“Cred că am fost greșit înțeles și îmi cer scuze pentru acest lucru societății civile sau pacienților dacă au crezut că ei sunt cei vizați. Nu. În acești 30 de ani au fost diverse guverne, au fost diverși miniștri ai sănătății, au fost administrații locale, au fost factori politici, au fost interese locale sau personale care au dus la situația spitalelor pe care o vedem în acest moment. Coordonarea acestor spitale ar trebui să ajungă la Ministerul Sănătății”, a spus Nelu Tătaru, luni, într-un interviu pentru Digi24.
Reacția vine după ce mai multe persoane l-au criticat pentru declarațiile făcute după incendiul de la Piatra Neamț în care a spus că „toți suntem vinovați” pentru această tragedie.
„Pentru situaţia de 30 de ani şi pentru autorităţile locale şi neimplicare cred că suntem vinovaţi toţi din această ţară, nu numai sistemul medical şi nu numai autorităţile locale, fiindcă am acceptat timp de 30 de ani să trăim într-o astfel de situaţie medicală”, a spus atunci Nelu Tătaru.
Ludovic Orban consideră că declarația ministrului a fost făcută într-un moment dificil. „Întotdeauna există responsabili, există vinovaţi individuali pentru fiecare nerealizare”, a spus premierul.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email [email protected]
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_777ba3837695cde622def65073b18403.jpg)

:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/158_edfd4e570148ec4d98f5f5c269d8a276.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_1361ab9b167672c8b0b17525da79b641.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_8ce438128f277946b92ed35f86d830da.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/196_f5296f63b4d70d22f745d3c185cec54d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_becf84e49be9c3d754700d9e63a52455.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_f7488ef15e8f4169559c7d48e79a801c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_0d6f23d604b3d063dc9815e1d64514ea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_e150f563db80706f8516db5b71837a08.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.