„Nu dormiți liniștiți!". În timp ce capii rețelelor de trafic de droguri trec la furtul din bani europeni, Laura Codruța Kövesi vrea să riposteze

 88 comentarii
Arhiva foto

„Nu dormiți liniștiți!" - acesta este mesajul procurorului-şef al Europei pe care îl transmite organizaţiilor criminale care vizează din ce în ce mai mult UE şi banii blocului comunitar, scrie joi, 8 februarie, Politico, potrivit News.ro.

În timp ce capii rețelelor de trafic de droguri se reorientează către furtul de bani de la UE, șefa Parchetului European, Laura Codruța Kövesi, vrea să riposteze. Astfel, cel mai important procuror european doreşte să obţină puteri şi fonduri suplimentare pentru ca parchetul său să poată face faţă escrocilor.

La doi ani de când şi-a început activitatea ca prim-procuror al Parchetului European (EPPO), Laura Codruţa Kövesi constată o „reorientare a mafiei, care îşi îndreaptă privirea către subvenţiile UE şi frauda cu TVA".

Poate că traficul cu droguri face mai convingătoare dramele de pe Netflix, dar aceste infracţiuni financiare cu banii UE pot fi extrem de profitabile, notează Politico. „Europa pierde peste 50 de miliarde de euro pe an numai cu acest tip de infracţionalitate", a declarat Kövesi, într-un interviu acordat publicaţiei europene din biroul său din Luxemburg.

Kövesi - care conduce o echipă de 135 de procurori ce se ocupă de investigaţii transfrontaliere masive deschise pentru infracţiuni legate de bugetul UE - a reluat un avertisment recent al Europol, agenţia de aplicare a legii din UE, privind „negarea la nivel continental a nivelului real al fraudei financiare şi a ceea ce înseamnă aceasta pentru securitatea noastră".

Una dintre principalele ţinte este mecanismul de redresare şi de rezilienţă, înfiinţat în urma pandemiei de Covid pentru a distribui sume uriaşe de bani destinaţi să ajute ţările să se pună pe picioare. Sute de astfel de cazuri sunt în prezent investigate de EPPO.

„Ori de câte ori există crimă organizată, cum ar fi o piaţă mare pentru cumpărare de droguri, există o corupţie generalizată şi nu există ţară curată din acest punct de vedere", a afirmat Kövesi.

Noi birouri în Polonia și Suedia

Dar presiunea asupra EPPO creşte în acest an electoral important şi în condiţiile în care echipa de procurori de elită a lui Kövesi va include noi membri din Polonia - ţară guvernată acum de Donald Tusk, care are o atitudine pro-UE, după ani de zile de guvernare naţionalistă a partidului Lege şi Justiţie (PiS) - şi din Suedia, care a anunţat că este în curs de aderare. Doar Ungaria nu face parte din eforturile EPPO, menţionează Politico.

Înfiinţarea unui birou în Polonia ar putea ajuta EPPO şi într-un alt domeniu: gestionarea acuzaţiilor împotriva celor care se fac vinovaţi de eludarea sancţiunilor ruseşti.

Franţa şi Germania au făcut presiuni pentru a acţiona împotriva celor care încalcă sancţiunile, iar Kövesi aşteaptă ca Executivul comunitar şi deputaţii europeni să-i schimbe atribuţiile înainte de a putea începe să lucreze şi în acest sens.

„Cred că EPPO este cel mai bun instrument pentru ca Europa să se implice în lupta împotriva acestui tip de infracţionalitate", a declarat Kövesi.

Dar ea avertizează că bugetul EPPO va trebui să ţină pasul cu o extindere a rolului său. „Întreaga arhitectură pusă în aplicare pentru a proteja banii UE trebuie să fie un pic reformată", spune ea.

Un FBI al Europei?

