Noi detalii, scoase la iveală de camerele de supraveghere din Colectiv. Ce au văzut anchetatorii pe imagini

Comentează

În cadrul unui proces verbal întocmit de anchetatori sunt scoase la iveală amănunte tulburătoare despre seara în care şi-au pierdut viaţa zeci de tineri.

La ora 22:02, la puţin timp după începerea concertului, artificiile montate pe scenă sunt aprinse şi ard timp de 13 secunde, după care se sting.

La ora 22:32 sunt aprinse alte artificii, montate tot pe scenă. Ca şi primele, acestea sunt orientate spre un stâlp de susţinere, aflat la mică distanţă de scenă. După 16 secunde de la ardere, se observă cum spaţiul dintre artificii şi stâlp rămâne luminat, iar lumina se întinde imediat spre tavan şi cuprinde o suprafaţă tot mai mare.

Tavanul începe să ardă foarte repede, încep să cadă bucăţi din el, iar la ora 22:32:35, deci după 35 de secunde de la aprinderea artificiilor, persoanele din club se îndreaptă spre usă.

Cele mai multe victime au leşinat imediat, din cauza fumului toxic, iar cele care s-au îndreptat spre uşă s-au împiedicat de un prag.
Între timp, numărul persoanelor decedate în incendiul din clubul Colectiv a ajuns la 32, după ce o fată de 28 de ani, internată la spitalul Pantelimon, cu arsuri pe mai mult de jumătate din suprafaţa corpului, a încetat din viaţă marţi dimineţa.

Cel mai dramatic caz din ultimii ani din România

Un incendiu puternic a izbucnit, vineri seară, în jurul orei 23, în clubul Colectiv din Capitală. Bilanțul provizoriu este unul terifiant: 30 persoane decedate și alte 146 au suferit arsuri grave. Răniții au fost transportați la mai multe spitale din Capitală. Zeci de ambulanțe și echipaje SMURD și toate autospecialele ISU București-Ilfov au acordat ajutor la fața locului.
Incendiul ar fi izbucnit de la materialele pirotehnice pregătite pentru show. Flăcările de la artificii au cuprins un stâlp din club şi s-au extins cu repeziciune de la buretele care antifona încăperea, din cauza spaţiului mic şi a materialelor din jurul scenei. Tavanul s-ar fi prăbuşit peste tinerii aflaţi în club.

Cine oferă ajutor

  1. Românii au dat dovadă de solidaritate în cazul tragediei de la clubul Colectiv. Oameni simpli, voluntari, medici, psihologi, instituţii de stat sau private, toţi au încercat, fiecare cu ce a putut, să ajute victimele. Printre aceştia se află şi o echipă de medici din Israel, care a venit să opereze.
  1. SKAL Internaţional România oferă cazare gratuită familiilor victimelor din provincie. Cei interesaţi pot trimite un mesaj privat sau pot suna la numerele de telefon: 0744.336.464 sau 0740.260.627.
  1. Vola.ro asigură transport aerian gratuit pentru rudele victimelor care vor să ajungă în România. Contact non-stop la +4021.40.75.300 sau rezervare@vola.ro
  1. O echipă medicală de la Reţeaua de sănătate Regina Maria le oferă gratuit tuturor celor care au nevoie de îngrijire medicală şi tratament consultaţii în ambulatoriu, medicamente şi materiale sanitare şi consiliere psihologică. Cei care au nevoie pot suna la numărul de telefon 0722.456.711.
  1. Medlife oferă tratament gratuit în regim de ambulatoriu în Life Memorial Hospital.
  1. Farmacia Materna oferă gratuit produse pentru vindecarea plăgilor arse. În cazul în care rudele victimelor sau medici din blocul operator sunt interesaţi, pot suna la 0721.270.590.
  1. Asociaţia Română de Psihoterapie Centrată pe Persoană oferă suport psihologic gratuit pentru cei care suferă în urma tragediei din clubul Colectiv. Cei care au nevoie pot transmite numărul de telefon la adresa: psihoterapierogersia na@yahoo.com sau pot suna la numărul de telefon 0728.048.448. Asistenţă psihologică gratuită oferă şi echipa de psihologi a Institutului pentru Studiul şi Tratamentul Traumei (telefon 0730.285.582 - psiholog Rodica Dimulescu - sau e-mail la asistare@psihotrauma. ro).
  1. Reţeaua de farmacii Sensiblu şi distribuitorul de medicamente AD Pharma au trimis medicamente către toate spitalele unde au fost internaţi răniţii.

Citește și: UPDATE | INCENDIUL DIN COLECTIV. Încă doi oameni au murit: 29 de oameni AU MURIT, mai mult de 150 au suferit arsuri grave | FOTO&VIDEO Mărturie cutremurătoare a unei supraviețuitoare: La ușă se formase un morman de 1,5 de metri de corpuri umane peste care se trecea POVESTEA UNUI MARTOR AL INCENDIULUI DIN COLECTIV: ”Am scos oameni de pe care au ars complet hainele, o fată căreia i se topiseră buzele” INCENDIUL DIN COLECTIV, PARTE A UNUI BLESTEM? Alte două cluburi cu același patron, mistuite de flăcări 29 de tineri morţi şi peste 150 de răniţi - o tragedie fără precedent, cu o cauză absolut halucinantă: Uciși de prostia angajaților din club!

