Curtea Militară de Apel București a declinat către instanța civilă de același grad, Curtea de Apel București, judecarea dosarului în care Mircea Oprean, ginerele lui Nicolae Ceaușescu, cere rejudecarea procesului de genocid în urma căruia foștii dictatori au fost condamnați la moarte și executați pe data de 25 decembrie 1989.
Cuprins:
Avocatul care îi reprezintă în prezent pe Elena și Nicolae Ceaușescu spune că instanța care a pronunțat pe numele lor pedeapsa capitală nu a fost legal constituită, că celor doi li s-a negat posibilitatea de a face apel și, mai mult, nu li s-a respectat dreptul de a cere grațierea din partea lui Ion Iliescu, ajuns președinte interimar al României începând cu 22 decembrie 1989.
Reamintim că Ion Iliescu l-a grațiat pe fostul adjunct al Miliției Timiș, Ioan Corpodeanu, condamnat la 15 ani de închisoare pentru acuzația că a ordonat deschiderea focului împotriva revoluționarilor de la Timișoara.
Tot Ion Iliescu l-a grațiat în 2004, spre sfârșitul celui de-al treilea mandat, pe „Luceafărul Huilei” Miron Cozma, condamnat în 1999 pentru Mineriada din 1991.
Două acte juridice au stat la baza înființării tribunalului special care i-a judecat sumar, apoi i-a condamnat la moarte pe soții Ceaușescu: Legea nr. 58 din 26 decembrie 1968 pentru organizarea judecătorească și Hotărârea din 24.12.1989 a CFSN, scrisă olograf și semnată de Ion Iliescu.
La mai bine de 34 de ani, procesul în care figurează ca apelanți Elena și Nicolae Ceaușescu a fost înregistrat pe rolul Curții Militare de Apel București pe data de 24 iulie 2024, iar primul termen de judecată a avut loc miercuri, 18 septembrie, când instanța a pronunțat următoarea hotărâre:
„Admite excepția de necompetență după calitatea persoanei. (...) Declină competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curții de Apel București. (...) Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată azi, 18.09.2024, prin punerea soluției la dispoziția apelantului și a procurorului, prin mijlocirea grefei instanței”, se arată în minuta hotărârii 62/2024.
La proces, avocatul Mircea Bogdan Petre a venit însoțit de Mircea Oprean, fostul soț al Zoiei Ceaușescu.
Apărătorul care îi reprezintă pe cei doi foști dictatori spune că Tribunalul Militar Excepțional din decembrie 1989 nu a respectat drepturile soților Ceaușescu nici în conformitate cu legile de atunci.
Printre ele se numără dreptul de a i se comunica hotărârea, înțelegând prin asta că lui Nicolae Ceaușescu ar fi trebuit să i se înmâneze motivarea deciziei de condamnare la moarte pentru a o studia și a-și exercita, mai departe, o cale de atac. În realitate, instanța din 1989 i-a citit sentința și a pus-o în executare.
Din acest motiv, dar și pentru altele, avocatul Mircea Bogdan Petre a declarat pentru Libertatea că urmărește rejudecarea procesului în urma căruia fostul cuplu dictatorial a fost condamnat la moarte:
De la procesul în urma căruia soții Ceaușescu au fost condamnați la moarte și executați pe loc a rămas o înregistrare video de aproximativ o oră și jumătate. Videoclipul este restricționat în funcție de vârstă și este disponibil numai pe YouTube.
Din respectiva înregistrare reiese că Nicolae Ceaușescu a fost întrebat de avocat, imediat după pronunțarea pedepsei capitale, dacă declară sau nu apel, însă dictatorul refuză, precizând că nu recunoaște legalitatea constituirii instanței.
A devenit celebră, ulterior, poziția lui Nicolae Ceaușescu în fața tribunalului constituit din ordinul lui Ion Iliescu: „Nu răspund decât în fața Marii Adunări Naționale!”.
Dictatorul a fost ignorat atunci, dar în prezent, în ipoteza în care instanța constată că apelul a fost declarat în termen, toate aceste aspecte legate de apărarea lui Nicolae Ceaușescu vor fi repuse în discuție.
