Rareș Bonta, medic ortoped născut în iunie 1995, fost rezident la Spitalul „Sf. Spiridon” în secția Ortopedie-Traumatologie și recent transferat la Spitalul de Recuperare, a fost reținut pe 10 aprilie, alături de Alexandru Hordună și Ionuț Alexandru Cibotariu, în urma unor percheziții efectuate de polițiștii și procurorii de la Crimă Organizată din Iași.
„Din actele de urmărire penală a rezultat că, în perioada 2024 – aprilie 2025, suspecții ar fi procurat, deținut și vândut droguri de risc, precum canabis, rezină de canabis și ketamină, către consumatori din județul Iași”, a precizat Poliția Iași.
În acest dosar, medicul Rareș Bonta și alți doi complici au fost arestați pentru trafic de droguri, fiind vorba despre medic, un asistent medical, dar și un student la medicină.
Procurorii și polițiștii de la Criminalitate Organizată au precizat că rețeaua procura și vindea droguri de risc, dar și de mare risc.
„Din actele de urmărire penală efectuate a reieșit faptul că, în intervalul 2024 – aprilie 2025, la diferite date, persoanele cercetate ar fi procurat, deținut și vândut droguri de risc (canabis, rezină de canabis și ketamină) către consumatori din județul Iași”, au precizat anchetatorii.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_37af698838828869b1e1b8074a892088.webp)
Mai mult decât atât, anchetatorii susțin că Bonta se droga de o perioadă lungă de timp și cunoștea mulți dealeri din Iași.
Totodată, cercetările au dat la iveală faptul că în aceeași perioadă, doi dintre suspecți ar fi procurat, deținut și comercializat și droguri de mare risc, respectiv cocaină și ciuperci halucinogene.
Pe parcursul administrării probatoriului, polițiștii, împreună cu procurorii, au indisponibilizat o parte dintre substanțele interzise tranzacționate.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Vviicc • 13.04.2025, 21:27
De zeci de ani vorbim de droguri, cat de periculoase sunt si cati sufera si cati mor. Nu are nici o scuza. Cat timp poate recidiva nu are ce cauta in libertate. Ca e medic, este agravant. Cam 100 de ani merita.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_cc7bdecf4b1aa6c43ef342a2d4ed061f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_dc1c0c74488a5ca225d2d63caa09b1a4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_fca7cae70e507c6562396d229294ea7f.webp)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_9d007f8df576210bd0b098aa63c29b82.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_6006ce1522c9364f5321c0ea159890e3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_42b4d8fdda2d39bb51d4fa6ff6de6405.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_89a90dd8928ef225d2fbe45fb727f4e9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_1478dd318f63e31ff82a570999b58049.jpg)