Președintele Nicușor Dan a avut marți, 27 mai, o discuție la telefon cu președintele american Donald Trump, a declarat fostul ambasador al SUA la București, Adrian Zuckerman, pentru Libertatea. Ulterior, surse oficiale au spus că stabilizarea situației din România a fost o temă de discuții.
UPDATE 27 mai ora 23.20: Discuția dintre Trump și Nicușor Dan a durat aproximativ 10-15 minute.
„De obicei, mesajele de felicitare veneau din partea Departamentului de Stat. Acum, lucrurile s-au schimbat. A fost o convorbire foarte bună, o discuție de curtoazie foarte caldă, cordială, despre prioritățile Guvernului, ale președintelui Nicușor Dan și despre perspectivele româno-americane. Securitatea și energia au fost două dintre temele de discuții, dar vă dați seama că nu puteau detalia în cele 10-15 minute”, au explicat surse oficiale pentru Libertatea.
De asemenea, stabilitatea politică din România a fost o altă temă a convorbirii, în contextul în care avem un Guvern interimar, după demisia premierului Marcel Ciolacu, iar coaliția PSD-PNL-UDMR a fost ruptă. În final, Trump l-a invitat pe Nicușor Dan la Casa Albă.
„Situația din România a fost și ea discutată, adică ce se întâmplă în țara noastră, formarea unui nou Guvern, iar mesajul a fost că este nevoie de stabilizarea situației. Mai mult, președintele Trump l-a invitat la Washington pe Nicușor Dan”, au mai precizat sursele citate pentru Libertatea.
Știrea inițială 27 mai, ora 22.43: Fostul ambasador american la București, Adrian Zuckerman, a afirmat că Trump a discutat cu Dan. „Sută la sută au vorbit”, a spus diplomatul pentru Libertatea. Zuckerman a îndeplinit funcția de ambasador al SUA în România în perioada 2019-2021.
Deocamdată, nici Palatul Cotroceni nu a făcut publică informația și nici partea americană.
Pe 18 mai, primarul Capitalei, Nicușor Dan, a devenit președintele României după ce la alegerile prezidențiale a obţinut 53,6% dintre voturi, iar contracandidatul său, George Simion, 46,4%, potrivit rezultatelor finale.
Pe 20 mai, Ambasada SUA la Bucureşti a transmis un mesaj neutru. „Așteptăm cu interes să colaborăm cu Nicușor Dan, în calitate de președinte al României, și cu noul guvern din România pentru a promova prioritățile noastre comune, precum apărarea, energia și parteneriatele comerciale” a fost mesajul sec al SUA. Americanii nici nu l-au felicitat pe Nicușor Dan și nici nu s-au referit, de exemplu, la situația vizelor, problemă a cărei rezolvare a fost amânată pe termen nedeterminat.
Pe 21 mai, preşedintele ales al României i-a mulțumit lui Donald Trump după nominalizarea noului ambasador la Bucureşti. Mesajul a venit în contextul în care Trump nu s-a referit deloc la prioritățile României în relația bilaterală, ci s-a concentrat exclusiv pe avantajele acestei numiri pentru Statele Unite.
Pe 26 mai, Nicușor Dan a depus jurământul de învestitură în Parlament și apoi a preluat mandatul de la președintele interimar Ilie Bolojan la Palatul Cotroceni.
Abel1974 28.05.2025, 03:31
Ăla care a fost ambasador își dă cu părerea, visuri are el și Nicușor ,când o să sune Trump vreodată,voi aveți impresia că el este un lingău de clanță cum sunteți voi învățați ?
Romeoelide 28.05.2025, 03:53
Sah mat sugeranistilor. Semeoane! Te-au lasat si americanii. Cauta sprijin in Burkina Faso
parpalache 28.05.2025, 22:52
Tu inca mai asculți„Noapte buna copii”?
costelu 28.05.2025, 08:23
Trump să și vadă de studenții lui de la Harvard ,că au început oile să sară din țarc.
parpalache 28.05.2025, 09:13
He he he!Ce mai minciuna de„fake-news”!!!
Basarab1948 28.05.2025, 09:33
Zuckerman?Chiar daca este bucureștean și locuiește in București și dupa ce i-a incetat mandatul de ambasador al SUA in România, probabil ca mai are „scapari”in limba româna-incurcând„timpurile”-in loc de„timpul viitor”,folosind„timpul trecut”!Mai pe scurt, incurcând... visele cu realitatea!