Filmul procesului și al execuției cuplului dictatorial Elena și Nicolae Ceaușescu începe cu secvența în care cei doi sunt coborâți dintr-un transportor blindat.
Cel mai iubit fiu al poporului scoate o mână prin trapa de acces a vehiculului militar și își potrivește pe cap celebra căciulă de astrahan, apoi coboară cu greutate, ajutat de un soldat. Elena Ceaușescu nu este surprinsă în aceste imagini.
Dictatorul este condus la o vizită medicală, iar un doctor îi cere să se dezbrace de palton și de sacou, apoi îl poftește să se întindă pe un pat pentru a-i lua tensiunea. Nicolae Ceaușescu își suflecă mâneca și se uită cu neîncredere când la cameră, când la medicul care pompează aer în tensiometru.
„170 cu 105”, mormăie medicul.
Cum Ceaușescu le „știa” pe toate, îi răspunde competent: „Se ia înainte de masă”.
La vizita medicală apare și Elena Ceaușescu, care poartă pe cap un batic în dungi și un pardesiu cu gulerul de blană.
Doctorul vrea să pară amabil: „Dacă aveți nevoie de un control medical sau tratament...?”.
„N-am nevoie de control... N-am nevoie de nimic”, răspunde cu un surâs forțat Elena Ceaușescu.
Filmarea se întrerupe, iar când cameramanul reia înregistrarea cei doi sunt deja așezați într-o „boxă a arestaților”, construită ad-hoc din niște bănci de lemn.
Nicolae Ceaușescu spune că nu răspunde decât în fața Marii Adunări Naționale.
„Suntem în fața unui Tribunal al Poporului”, se aude o voce din fundal.
„Nu recunosc niciun tribunal, în afară de Marea Adunare Națională”, declară ferm dictatorul.
„Marea Adunare Națională s-a desființat! Noul organ al puterii este altul”, îl informează instanța.
„Lovitura de stat nu poate fi recunoscută!”, e replica lui Ceaușescu.
„Noi judecăm după noua lege, adoptată de către Consiliul Frontului Salvării Naționale! Te rog să te ridici în picioare, inculpat!”, i se adresează instanța dictatorului, care probabil că nu mai auzise pronumele personal la persoana a II-a decât din partea membrilor familiei.
„Citiți Constituția țării...”, încearcă Ceaușescu să răspundă.
„Am citit-o, o cunoaștem, nu este cazul să dai dumneata indicații să citim Constituția țării. O știm mai bine decât dumneata, care nu ai respectat-o”, i-o retează instanța.
„Nu voi răspunde la nicio întrebare”, se ține tare dictatorul.
„Dacă îmi permiteți, sunt avocat Teodorescu Nicolae din Baroul București și Lucescu (Constantin - n.r.) din Baroul București. Noi suntem aceia care urmează să le asigurăm apărarea celor doi inculpați ce compar în fața Tribunalului Militar Teritorial. Vă rog să îmi dați aprobarea să iau legătura cu cei doi”, intervine avocatul.
„Poftim, două minute!”, îi permite instanța.
Cei doi se ridică și se adresează lui Nicolae Ceaușescu folosind formula de politețe „domnule” în loc de cea de până atunci, „tovarășe”.
„Domnule Ceaușescu, este șansa de a spune ce v-a îndemnat să faceți… Este un tribunal legal constituit. Organismul pe care dumneavoastră îl invocați a fost desființat prin forța și voința poporului român. Vă rog să ne spuneți cu ce înțelegeți să vă faceți această apărare”, îi spune dictatorului avocatul Constantin Lucescu.
Celălalt apărător, Nicolae Teodorescu, le ține celor doi o scurtă lecție de etică: „Aveți obligația să vă ridicați în picioare, indiferent dacă dumneavoastră sunteți de acord sau nu, pentru că acesta este totuși un tribunal legal constituit. Cum vreți să vă apărați, asta ne-o veți spune nouă”.
În timp ce dictatorul îi răspunde avocatului din nou că nu răspunde decât în fața Marii Adunări Naționale, camera se îndreaptă spre completul de judecată, format din judecătorul-colonel Gică Popa (președintele completului) și judecătorul-colonel Ioan Nistor. La o masă dispusă perpendicular cu prezidiul stau mai multe persoane, între care și generalul Victor Atanasie Stănculescu și viitorul vicepremier Gelu Voican Voiculescu.
