată în probleme de securitate.
Acest dosar este în pârloagă din cauza diferendelor între Turcia, un stat membru NATO, dar nu şi UE, şi Grecia, din cauza problemei cipriote.
În cazul unei reveniri a lui Donald Trump la Casa Albă, aliaţii europeni mizează mai ales pe talentul acestuia de negociator în vederea păstrării unităţii Alianţei.
Jens Stoltenberg a refuzat în mod public să-i dea cel mai mic sfat şi a subliniat doar că olandezul va fi „excelent”. Însă el a rezumat într-o formulă ce se aşteaptă cel mai mult de la şeful NATO: „sarcina sa cea mai importantă va fi, bineînţeles, să-i ţină pe toţi cei 32 împreună”.
Provocări încă din prima zi de mandat
Pe de altă parte, AFP atrage atenția că fostul premier olandez se va confrunta cu multe dificultăţi, de la războiul Rusiei împotriva Ucrainei până la posibilitatea revenirii lui Donald Trump la Casa Albă şi China.
Un veteran al politicii europene, Mark Rutte îl cunoaşte bine pe fostul preşedinte al SUA. A reuşit să se facă auzit şi respectat de miliardarul american, fiind de acord cu el asupra lipsei de angajament a europenilor faţă de propria apărare.
„Va reuşi să-l canalizeze pe imprevizibilul fost preşedinte american, dacă acesta s-ar întoarce la Casa Albă după alegerile din noiembrie?”, se întreabă AFP, potrivit Agerpres.
O victorie a democratei Kamala Harris ar fi întâmpinată cu uşurare la sediul NATO, ateptându-se ca actuala vicepreședintă a SUA să nu pună sub semnul întrebării reorientarea politicii americane din Europa în Asia.
Noul secretar general va trebui să gestioneze şi frustrările Ucrainei, hotărâtă să adere într-o zi la Alianţa Nord-Atlantică, în faţa reticenţei puternice a unor ţări precum Statele Unite şi Germania.
Misiunea NATO este de a se pregăti pentru toate eventualităţile, începând cu cea a unui război cu Rusia. Invazia rusă din Ucraina a accelerat aceste pregătiri.
Alianţa a adoptat planuri de apărare la summitul său de la Vilnius din 2023, care au fost implementate doar parţial până în prezent. NATO trebuie să-şi dezvolte în mod imperativ producţia de sisteme de apărare antiaeriană, rachete şi obuze de artilerie, subliniază diplomaţii de la Bruxelles. Va fi la latitudinea viitorului secretar general să se asigure că Alianţa este în capacitate de luptă.
Pregătirea pentru război necesită multe investiţii, iar ţările NATO s-au angajat în urmă cu zece ani, după anexarea Peninsulei Crimeea de către Rusia, să dedice cel puţin 2% din PIB cheltuielilor militare. Un număr de 23 din 32 de ţări membre şi-au respectat acest angajament; Olanda abia din acest an.
Sprijinul acordat de China pentru Rusia amplifică temerile, iar Alianţa ar putea fi mai orientată spre Asia în viitor, spun experţii. Dar noul şef al NATO va trebui să ţină cont şi de reticenţa unor ţări, inclusiv a Franţei, de a vedea Alianţa Nord-Atlantică îndepărtându-se de zona sa tradiţională de interese, conchide AFP.
