Nicolae Ciucă a afirmat că nu s-a discutat în şedinţă despre o eventuală nouă desemnare a sa pentru funcţia de premier.

„Nu s-a stabilit absolut nimic, vă spun cât se poate de onest şi sincer. Urmează ca mâine echipa de negocieri să se întrunească şi să stabilească elementele de negociere şi, în funcţie de modul cum decurg negocierile, se întorc în Biroul Politic şi vom lua decizia”, a declarat Ciucă, potrivit news.ro.

„S-au dat foarte multe pe surse şi, ca atare, nu pot să comentez chestiunea, pentru că nu s-a stabilit nimic”, a mai spus el.

A renunțat la mandatul de premier cu o seară înaintea audierilor miniștrilor în Parlament

Nicolae Ciucă și-a depus mandatul de premier desemnat după ședința Biroului Executiv al PNL, de luni seară, pentru că șansele ca Guvernul său să treacă de Parlament erau minime. El a transmis marți dimineață o scrisoare către preşedintele Klaus Iohannis şi către Birourile Permanente Reunite ale Parlamentului, care au anulat programul audierilor de marți și al votului din plen programat pentru miercuri.

Nicolae Ciucă ar putea însă rămâne în continuare varianta PNL, au spus pentru Libertatea surse participante la ședința de luni . Adică să fie din nou desemnat premier de Klaus Iohannis, dar de data aceasta să aibă alt mandat de negociere, unul flexibil.

Marți seară, premierul demis Florin Cîțu a anunțat după ședința Biroului Politic Național (BPN) al PNL că membrii partidului au decis prin vot flexibilizarea mandatului – PNL va negocia și cu PSD, și cu USR pentru formarea unui nou guvern. „Premierul va fi de la PNL, noi vom da premierul”, a mai menționat el.

Foto: Hepta

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.