Președintele completului de judecată ține un discurs, în care îl acuză pe dictator de genocid, amintind despre petrecerile fastuoase la care își invita „camarila”, în timp ce poporului îi dădea „salam pe cartelă”.
Procurorul dă citire actului de sesizare, în care susține că „cei doi au săvârșit fapte incompatibile cu demnitatea umană”.
Nicolae Ceaușescu e surprins în timp ce dă din mâini a lehamite, apoi îi face semn Elenei Ceaușescu să se abțină.
„Refuz să răspund la întrebarea cine este autorul genocidului de la Timișoara”, consemnează instanța.
„Istoria...”, încearcă dictatorul să formuleze o replică.
„Istoria n-ai făcut-o dumneata, istoria a făcut-o poporul”, i se răspunde de la prezidiu.
„Noi nu recunoaștem niciun tribunal!”, prinde glas și Elena Ceaușescu.
Dialogul continuă în același mod până la sfârșit, nefiind dezbătute probe, ci doar un schimb de acuzații care se lovesc de refuzul soților Ceaușescu de a le recunoaște. Instanța consemnează ce dorește, iar dictatorii refuză să semneze.
Judecătorul, obișnuit ca până atunci, îi dă cuvântul „tovarășului procuror”, iar acesta cere condamnarea celor doi la „pedeapsa cu moartea și confiscarea totală a averii”.
Avocatul dictatorilor ia cuvântul și începe prin a le pune în vedere celor doi „clienți” că el le-a făcut onoarea de a veni de la București pentru a le asigura asistență juridică.
Avocatul Nicolae Teodorescu declară că el apără pe oricine, „dar în limitele dispozițiilor legale și a faptelor de care luăm cunoștință prin rechizitoriu”.
Avocatul, care nu auzise clar de Frontul Salvării Naționale, teoretizează că odată destituit de acest organism, Nicolae Ceaușescu nu mai este președinte și, în consecință, nu mai poate cere să fie judecat de Marea Adunare Națională.
„Este supus dispozițiilor legale ca orice cetățean din această țară”, conchide avocatul despre clientul său.
Mai departe, avocatul spune că i-a întrebat pe cei doi dacă suferă de boli psihice, argumentând că „una e să fii iresponsabil, alta să te comporți ca un iresponsabil”.
„Au acționat ca iresponsabili, dar cu discernământ, în tot ceea ce au făcut. Eu constat în fața probelor că aceștia se fac vinovați de aceste fapte”, își acuză avocatul clienții, după intervenția procurorului.
Avocatul a cerut instanței să consemneze că el, în baza probelor, îi găsește vinovați pe soții Ceaușescu pentru infracțiunile prevăzute de Codul penal de atunci, respectiv Art. 162 - Subminarea puterii de stat, Art. 163 - Acte de diversiune, Art. 165 - Subminarea economiei naționale și Art. 357 - Genocidul.
În privința pedepsei capitale, avocatul a solicitat instanței să de „o decizie în numele legii, să nu pară un act de răzbunare a cuiva”.
„Este greu să pui concluzii în apărarea unor inculpați care nu vor să recunoască crima împotriva poporului român”, spune, la rândul său, avocatul Constantin Lucescu.
Ceaușescu, venindu-i rândul să vorbească, spune că el nu și-a pierdut calitățile politice, care îi pot fi retrase doar de Marea Adunare Națională, iar instanța în fața căreia compare este un „comitet de trădare națională”.
„Discutăm ca cetățeni acuma!”, bate cu palma în masă Nicolae Ceaușescu.
Elena Ceaușescu, nervoasă că i s-a retras titlul științific, protestează la rândul ei: „Să jignești toate academiile din lume!”.
„De ce ați fugit și nu ați vrut să stați de vorbă cu poporul?”, o întrebă cineva din sală pe Elena Ceaușescu.
„Care popor?!”, răspunde „academiciana”.
Nicolae Ceaușescu se uită înspre banca în care se află Gelu Voican Voiculescu și Victor Atanasie Stănculescu și spune, fără să precizeze exact la cine se referă: „Nu am fugit! Inclusiv unul care a trădat a chemat elicopterele...”.