În timp ce EPPO încearcă să combată corupţia, există o altă agenţie a UE cu atribuţii similare - agenţia antifraudă OLAF. Şi, în timp ce OLAF nu indică în ce măsură recomandările sale financiare au dus la recuperarea banilor UE, EPPO susţine că a contribuit la recuperarea a miliarde de euro.

„Noi putem schimba jocurile", a declarat Kövesi, precizând totodată că EPPO şi OLAF cooperează bine.

Însă un diplomat european pune sub semnul întrebării coexistenţa celor două organisme, ambele având ca scop combaterea utilizării abuzive a fondurilor UE.

„În timp ce EPPO poate crede cu adevărat că poate avea un argument întemeiat pentru un buget mai mare care să-i permită să-şi facă treaba, ar trebui de asemenea să se ţină cont de faptul că, probabil, consideră în egală măsură că bugetul mai mare al OLAF nu reflectă neapărat rezultatele sale reale pe teren", a declarat diplomatul sub protecţia anonimatului.

Kövesi spune că o finanţare suplimentară ar ajuta-o să creeze o forţă de elită de investigatori financiari în întregul bloc.

Aceste planuri prind încet-încet contur. În luna mai, prima „Academie EPPO" va începe cu ajutorul Guardia di Finanza din Italia, o agenţie de aplicare a legii care se subordonează Ministerului de Finanţe, şi nu Ministerului Apărării. Un număr mic de investigatori din întreaga Europă vor participa la cursuri de formare, în ideea de a crea o comunitate de agenţi care să facă schimb de informaţii cu privire la cazurile transfrontaliere.

Dar asta nu înseamnă că Kövesi vrea să resusciteze vechiul vis federalist de a crea un FBI european, notează Politico.

„Apreciez ceea ce face FBI-ul, dar suntem europeni şi în interiorul Europei avem mai mult decât suficiente instrumente şi mijloace pentru a ne proteja cetăţenii", a declarat ea.

Probleme în Grecia, Slovacia și Slovenia

Cu toate acestea, colaborarea la nivelul UE nu este chiar rodată. După doi ani de activitate, unele dintre investigaţiile EPPO se lovesc de piedici, de pildă în Grecia, unde echipa lui Kövesi a lucrat la un caz de presupusă deturnare de fonduri UE după accidentul feroviar de anul trecut care a provocat moartea a 57 de persoane.

„Există o prevedere constituţională care susţine că doar parlamentul naţional are puterea de a investiga şi de a urmări în justiţie membri sau foşti membri ai guvernului grec", a explicat Kövesi, adăugând că a fost informată Comisia Europeană pentru a face presiuni ca Grecia să îşi actualizeze legile.

Dar în tot mai multe ţări, există puţine sau chiar deloc speranţe că oficialii vor schimba legislaţia într-un mod care să permită procurorilor europeni să urmărească mai uşor infractorii (şi politicienii). Un studiu publicat recent, solicitat de Comisia Europeană, a evidenţiat faptul că multe state membre îngreunează eficacitatea EPPO în jurisdicţiile lor, fie în ceea ce priveşte independenţa, fie în ceea ce priveşte respectarea legislaţiei.

De exemplu, Slovacia a introdus o procedură accelerată de reformare a Codului penal şi a început dizolvarea Parchetului Special care se ocupă de cazurile de corupţie - inclusiv de cele legate de oficiali ai partidului de guvernământ, Smer, condus de premierul Robert Fico.

„Suntem foarte îngrijoraţi de acest lucru", a declarat Kövesi, adăugând că a trimis o scrisoare Comisiei Europene pentru a-şi împărtăşi temerile.

„Am avut aceeaşi reacţie când a fost vorba despre Slovenia, unde guvernul a vrut să reducă sancţiunile pentru cazurile de fraudă şi unde multe cazuri ar fi fost închise, ceea ce reprezintă de facto o amnistie", a punctat Kovesi.

