Tenismenul australian Nick Kyrgios a pledat vinovat vineri, 3 februarie, în dosarul în care era acuzat de agresiune fizică asupra fostei iubite, Chiara Passari, dar nu a fost condamnat penal. Judecătorul a calificat fapta sa drept „un act stupid și singular”, relatează BBC.
„Sunt recunoscător instanței pentru că a respins acuzațiile fără condamnare. Nu mă aflam într-un loc bun când s-a întâmplat acest lucru și am reacționat în fața unei situații dificile într-un mod pe care îl regret profund”, a spus Kyrgios, într-o scurtă declarație de presă.
„Știu că nu a fost bine și îmi pare sincer rău pentru durerea pe care am provocat-o”, a adăugat acesta.
Avocații lui Kyrgios încercaseră anterior să obțină achitarea invocând problemele de sănătate mintală ale jucătorului, care suferă de depresie.
Kyrgios, 27 de ani, a trântit-o la pământ pe Chiara Passari după ce aceasta l-a oprit să plece cu maşina, în timpul unei dispute între cei doi în Canberra, la 10 ianuarie 2021, potrivit informațiilor prezentate în instanță.
Kyrgios i-a cerut scuze ziua următoare, potrivit unuia dintre avocații săi.
Passari a raportat incidentul la poliție luna următoare, dar nu a depus o plângere oficială. Cuplul s-a împăcat, dar după ce s-au despărțit din nou, Passari a revenit asupra deciziei și a depus plângere în decembrie 2021.
Avocatul lui Kyrgios a susținut că clientul său a încercat să evite conflictul în momentul în care a comandat un Uber și a încercat să o îndepărteze „legal” pe Passari din dreptul mașinii sale.
Tribunalul din Canberra a stabilit că fapta sa nu a fost premeditată, numind incidentul „un act singular de stupiditate sau frustrare”.
Kyrgios s-a prezentat în instanță în cârje după ce a suferit o intervenție chirurgicală la genunchi, care l-a forțat să se retragă luna trecută de la Australian Open.