.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Viorel Oarză
16:33
Un interlop din Iași a fost găsit împușcat în cap, într-o pădure de lângă oraș. În ce stare e Viorel Oarză
Un polițist verifică actele unui șofer dintr-o mașină neagră
15:16
Sute de șoferi au rămas fără permis într-o singură zi. Poliția a dat amenzi de peste 4 milioane de lei
MONDEN
Adela-Popescu
Exclusiv
18:30
Adela Popescu a revenit în actorie:„Copiii nu sunt învățați cu mine să plec atât de mult”.Ce decizie a luat Radu Vâlcan
Tudor Giurgiu la premiera de gală a filmului său "3 zile în septembrie"
Exclusiv
17:45
Cum a ajuns Tudor Giurgiu să lucreze cu Adela Popescu. Întâlnirea de la festival a schimbat totul
POLITIC
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
16:46
Nicușor Dan a reacționat după violențele din Piața Victoriei, de la protestul oierilor: „Atacurile şi agresiunile, actele de vandalism sunt inacceptabile”
Sorin Grindeanu îi cere public lui Ilie Bolojan să intervină de urgență după violențele de la protestele oierilor.Sursă foto: Dumitru Angelescu.
16:43
Sorin Grindeanu, mesaj pentru Bolojan după protestele oierilor: „Fiți responsabil şi rațional! Interveniți!”
Ultimele știri
19:16
Un director concediat după ce s-a plâns că un bonus de 35.000 de euro „e prea mic” a câștigat în instanță o sumă uriașă
LiveText
06:43
Violențe la protestul fermierilor din fața Guvernului: 26 de persoane au fost ridicate și duse la audieri, iar trei au ajuns la urgențe / Reacțiile lui Nicușor Dan și Ilie Bolojan
Exclusiv
19:00
Verdict dur dat de un judecător la adresa SRI, într-un caz de expulzare pentru suspiciuni de activitate teroristă: „Înșiruire de supoziții fără probe, alegații contradictorii”
18:58
Câți oameni s-au uitat la premiera show-ului „Burlacii” de la Pro TV. Emisiunea prezentată de Adelina Pestrițu nu a adus cifrele așteptate
TRENDING
14 sept.
Sute de mii de pensii, recalculate greșit: raportul Curții de Conturi dezvăluie greșeli grave în activitatea Casei de Pensii
14 sept.
El Nino va schimba toamna și iarna pe planetă: centrul și nordul Europei vor fi puternic afectate
14 sept.
În anii ’50 era o câmpie aridă. Azi, 33.000 de hectare de sere produc peste 4 milioane de tone de legume și fructe
O persoană care poartă mănuși și ține cu penseta o brățară de aur
18:20
A dat nici 4 euro pe două obiecte dintr-o piață de vechituri. Ce a descoperit la magazinul de bijuterii: „Am avut lacrimi în ochi”
O femeie din SUA a fost plătită cu 5.000 de dolari să se mute într-un loc de care nu auzise niciodată. Sursă foto: Profimedia.
17:27
O femeie din SUA a fost plătită cu 5.000 de dolari să se mute într-un loc de care nu auzise, iar acum economisește sute de dolari lunar: „Pot să-mi trăiesc viața”
O femeie elegantă, cu părul lung și castaniu, îmbrăcată într-un costum bleumarin și un top alb, inspectează vizual o cameră de hotel, atingând ușor cu mâinile cuvertura de pat gri
17:18
O însoțitoare de zbor a dezvăluit trucul de 90 de secunde pentru verificarea hotelului: „Autopsia camerei”
Fructe și legume de toamnă
16:20
Ce legume și fructe de toamnă întăresc imunitatea înainte de sezonul răcelilor
O văduvă a făcut o descoperire uluitoare în propria casă o comoară de aur ascunsă într-o cutie veche de biscuiți.Sursă foto: Lay'sAuctioneersBNPS.
16:05
O văduvă a găsit o comoară într-o cutie veche de biscuiți. Ce ascunsese soțul ei în urmă cu 50 de ani
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
La 1 iulie 2026, adunarea creditorilor RAAN a decis, cu votul decisiv al AFM, reluarea licitațiilor pentru activele termocentralei Romag Termo Halânga, situată în apropiere de Drobeta Turnu Severin. Sursă foto Raan
14:30
Umbrărescu vrea să cumpere activele Regiei Autonome pentru Activități Nucleare: UMB Holding a depus ofertă pentru gigantul din Mehedinți aflat în faliment
Târgul Național al Mierii
Reportaj
14:30
De ce nu se strică mierea? Secretul din borcan, dezvăluit de apicultori la Târgul Național al Mierii: „Asta o să fac mereu”
Angajaţi ai unor magazine din mai multe judeţe, care utilizează staţii de plată self-pay pentru plăţi de facturi, taxe sau rate, au fost ţinta unei escrocherii ingenioase.  Sursă foto Shutterstock
14:14
Angajați ai magazinelor, înșelați prin metoda „reviziei tehnice”. Banii din aparatele self-pay, transferați către conturi de jocuri de noroc
Cotele Dunării au scăzut semnificativ în septembrie, ajungând sub nivelul din luna precedentă. Sursă foto Shutterstock
13:00
Nivelul Dunării a scăzut dramatic, dar dragarea a fost oprită la Cernavodă din cauza birocrației: contractul a expirat și e nevoie de o nouă Hotărâre de Guvern
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
16:54
De ce nu poate rezolva Guvernul problemele oierilor
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
12:00
Nu doar corupția ucide! Nepăsarea de oameni și nepriceperea la guvernare ucid și ele!
Imaginea îl prezintă pe Nicușor Dan vorbind de la o tribună oficială, având în fundal steagurile României și Uniunii Europene.
07:00
Moș Crăciun pe genunchii lui Nicușor
O randare cu centrala nucleară și cele șase minireactoare care ar urma să fie construite la Doicești
14 sept.
Americanii numesc Doicești „rampa de lansare a nuclearului american în Europa”. Guvernul de la București îl numește problemă. Cine are dreptate?