EPPO se află, de asemenea, într-o poziţie delicată atunci când vine vorba de investigarea Comisiei Europene însăşi. În 2022, EPPO a deschis un caz legat de achiziţiile de vaccinuri, în urma a sute de plângeri din partea cetăţenilor cu privire la scandalul„Pfizergate" (o controversă legată de șefa Comisiei, Ursula von der Leyen, şi de ceea ce s-a spus în mesajele text pe care aceasta le-ar fi schimbat cu directorul executiv al Pfizer, Albert Bourla, înainte ca UE să semneze cel mai mare contract de vaccinuri anti-Covid cu această companie).

„Dar nu vă faceţi griji", transmite Kövesi, care promite că dacă echipa sa va fi supusă „la presiuni, în orice caz, veţi afla, pentru că acest lucru va fi făcut public".

Foto: Profimedia Images

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (88)
  • Avatar comentarii

    Stefania2 09.02.2024, 00:59

    Stati liniștiți ca și acesti ministri sunt pe mana cu ei dacă se poate lua din banii europeni, toti sunt corupți nu doar unii....

  • Avatar comentarii

    eugbor61 09.02.2024, 07:13

    Dupa ce a fost eradicata coruptia in Romania, iata ca a venit randul marii Europe. Cu aceeasi luptatoare de soi din ceata lui Pitigoi!

  • Avatar comentarii

    Daniel1 09.02.2024, 08:00

    Asta,parte a binomului,fiind SISTEMUL ÎNSUSI,se pregateste de prezidentiale! Astia stiu ca Ciuca,Ciolacu etc nu îl vor invinge pe Simion,si repeta smecheria cu dulapul sibian: a mers faza cu " neamtul care va pune tara pe drumul cel bun",acum aduc luptatoarea anticoruptie,care îsi va lasa postul de la UE ptr a scapa tara de misei?! Exact asa au facut si cu Stolojan,alt escroc,despre care se spunea ca si a lasat postul de la FMI,ptr a salva tarisoara?! MML!

  • Avatar comentarii

    Vale25 09.02.2024, 08:27

    Corupția s-a întins ca râia.......

  • Avatar comentarii

    Vale25 09.02.2024, 08:27

    Avem motive de îngrijorare, nu e de glumă.

ALTE ȘTIRI
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
MONDEN
Cheloo
12:00
Boala de care suferă Cheloo. Dezvăluirea făcută la Asia Express: „De gradul 3”
Mihai Trăistariu | Foto: Facebook
10:58
Câți bani a câștigat Mihai Trăistariu în vara lui 2026 din garsonierele închiriate la mare și din muzică: „Mi-a mers bine, dar am și muncit”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
12:43
Patru opere furate din Muzeul Renoir, două abandonate. Tablourile dispărute valorează 9 milioane de euro
12:25
Regula de la care nu se abate Daniela Nane pentru a arăta impecabil la 54 de ani: „Funcționează la mine”
12:25
Cum a apărut Dana Rogoz alături de copiii ei: „Ce eforturi am făcut să nu plâng”. Imagini din prima zi de școală
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
O pensionară cu părul cărut, în timp ce stă la un birou din sufragerie, în fața unui laptop și plătește facturi
09:15
O femeie de 80 de ani nu a putut să își cumpere mâncare trei săptămâni din cauza unei plăți către o firmă de taxi
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
O ploaie torențială densă căzând peste acoperișul din țiglă al unei case și peste copacii din jur.
08:08
ANM anunță ploi și furtuni în România spre finalul săptămânii. Prognoza meteo pentru perioada 8 septembrie-5 octombrie 2026
Riccardo Valentin Moraru
7 sept.
Muncitor român mort pe un șantier din Italia, în ultima zi de muncă: a căzut de la 12 metri și s-a electrocutat. „Vrem să știm adevărul”, spun părinții lui
Hacker care utilizează un computer conectat la rețeaua globală
7 sept.
Hackerii se dau angajatori pe LinkedIn și fură datele celor care vor să se angajeze
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!