„Trebuie să facem un pas mai departe și să punem în aplicare un nou regim de testere”, a declarat premierul britanic, într-o conferință de presă, organizată la câteva ore după ce ministrul britanic al sănătății a anunțat că două persoane sunt infectate cu Omicron.

Astfel, potrivit noilor măsuri, toți cei care intră în Marea Britanie vor fi nevoiți să facă un test PCR și să se izoleze, până la apariția rezultatelor. Până acum, era solicitat doar un test antigen în interval de două zile de la sosire şi nu era necesară izolarea.

Premierul Marii Britanii nu a anunțat și de când vor intra în vigoare aceste restricții, precizează BBC.

În aceeași conferință, el a anunțat că masca de protecție devine din nou obligatorie în magazine și mijloace de transport în comun, cel puțin în următoarele trei săptămâni, şi că va fi ”intensificată” campania de vaccinare cu cea de-a treia doză.

„Trebuie să câștigăm timp pentru ca oamenii noștri de știință să înțeleagă exact cu ce avem de-a face”, a spus Johnson, într-o conferință de presă.

Premierul a mai precizat că oricine a intrat în contact cu o persoană testată pozitiv şi suspectată de infectare cu varianta Omicron va trebui să se autoizoleze timp de 10 zile.

Marea Britanie, două cazuri de infectare cu Omicron

Ministrul britanic al sănătății, Sajid Javid, a anunțat sâmbătă că Marea Britanie are două cazuri de infectare cu Omicron. Este vorba despre două persoane, din orașe diferite, care au călătorit recent în sudul Africii.

PressOne: Premierul Nicolae Ciucă a plagiat în teza de doctorat. Aproape o treime dintre pagini au conținut copiat
Recomandări
PressOne: Premierul Nicolae Ciucă a plagiat în teza de doctorat. Aproape o treime dintre pagini au conținut copiat

Cei doi indivizi și toți cei care locuiesc în aceeași casă cu ei lor au fost re-testați și li s-a spus să se autoizoleze în timp ce s-au făcut teste suplimentare.

Tulpina Omicron, considerată mai transmisibilă și care ar putea să ocolească răspunsul oferit de vaccinuri, a fost identificată până acum în patru țări europene, dintre care trei au făcut anunțul sâmbătă: Marea Britanie, Germania, Italia și Belgia (prima care a confirmat). Alte țări așteaptă rezultatul secvențierii.

Foto: EPA

Citeşte şi:

Corina Crețu, despre spitalele regionale: Nu cred că mai există vreo ţară unde să nu se fi săpat nici măcar o groapă pentru construcţie, după 6 ani

Dr. Adrian Marinescu, despre noua tulpină COVID: „Sunt în teste și alte vaccinuri, nu putem fi chiar în situația de la începutul pandemiei”

Avertismentul medicului Mihai Craiu: Ce este mai greu abia vine

Urmărește-ne pe Google News
Giovanni Becali, derapaj rasist. Incredibil ce a spus despre Djokovic în direct la TV: "Tu, Djokovic, miliardar, cu avion privat...
PARTENERI - GSP.RO
Giovanni Becali, derapaj rasist. Incredibil ce a spus despre Djokovic în direct la TV: "Tu, Djokovic, miliardar, cu avion privat...
ȘOC! Incredibil Ce face fata lui Mircea Geoană în SUA. Halucinant ce decizie a luat!
Playtech.ro
ȘOC! Incredibil Ce face fata lui Mircea Geoană în SUA. Halucinant ce decizie a luat!
Poliţistul din Buzău, care a mers drogat la prostituate, a mai fost implicat într-un accident în 2018. Tatiana, o tânără de 21 de ani care se afla lângă el, a murit pe loc
Observatornews.ro
Poliţistul din Buzău, care a mers drogat la prostituate, a mai fost implicat într-un accident în 2018. Tatiana, o tânără de 21 de ani care se afla lângă el, a murit pe loc
Horoscop 18 ianuarie 2022. Fecioarele vor alege de bunăvoie să privească spre viitor, neîncrezătoare, dar pline de speranță
HOROSCOP
Horoscop 18 ianuarie 2022. Fecioarele vor alege de bunăvoie să privească spre viitor, neîncrezătoare, dar pline de speranță
Marian Godină sare în apărarea polițistului care a omorât-o pe Raisa: Verificatul victimei cu piciorul e explicabil
Știrileprotv.ro
Marian Godină sare în apărarea polițistului care a omorât-o pe Raisa: Verificatul victimei cu piciorul e explicabil
ŞOC | Scene incredibile într-un club de noapte. Bătută şi violată de o vedetă aflată în stare de ebrietate
Telekomsport
ŞOC | Scene incredibile într-un club de noapte. Bătută şi violată de o vedetă aflată în stare de ebrietate
Cum te ajută un abonament medical să ai grijă de sănătatea ta și a celor dragi
PUBLICITATE
Cum te ajută un abonament medical să ai grijă de sănătatea ta și a celor dragi