Noile scenarii ale guvernării, dependente de viteza lui Nicușor Dan: încet sau foarte încet. „Fără slugile PSD”

 4 comentarii
Nicușor Dan este cel care trebuie să desemneze noul prim-ministru FOTO Presidency
Analiză

Zorii unui nou guvern pot fi văzuți cu greu înainte de 15 septembrie, chiar dacă negocierile între partidele parlamentare și Nicușor Dan merg ca „unse” zilele următoare. Însă situația rămâne în continuare complicată, în condițiile în care nu se conturează un favorit pentru funcția de prim-ministru, iar fiecare partid are condiții clare.

Urmărește, de luni până duminică, de la ora 18:00, Focus la Prima TV.

Partidele politice încep sesiunea de toamnă fără a avea un plan limpede privind noul prim-ministru, în condițiile în care decizia este la mâna lui Nicușor Dan. De mai bine de două luni, de la ultimele negocieri formale, Nicușor Dan nu a venit cu un nume de prim-ministru.

„Acum, imediat, la 1 septembrie, o să avem o nouă consultare, o să vedem - formală sau informală - și eu cred că vom găsi o majoritate pentru un Guvern care să fie stabilă”, afirma Nicușor Dan, la Chișinău, săptămâna trecută. Mai mult, sublinia el că e o urgență: „Eu cred că este o urgență, cred că toată lumea realizează că e urgență să avem un guvern, numai că, cu mențiunea pe care am făcut-o, era riscant să avem o nouă cădere de premier desemnat”.

În primul rând, surse politice au precizat că cel mai probabil, Nicușor Dan va avea discuții informale cu partidele, iar acest lucru de miercuri încolo. În al doilea rând, o eventuală desemnare spre sfârșitul săptămânii, adică pe 4, 5 sau 6 septembrie, înseamnă că noul prim-ministru poate depune programul de guvernare și echipa sa la Parlament, între 14 și 16 septembrie (potrivit Constituției). Mai mult, procedurile parlamentare mai pot prelungi cu câteva zile votul pentru noua echipă guvernamentală.

Câte partide, atâtea scenarii

Ochii sunt ațintiți mai ales spre PSD și PNL în ceea ce privește noul guvern, pentru că sunt și cele mai mari formațiuni agreate de Nicușor Dan pentru a construi o guvernare în jurul lor.

Conducerea PSD s-a reunit la Sinaia luni. Înainte de începerea ședinței, Claudiu Manda, secretar general al formațiunii, a declarat că partidul său are voturile pentru un nou guvern. Surse politice au precizat că PSD e dispus să voteze fie un guvern cu un premier PSD, adică Sorin Grindeanu, fie un guvern cu premier tehnocrat sau independent, dar din care să facă parte și oamenii lor.

Mai mult, social-democrații vor pune pe masă mai multe obiective pe care le vor puse în practică. Acestea țin de programul de relansare economică. În ceea ce privește politica de alianțe, PSD se uită mai ales spre sprijinul UDMR, o formațiune care pare decisă să susțină o formulă guvernamentală sau alta după luni de incertitudine.

PNL, pe de altă parte, e mai flexibil. Liberalii nu țin morțiș să fie la guvernare sau să aibă reprezentanți în eșaloanele doi și trei. Surse de la vârful PNL au precizat că în afară de varianta Siegfried Mureșan premier, care formal încă e pe masă, partidul ar fi gata să susțină o formulă cu un premier independent. Însă cu o condiție: „fără slugile PSD”, potrivit unui lider liberal, care a explicat faptul că prin „slugi” partidul vede pe acele persoane apropiate de social-democrați, dar care nu au carnet de partid, așa cum au fost împinse în față și cu prilejul Cabinetului Tomac.

Numele de premieri

În momentul de față, multiple surse din partide au precizat că Alexandru Nazare nu mai e văzut ca variantă de premier. În schimb, a revenit la nivel de zvon în partide varianta Eugen Tomac. La prima desemnare, Tomac nici nu a mai ajuns cu cabinetul său la vot.

O a doua variantă este Radu Burnete, consilier al președintelui Nicușor Dan. Burnete a fost pus să medieze discuțiile dintre partide pe legea salarizării, discuții care au eșuat. Așa că varianta Burnete e văzută cu circumspecție, cel puțin din perspectiva liberală.

