„Mulțumesc familiei, în primul rând, și oamenilor care au crezut și au fost lângă mine. Am încredere în judecători în continuare și las justiția să decidă”, a declarat Niculae Bădălău, citat de Antena 3.

Întrebat de jurnaliști dacă plănuiește să plece din țară după eliberare, Niculae Bădălău a spus: „Eu sunt bărbat și știți foarte bine că tot timpul am spus lucrul ăsta. Trebuie să avem încredere în justiția română, să mergem cu fruntea sus și să ne sprijinim cauza sau să ne susținem cauza. Nu cred că e o soluție să pleci, să fugi. Asta nu-i bărbăție”.

Curtea de Apel București a admis vineri, 10 martie, contestația lui Niculae Bădălău împotriva deciziei Tribunalului Giurgiu care a prelungit arestul preventiv și a dus la eliberarea sa sub control judiciar. Niculae Bădălău se afla după gratii din 27 noiembrie când a fost reținut de DNA într-un dosar de corupție.

Pe durata controlului judiciar, Niculae Bădălău nu are voie să părăsească teritoriul României și să nu comunice, direct sau indirect, cu martorul Dan Păsat și cu cealaltă inculpată din dosar, Elena Matache.

Bădălău a fost reținut de procurorii DNA pe 27 noiembrie 2022 și a fost trimis în judecată pe 16 decembrie 2022, pentru trafic de influenţă şi dare de mită în formă continuată.

Potrivit rechizitoriului DNA, Bădălău a fost acuzat că i-a cerut unui primar de comună să atribuie un contract unei firme conduse de o rudă a sa şi i-ar fi oferit bani pentru a face plăţi către acea firmă, chiar şi pentru lucrări neconforme.


Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (1)
Avatar comentarii

gri57 13.03.2023, 18:29

înseamnă ca s-a hotărât deja completul si se pune de o condamnare cu suspendare sau daca încă merge de o prescripție ...hai ca mai sunt locuri libere la CCR sau pe la ICCJ ....poate ne spune Predoiu la TV care va fi sentința , ca doar nu e un capăt de tara

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.