Fără să își poată duce fraza până la capăt, completul se ridică, apoi toți cei din sală iau poziție de drepți. Mai puțin cei doi inculpați.
„Nu dragă, nu ne sculăm, suntem oameni...”, spune Elena Ceaușescu.
„Tribunalul, în numele legii și al poporului, declarând (n.r. - deliberând) în secret, condamnă, cu unanimitate de voturi, pe inculpații Ceaușescu Nicolae și Ceaușescu Elena la pedeapsa capitală și confiscarea totală a averii pentru săvârșirea infracțiunilor de genocid, subminarea puterii de stat, acte de diversiune și subminarea economiei naționale. Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 decembrie 1989”, este sentința pe care o rostește judecătorul.
Avocatul ia din nou legătura cu cei doi, dar pe înregistrare nu se înțelege ce spun soții Ceaușescu.
„Nerecunoscând tribunalul, nu exercită nicio cale de atac. În condițiile acestea vă rog să constatați că hotărârea e definitivă”, spune avocatul în fața instanței.
„Cine a dat lovitura de stat poate să împuște pe oricine!”, a declarat Nicolae Ceaușescu.
Gelu Voican Voiculescu le face semn cu pixul soldaților să pună în executare pedeapsa capitală, în timp ce Nicolae Ceaușescu protestează și își trântește căciula de astrahan pe masă.
„Așa se întâmplă, trădările vin de lângă tine”, conchide Elena Ceaușescu.
Când intră soldații înarmați, Elena Ceaușescu îi spune soțului ei: „Împreună am luptat, împreună murim!”. Ea le cere militarilor să fie executată împreună cu Nicolae Ceaușescu.
În momentul în care își face apariția cel de-al doilea soldat cu o frânghie, Elena Ceaușescu e cuprinsă de groază, la gândul că execuția nu va fi prin împușcare, ci prin spânzurare: „Ce ai de gând să faci? Ce e asta?!”.
Când soldații o imobilizează, ea își dă seama că va fi legată și protestează, alături de Nicolae Ceaușescu: „Nu! Nelegați!”. Soldații o ignoră și le leagă amândurora mâinile la spate.
„Mă, copiilor, mă! Rușine! V-am crescut ca o mamă!”, se vaită Elena Ceaușescu.
„Leag-o bine!”, își îndeamnă un soldat camaradul de lângă el.
Cameramanul focalizează pe mâinile legate cu frânghie ale fostei dictatoare, mai exact pe o brățară de aur pe care aceasta încă o purta.
„Jumătate din colegii mei din București sunt morți din cauza dumneavoastră!”, spune un soldat.
„Păi ce, noi avem puterea? Noi suntem aicea, ce, noi avem puterea sau alții?... Întrebați-i pe cei care au puterea!”, sunt ultimele cuvinte ale Elenei Ceaușescu, iar înregistrarea se întrerupe în timp ce foștii dictatori sunt scoși pe ușă.
Când cameramanul reia filmarea, soții Ceaușescu sunt deja secerați de gloanțe în curtea unității militare, iar filmarea surprinde ultimele rafale trase de militari și un nor de fum.
Noul proces al lui Nicolae Ceaușescu are loc în contextul în care Instanța Supremă tocmai a restituit la Secția Parchetelor Militare Dosarul Revoluției 3, în care Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu și Iosif Rus au fost trimiși în judecată pentru infracțiuni contra umanității în legătură cu evenimentele sângeroase din perioada 22-30 decembrie 1989.
XhX13 20.09.2024, 13:46
Și cu cine au distrus industria după ceașcă?Sa vezi pretenții pe ei ca ne-au distrus industria!
XhX13 20.09.2024, 13:47
Nu vă prea avem la suflet ca ne-ați distrus industria!
XhX13 20.09.2024, 13:52
Aveți obligația să reconstruiți ce a-ți distrus nu opțiune!
XhX13 20.09.2024, 13:53
Aduși muncitori de la timisoară și băgați cu japca la muncă!
MAMIRA 20.09.2024, 14:03
vedem cate victime a produs socialismul dupa 1965 si cate a produs capitalismul inclusiv cei care s-au sinucis din cauza saraciei in capitalism?