Aritmetica parlamentară dă bătăi de cap tuturor taberelor

De problema majorității, adică asigurarea a 233 de voturi pentru ca un prim-ministru să își treacă echipa guvernamentală, se lovește de fiecare tabără în parte.

PSD cu UDMR și Grupul minorităților adună 175 de voturi, dar la care se mai adună cel puțin 16 parlamentari puciști din PNL, însă numărul acestora ar putea să crească. Așadar, 191 de voturi, adică aproape cât a avut Guvernul Veștea, care a eșuat la testul din Parlament, din iunie.

Surse politice din zona PSD susțin că din ceilalți 47 de aleși care vin din zona suveranistă sau sunt neafiliați, formațiunea ar reuși să mai adune în jur de 35 de voturi. Ceea ce duce aritmetica parlamentară în cazul unui guvern cu premier PSD sau susținut de PSD la 226 de voturi. Însă potrivit surselor Libertatea, PSD ar mai avea o rezervă de câteva voturi de la AUR, chiar cu riscul unor excluderi în acest partid, plus câteva de la PNL.

Majoritatea (și mai) improbabilă a variantei PNL-USR

Mult mai dificilă ar fi conturarea unei majorități susținute de PNL și USR. Pentru că din start cele două formațiuni plus UDMR adună doar 153 de voturi. La PNL nu sunt contabilizate 16 voturi, ale disidenților asumați. Prin urmare, până la 233 de voturi este o cale și mai lungă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (4)
  • Avatar comentarii

    CPTUCU 01.09.2026, 04:48

    Sau pe loc...asa cum stam de 4 luni...poate chiar inapoi.

  • Avatar comentarii

    Karina2022 01.09.2026, 06:16

    Nu i-mi dau seama de ce Grindeanu nu bate palma cu Simion cum a facut si la demiterea lui Bolojaf ,s-au Simion e cumparat de pnl ,sau e corrupt si platit sa stea in umbra si sa astepe sa creasca ciolanu ca poate apuca si el ceva ok .

  • Avatar comentarii

    Cosmin_X 01.09.2026, 06:41

    Cuplul PSD&ND + sustinerea vulpilor de la UDMR o sa aduca un premier sa termine de furat ce mai este. Dupa, potopul...

  • Avatar comentarii

    True_Blue 01.09.2026, 08:58

    Majoritatea de 233 nu este același lucru ca la moțiunea de cenzura unde s-a demis un guvern și după aceea nu a mai existat acel 233. Când pui un guvern înseamnă să îl susții și după aceea ca să fie stabilitate. Altfel, îl dai jos pe Bolojan, un tip ok, și pui în locul lui și al miniștrilor lui niște oportuniști gen pucistii din PNL.

ALTE ȘTIRI
Președintele Comisiei parlamentare speciale pentru controlul activităţii Serviciului de Informaţii Externe, senatorul Alexandru Muraru
Exclusiv
17:00
Unii ofițeri SIE ar putea primi dreptul legal să-și cerceteze penal colegii, conform unui proiect de lege adoptat deja de Camera Deputaților
O româncă din Italia riscă închisoarea după ce bătrâna de care avea grijă a fost găsită moartă la 10 luni de la dispariție. Sursă foto: Profimedia.
16:53
O româncă din Italia riscă închisoarea după ce bătrâna de care avea grijă a fost găsită moartă la 10 luni de la dispariție
MONDEN
Pavel Bartos
Exclusiv
17:00
Pavel Bartoș, detalii din culisele Vocea României 2026. Ce face actorul înainte de filmări: „Să fie într-un ceas bun!”
Dan Negru
16:56
Dan Negru, mesaj pentru elevii români după testele PISA: „Câți profesori l-ar trece? Dar câți dintre miniștrii Educației? Praf e educația, nu generația!”
POLITIC
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, în Parlament la votul moțiunii de cenzură PSD-AUR împotriva guverului Bolojan, 5 mai 2026 Sursă foto: Vlad Chirea/ Libertatea
13:54
Sorin Grindeanu, atac dur la Ilie Bolojan: „S-a dezumflat umflatul cu pompa de boți”. Ce spune despre zborul privat la Mykonos
Ilie Bolojan a devenit premier în iunie 2025 și a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026
06:29
Ilie Bolojan, reacție după ce AUR a ajuns la aproape 40% în sondaje: „AUR are un avantaj că nu a fost niciodată în guvernare”
Ultimele știri
17:40
Cadoul pe care Dan Alexa i l-a oferit Alinei Pușcău. Vedeta a făcut totul public, în cea mai grea perioadă din viața ei, lupta cu cancerul
17:34
Vedeta din România care s-a apucat din nou de școală la 37 de ani: „Nu duc lipsă de educație”
17:18
5 Știri by Libertatea – Actualitate: Cum se poate face rost de bilete furate la Castelul Peleș | Câți bani cheltuie Guvernul pe protocol
17:09
Finlanda a invitat România la un summit consacrat Arcticii: Palatul Cotroceni a confirmat participarea lui Nicușor Dan. Obiectivele anunțate de țara-gazdă
TRENDING
11:39
„Ducele”, un primar din Argeș, acuzat că a făcut din bani publici un drum către terenurile sale. Localnicii l-au reclamat la DNA
15:50
Cum a fost „concediată” Nadia Comăneci de Donald Trump. În ce emisiuni și seriale a mai apărut celebra gimnastă
10:37
Un general al Armatei Române a fost găsit împușcat în cap, în Prahova
10 sept.
Ilie Bolojan vorbește despre varianta Luca Niculescu premier și spune că nu se agață de scaun: „Mi-am luat rămas bun și de la doamnele care fac curat”
Schimbarea din aplicații care îi face pe tineri să renunțe la telefon. Sursa foto: Getty Images.
16:07
Cum îi ții departe pe copii de rețelele sociale: măsura simplă care schimbă comportamentul online
Ciorchini proaspeți de struguri pe un butoi rustic
14:07
Turismul vitivinicol, noul trend pentru vacanțe în toamna 2026. Destinația UNESCO la doi pași de România unde biletele încep de la 51 de lei
 Uzupis
Reportaj
13:35
Am vizitat Uzupis, cea mai mică republică din lume, care are constituție și în limba română: „Locul unde oamenii au dreptul să fie fericiți”
9 americani imbracati in tricouri colorate pozeaza langa un autobuz galben scolar din SUA
12:56
Doi YouTuberi americani celebri, refuzați la granița dintre România și Republica Moldova. De ce au fost întorși din drum cu autobuzul lor școlar
Horoscop pesti pentru perioada 12 - 18 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Pești. Previziuni pentru perioada 12 - 18 septembrie 2026
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Un borcan transparent plin cu pasta de roșii, alături de o lingură din lemn cu bulion și câteva roșii proaspete pe o masă.
08:28
Cum se face sucul de roșii sau bulionul de casă
Martorul de combustibil aprins pe bordul unei mașini, indicând o autonomie rămasă de 50 km.
9 sept.
De ce nu este bine să conduci cu rezervorul aproape gol
Calendar din lemn care arată data de 29 februarie, cu o mână ce mută un bloc de la 28 la 29.
10 sept.
De ce anul are 365 de zile, dar din 4 în 4 ani are 366. Explicația simplă
Bucătarul Cosmin Cornea și echipa sa din restaurant, toți stau în bucătărie și poartă șorțuri speciale pentru gătit
InterviuExclusiv
15:23
Povestea lui chef Cosmin Cornea: cum a ajuns de la munca în agricultură și descărcat TIR-uri de marfă să fie un cunoscut bucătar din Italia și Marea Britanie
Omar Hayssam a ieșit în închisoare. Omar Hayssam, cu barbă albă și ochelari
15:02
Cine este Omar Hayssam, cel mai cunoscut terorist condamnat în România după răpirea jurnaliștilor din Irak
Omar Hayssam în momentul în care este dus în arest la București
14:11
Omar Hayssam a fost eliberat din închisoare. Decizia instanței este definitivă
Un muncitor în construcții care poartă cască galbenă de protecție și mănuși, lucrând la zidirea unui perete din cărămidă roșie pe un șantier.
13:47
Salariul mediu brut din România a ajuns la 9.709 lei în iulie. Topul domeniilor cu cele mai mari salarii în 2026
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate